In 2006, a fost aproape de premiul Oscar prin rolul jucat in filmul "White Palms". A fost comparat de critici cu Robert de Niro, a jucat in peste 60 de filme si a interpretat peste 40 de roluri in piese de teatru. „Am facut si eu ce-am putut, domnule!“, spunea Gheorghe Dinica in unul dintre ultimele sale interviuri, acordat publicatiei Reader's Digest. Se intampla in apropierea Craciuniului, in 2008, cand marele actor a povestit despre copilarie, familie si despre marile prietenii legate pe scena.
Iata cateva fragmente din interviu:
RD: V-ati nascut de Craciun, o zi minunata in calendarul oricarui crestin. Povestiti-ne cum petreceati, copil fiind, aceasta zi in familie.
GD: In cartierul in care am venit pe lume (Giulesti, Bucuresti – n.a.), Craciunul era o sarbatoare. Ne strangeam cu totii in jurul mesei, mancam sarmale, iar noi, copiii, primeam cate un dar. Imi amintesc cu placere de Craciunul copilariei mele.
RD: V-ati fi dorit sa va nasteti la tara, precum Moromete, si nu in Bucuresti?
GD: Ei, ce bine era la tara! Parintii mei erau argeseni, vacantele le faceam la tara si pe atunci era o atmosfera foarte buna pentru datini si traditii, iar oamenii puneau sinceritate in petrecerea Craciunului. Mergeam cu steaua, cu plugusorul, tineam toate traditiile. Eram grupuri de prieteni si colindam din casa in casa si nu ne refuza nimeni.
RD: In ce fel v-a schimbat viata sotia?
GD: Sotia mi-a organizat viata. Eu am dus o viata libera, fara obligatii, am ramas singur de tanar si mi-am facut viata cum am stiut si cum am vrut. La un moment dat, am simtit nevoia sa ma asez si eu intr-o familie a mea. Am gasit femeia potrivita, o mare bucurie pentru mine, am gasit un om care m-a inteles si care ma intelege si acum. Si conteaza foarte mult linistea de acasa.
RD: In afara de sotia dumneavoastra, cine v-a mai schimbat viata?
GD: Toti cei pe care i-am cunoscut de-a lungul vietii mi-au schimbat, intr-un fel, cursul existentei. Stefan Iordache, cel care mi-a fost prieten o viata, a fost pentru mine un exemplu. Un om de o forta incredibila, un artist complet, un barbat de la care am invatat ce inseamna prietenia. De la Maria Tanase am invatat ce inseamna sa canti cu sufletul, de la Marin Moraru sa fiu rabdator. Si acum invat de la colegii mei mai tineri de platou.
RD: Stim ca n-aveti masina, mergeti numai pe jos. Unii ar putea considera asta o ciudatenie, data fiind celebritatea dumneavoastra…
GD: Nu imi place sa conduc. Din tinerete nu m-a pasionat asta. Intr-un fel mi-a folosit, pentru ca, la ce se intampla azi in Bucuresti, e mai bine asa. Mai bine merg pe jos, face bine la tonus.
Cititi aici interviul pe larg.
0
0
