Sectiune sustinuta de MedLife

Ministrul Educației revine asupra declarației privind repetenții la clasa I: Eu am pus o întrebare și toată lumea a înţeles că Andronescu vrea să-i lase repetenţi / Poate îi vom chema vara să recupereze

de Andreea Ofițeru     HotNews.ro
Luni, 21 ianuarie 2019, 18:21 Actualitate | Educatie


Ecaterina Andronescu
Foto: Agerpres
Ecaterina Andronescu revine asupra declaraţiei potrivit căreia elevii de la clasele primare vor putea fi lăsaţi repetenţi. Potrivit ministrului Educaţiei, noua lege a educaţiei va cuprinde prevederi cu privire la felul în care va fi redus analfabetismul funcţional şi la modul în care elevii pot recupera ceea ce nu au învăţat în timpul anului şcolar.

"Eu am pus o întrebare "Oare de ce am ajuns să avem copii care nu reuşesc să ia note de trecere la sfârşitul clasei a VIII-a? Oare pentru că i-am lăsat să trecă fără să-i învăţăm nimic? Oare de ce avem copii care la sfârşitul celor patru clase nu ştiu să scrie şi să citească?" şi toată lumea a tras concluzia că Andronescu vrea să îi lăsăm repetenţi. Şcoala nu este a lui Andronescu. Sunt mai multe idei pe care le vom propune în noua lege prin care să-i responsabilizăm pe profesori şi pe învăţători", a declarat Ecaterina Andronescu pentru HotNews.ro.

Ministrul Educaţiei spune că pentru fiecare etapă şcolară va propune o soluţie astfel încât elevii să recupereze ceea ce nu au învăţat la timp.

"Avem 40% analfabetism funcţional şi nu putem lăsa aşa acest lucru. În noua lege vom propune mai multe idei care vor fi supuse dezbaterii publice şi apoi vor intra în Parlament. Pentru fiecare etapă şcolară găsim o soluţie astfel încât copilul să facă achiziţiile etapei şcolare în care se află. Poate vara îi vom chema pe cei care nu ştiu să scrie şi să citească să recupereze", a spus mai Ecaterina Andronescu.

Duminică seară, în cadrul unei emisiuni televizate, Ecaterina Andronescu a spus că ar trebui revenit asupra prevederii potrivit căreia până în clasa a III-a învăţătorii nu-i pot lăsa repetenţi pe elevi.

"Din păcate, este o prevedere legală. Până în clasa a III-a nu îi poate lăsa repetenți, dar eu cred că trebuie să revenim asupra acestui lucru, pentru că iată unde suntem: ajungem la clasa a VIII-a și atunci constatăm că nu știu să scrie bine, să calculeze și 36% nu sunt în stare să ia 5 la evaluarea de la clasa aa VIII-a. Obiectivele trebuie să le stabilim prim lege și fișa postului profesorului”, a declarat ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, la Digi24, potrivit Mediafax.

Întrebată dacă acest obiectiv, de a nu lăsa repetent un copil de clasa I, este o greșeală, Andronescu a răspuns: „Categoric. (...) Te străduiești mai mult să-l înveți ce trebuie să-l înveți”.

CITEȘTE ŞI Ministrul Educației vrea ca și elevii de clasa I să poată fi lăsați repetenți: Ajungem la clasa a VIII-a și atunci constatăm că nu știu să scrie bine

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!

















12248 vizualizari

  • +19 (19 voturi)    
    Groparul nvatamântului (Luni, 21 ianuarie 2019, 18:31)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Zisa Habarnica, pupila CRIMINALULUI Iliescu si o politruca ordinara - azi zice una, mâine alta. O NULITATE dovedita
    • +2 (2 voturi)    
      Ecaterina Andronescu-Nautilus (Marţi, 22 ianuarie 2019, 9:07)

      cucurveauamov [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      O fosila vie care, desi a reusit sa ii termine pe dinozauri acum incearca si cu mamiferele.
    • +2 (2 voturi)    
      Dacă știu să scrie,Katy îi vrea studenți. (Marţi, 22 ianuarie 2019, 9:42)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      Să ne amintim când Katy făcea eforturi ca absolvenții de liceu să intre la facultate fără BAC.Ăsta-i interesul lui Katy,marfă pentru Universități.Nu calitatea învățământului.Să aibă universitățile studenți,să primească niște profesori salarii,să se cheltuie banii,iar de viitorul României nu-i pasă.Mai bine de jumătate din cursurile predate la Universitățile din România sunt inutile,absolvenții Universităților neavând nevoie de ele.
  • +11 (11 voturi)    
    Mdaa (Luni, 21 ianuarie 2019, 18:46)

    Fanel01 [utilizator]

    Nu am spus eu donu , dar noi nu Tibi draga !
  • +17 (17 voturi)    
    guvernul Dancila plin de ministri analfabeti (Luni, 21 ianuarie 2019, 18:49)

    ty [utilizator]

    functionali . . .
    • +5 (5 voturi)    
      asta-i si (Marţi, 22 ianuarie 2019, 7:47)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui ty

      enila.
      La 70 ani sau peste, cat are, ar trebui sa se retraga in pensie. Ori te pomenesti ca la ea functia cognitiva e din ce in ce mai buna, in loc sa se altereze?
  • +17 (17 voturi)    
    !!!! (Luni, 21 ianuarie 2019, 19:20)

    nlln [utilizator]

    D-na Andronescu,

    Va inteleg preocuparea( de fatada).
    Raspunsul la intrebarea d-voastra(de ce nu reusesc sa ia note de trecere la sfarsitul clasei a 8-a) il gasiti in masurile luate pentru cresterea calitatii invatamantului.
    NU EXISTA nici o masura in acest sens.

    Cu ocazia sau in preajma acestei ultime numiri a d-voastra ( de fiecare data am sperat ca este ultima si nu a fost asa) declarati putin indignata ca plagiatul nu este o problema in invatamantul romanesc.

    Plagiatul este una dintre cele mai grave probleme ale invatamantului.

    Un invatamant care tolereaza plagiatul nu poate asigura o pregatire solida, seriosa in acelasi timp.

    Toti acesti elevi despre care vorbiti, s-au intalnit timp de 8 ani , in scoala ,cu oameni teoretic pregatiti sa ii invete ceva.

    Se dovedeste ca oamenii respectivi, profesorii nu prea erau sau sunt pregatiti.
    Nu aruncati vina asupra familiei.
    Da ,familia ajuta.Daca poate.
    Daca familia respectiva nu este in situatia de a ajuta atunci scoala este OBLIGATA sa ajute.
    Este greu de crezut ca un cadru didactic slab pregatit va avea elevi foarte bine pregatiti.
    Luati va rog ultimul examen de la sfarsitul clasei a 8-a
    Aveti curiozitatea, cautati, care a fost scoala cu cel mai slab rezultat.
    Mergeti in scoala, luati un interviu profesorilor de matematica, romana, istorie din scoala respectiva. Rugati profesorii sa explice cum au muncit ei cu respectivii elevi si totusi nu au avut rezultate.
    Faceti public acest interviu.

    Va asigur ca vom ramane uimiti si nu in sensul pozitiv.

    Dupa aceea trimiteti in aceeasi scoala un grup de profesori de la o scoala cu prestigiu.
    Evaluati din nou dupa 6 luni.
    Veti vedea diferenta.

    Pana nu le oferiti SANSA de a invata( carti, profesori) nu aveti dreptul sa ii apostrofati pentru rezultate.

    Ca intotdeauna exista si exceptii dar nu despre ele vorbim acum.
  • +10 (14 voturi)    
    pana in clasa a 5a si notele (Luni, 21 ianuarie 2019, 19:26)

    Francisc 1 [utilizator]

    sunt o prostie , copii trebuie invatati sa scrie sa citeasca si sa calculeze ca altfel creezi doar niste asistati , e drept tare buni sa voteze PSD ( ba chiar am vazut ca l-au si angajat pe unul la ministerul economei)
  • +10 (14 voturi)    
    Iar (Luni, 21 ianuarie 2019, 19:26)

    Gojira [utilizator]

    Eu țin minte că se propun genul ăsta de modificări radicale ale sistemului de învățământ în fiecare an și în fiecare guvernare. Fiecare generație e numită "generație de sacrificiu".
    Problema acestor propuneri e că nu prea au o bază logică. Problema copiilor nu sunt ei. Îi pedepsim pentru ceva ce nu ține de ei. Dacă ai o clasă analfabetă, poate că ar trebui păruită tuta de la catedră.

    Clasele 1-4 și-au păstrat aceeași structură din cele mai vechi timpuri. O învățătoare, care-i bună la toate și câțiva profesori pe lângă ea, pentru câteva materii specifice, engleză, desen, muzică. Poate că nu-i așa bună ideea asta, împrumutată de la vecinu' meseriaș, că un om poate fi bun la toate. Poate că inclusiv cei din 1-4 ar trebui să aibă cadre didactive axate pe un singur domeniu și nu pe toate, cum sunt învățătoarele.

    Că-i pui să repete clasa... Cu cine o repetă? Tot cu o tută, care nu poate învăța copiii să citească. Poate problema-i la acea învățătoare, așa că trebui schimbată.

    M-ar interesa o statistică, dacă această problemă, a analfabetismului din clasele primare este una generală, sau una care apare în anumite instituții de învățământ. De-acolo ne-am da cel mai ușor seama dacă sunt tâmpiți copiii, sau problema e la învățătoare.
    • +4 (8 voturi)    
      copii vs copii (Luni, 21 ianuarie 2019, 21:11)

      Paul_ [utilizator] i-a raspuns lui Gojira

      Ganditi-va ca aprox. 10% dintre copii au IQ-ul mai mic de 80-85.

      Cum predai atunci intr-o clasa in care ai 25 de copii de nivel mediu si unul care invata mai incet? De asemenea, va dati seama cum se simte acel copil in fiecare zi?

      Nu ar fi normal sa fie inclus intr-o clasa in care se preda intr-un ritm mai lent? Va reusi sa invete sa citeasca pana in clasa a IV-a, dar macar va sti.
      • 0 (2 voturi)    
        Nu , nu este bine. (Marţi, 22 ianuarie 2019, 10:29)

        nlln [utilizator] i-a raspuns lui Paul_

        Da, copiii sunt diferiti.
        Unii inteleg anumite lucruri mai repede altii inteleg aceleasi lucruri mai incet.

        Fiecare copil , indiferent de IQ, are rolul , si pana la urma farmecul lui, intr-o clasa.

        Nu toti trebuie sa stie mate de nota 10.
        Dar toti absolut ,toti trebuie sa aiba un comportament civilizat.
        Absolut toti trebuie invatati unde sa isi caute informatiile cand au nevoie de ele ( indiferent ca unii le proceseaza in 10 secunde iar altii intr-o ora), unde si cum sa ceara ajutor .
        O zi de scoala, in scoala primara, trebuie sa fie relaxanta.Copiii sa mearga cu placere.
        Intr-o clasa de " destepti" , atmosfera nu este foarte relaxanta, nici pt cei in cauza.Sentimentul asta de intrecere permanenta nu le face bine.

        Daca intrebati copiii, ei se simt f bine in compania unora din colegii lor care chiar daca inteleg mai greu unele lucruri , au totusi alte calitati.

        Au timp sa se separe in viitor.Merg la alte licee, alte universitati.Si acolo sunt diferiti.

        Oricare dintre cei considerati " destepti" la un moment dat poate ajunge intr-o colectivitate in capacitatea lui nu este cea mai buna.
        Ceilalti sa il renege? Sa il indeparteze? Sa il trimita intr-o grupa potrivita IQ-ului?

        Parintii care au mai mult de 1 copil pot povesti cum este cu diferenta intre copii.
        Frati fiind ,unii invata mai repede altii mai incet.

        Copiii nu privesc lucrurile asa cum le privim noi( decat daca sunt invatati acasa).

        Sa ramana impreuna in clasa, sa inteleaga ca in viata intalnesti oameni diferiti, oameni mai slabi sau mai puternici decat tine.
        Oameni cu care trebuie sa convietuiesti.

        Copiii nu au nici o vina.
        Unii adulti ii trateaza cu nepasare ( din pacate chiar profesorii de la clasa).
      • 0 (0 voturi)    
        Păi (Marţi, 22 ianuarie 2019, 16:53)

        Gojira [utilizator] i-a raspuns lui Paul_

        Nu sunt un susținător al IQ-ului ca un indicator relevant pentru altceva decât capacitatea unui individ de a rezolva probleme.

        Trecând peste asta, copiii nu trebuie să învețe multe chestii în clasele 1-4. Rolul acestor clase este să îi învețe cunoștințele de bază, care îi vor ajuta în clasele următoare. Aceste cunoștințe sunt cititul, scrisul, socotitul. Cam asta-i tot.

        Nu cred că există copil, care să nu fie diagnosticat cu anumite afecțiuni mentale, care să nu poată fi învățat să scrie, să citească și să socotească în patru ani de zile. Dacă există, denotă un dezinteres al învățătorului.

        Școala românească este axată în continuare pe o idee tâmpită, conform căreia copiii trebuie să fie niște cutii, în care bagi informație, iar ei o scot când bați din palme.

        Îmi amintesc cu groază de clasele mici, în care eram un elev submediocru. Iar asta din princina faptului că nu aveam capacitatea de a toci. Nu puteam memora poezii, nu puteam memora formule sau anumite date istorice. Memoria mea nu funcționa așa, iar asta mi-a făcut foarte grea trecerea de aceste clase primare. Când am făcut eu școală, dacă nu învățai poezia se lăsa cu urme de băț pe mâini și corp, umilință în fața clasei. Am urât anii ăia de școală, urăsc învățătoarea pe care am avut-o.
        Iar toată asta din pricina faptului că nu mă puteam adapta pe un sistem de învățământ.

        Între timp am terminat liceu, am terminat o facultate. Mă pot exprima cât de cât corect și coerent (consider eu), sunt integrat în societate, lucrez într-un domeniu științific. Dar, în clasele primare eram unul din acei 10% de care spuneți dumneavoastră, care sunt considerați proști. Nu mă consider deștept, dar nici analfabet funcțional.

        Un învățător ar trebui să identifice copiii cu probleme și să-și poată adapta el lecția pentru ei. Nu să repete aceeași placă până înțelege elevul.
  • +11 (11 voturi)    
    Cat mai "bucatareste " tanti asta invatamantul? (Luni, 21 ianuarie 2019, 20:12)

    Plagarus [utilizator]

    Doamne cu ce au gresit odraslele noastre cu asa contopista cu ifose de mare diriguitoare a IEducatiei ?
  • +6 (8 voturi)    
    Asta e o mincinoasa (Luni, 21 ianuarie 2019, 21:39)

    Ruxandra Ionascu [utilizator]

    A spus foarte clar, am auzit-o cu urechile mele: "acest obiectiv, de a nu lăsa repetent un copil de clasa I, este o greșeală, Andronescu a răspuns: „Categoric"".
    S-a inflamat treaba si o da la intors.
  • +10 (10 voturi)    
    Chemati parintii sa va dea spagi ? (Luni, 21 ianuarie 2019, 22:08)

    deval [utilizator]

    Cum sa vina piticii vara sa recupereze esecul repetentilor facuti de voi invatatori ?!!
    Chemati vara, invatatorii si bagati-le in teste ceva pedagogie, psihologie ...Pe cei varstnici cu probleme ii trimiteti la psiholog .
    Faceti in clasa I doar limba romana si/sau mariti numarul de ore , scazand din orele altor cretinatati pe care le fac..
    Gasiti alte metode ca Romania sa produca cat mai putini dancilezi chiar si in Videle .........
    • +4 (6 voturi)    
      40% (Luni, 21 ianuarie 2019, 23:26)

      Paul_ [utilizator] i-a raspuns lui deval

      Din cei 40%, cam 60%-70% sunt victimile sistemului de invatamant si 40%-30% sunt victimile naturii umane.

      Cat despre calitatea invatatorilor si a profesorilor, trebuie sa fim constienti caci concuram pentru oameni de calitate cu multinationalele.

      De ce ar alege un absolvent bun de matematica-informatica sa urmeze facultatea de matematica cand stie ca nu va avea in viata lui un salariu mai mare decat a unui programator cu 1 an experienta.
  • +8 (10 voturi)    
    Cum nu stiu, stiu sa scrie (Luni, 21 ianuarie 2019, 22:12)

    Dalinar [utilizator]

    Avem postaci cu 3 clase primare, aka Cucuvaua, niuluk, Mazeta, aplaudacu, asistatu….care scriu in zona, desigur cu greseli majore de gramatica, A310 de exemplu habar nu are de punctuatie.
  • +7 (7 voturi)    
    Noapte mintii! (Marţi, 22 ianuarie 2019, 6:08)

    remicristian [utilizator]

    Aceasta tovarasa cu fata de catea batuta a avut pina acum de trei ori ocazia sa ne arate ce poate si a dovedit de fiecare data ca nu poate! Probabil ca este convingatoare pentru o anumita categorie de populatie la fel ca Ion Iliescu si are tara destui nostalgici dupa tipul activistului de partid care mimeaza grija pentru popor. Tovarasa aceasta plagiatoare la baza s-a cocotat a patra oara ca sa distruga ce nu distrusese in primele mandate si vine cu idei, schimbatoare desigur, scoase din buzunarul cu vechituri pe care la recileaza.
    Invatamintul primar are nevoie de invatatori cu studii aprofundate de pedagogie iar lucrul cu copii mici este cel mai dificil, iar o invatatoare proasta va marca evolutia scolara a copilului pina tirziu sau toata viata. Copii sunt foarte sensibili la persoana de incredere care trebuie sa fie invatatoarea iar daca aceasta este o scorpie timpa cu studii precare si fara vocatie va sterge orice dorinta de invatare a copilului si ii va crea o aversiune in ceea ce priveste institutia scolara asa ca nu trebuie sa ne mire ca multor copii li se face lehamite de scoala foarte repede. O alta problema majora este supraaglomerarea mai ales in orasele mari unde clase cu 30 elevi se intilnesc frecvent. Probabil ca numarul optim cu care un invatator ar trebui sa lucreze este undeva la 15 numai ca asta costa si guvernarea nu este interesata sa investeasca in invatatmint pentru ca asta nu aduce spaga. Este mai usor sa faci renovari, asfaltari plantare de tufisuri si flori, concerte etc pentru ca acolo banii dispar si sunt greu de controlat unde ajung cu adevarat iar calitatea dumnezeu cu mila..
    Fiecare zi cu actuala guvernare ne va infunda in mocirla si mai tare si din asta vom iesi si mai greu si cu costuri imense. Guvernarea Romaniei a ajuns pe mina unei mafii conduse de hoti dovediti si hoti inca nedovediti care depun toate eforturile de a scapa de justitie, de a ramine la guvernare si de a tine dependenta o cit mai mare parte a populatiei!
  • +8 (8 voturi)    
    O chemati si pe Veorica (Marţi, 22 ianuarie 2019, 7:40)

    ABBV [utilizator]

    la vara la recuperare clasa I ?
    • +2 (2 voturi)    
      Blasfemie (Marţi, 22 ianuarie 2019, 9:06)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui ABBV

      10 ani la bruseles si o chemi la primara ?
      Pune pestele asasinii pe tine.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...


Dosare blocate la tribunal



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version