Ultimul weekend al verii, 29-31 august 2014, readuce atmosfera medievala la Castelul Corvinilor in cadrul celei de-a doua editii a Carnavalului Medieval de la Hunedoara. Pentru editia din acest an organizatorii au pregatit trei zile în care tradițiile și legendele locului, arta și gastronomia secolului al XV-lea vor însufleți Castelul Corvinilor.

Carnavalul Medieval, editia a-II-aFoto: Program festival

Potrivit organizatorilor, pe tot parcursul evenimentului, publicul va gasi la curte ateliere meșteșugărești (olărit, pielărie, țesătură), ateliere de dansuri și jocuri medievale (Curtea Comedianților), concerte de muzică medievală (Truverii, Lupus Dacus) și mini-spectacole ( teatru - trupa Skepsis, teatru de păpuși – compania MAG, Ordinul Cavalerilor, parada costumelor).

Respectând structura primei ediții a Carnavalului, seara de sâmbătă este destinată spectacolului de teatru ”Credință și Sânge”, care duce mai departe povestea lui Iancu de Hunedoara și-i are în prim plan pe Dan Condurache, Eugenia Șerban, Corneliu Ulici, Denis Ștefan, Octavian Strunilă, Diana Dumitrescu, Dimitrii Bogomaz, Dana Rotaru și Horea Suciu, iar duminică, Horia Vîrlan vă așteaptă la un demo culinar cu rețete de poveste.

Spectacolul de teatru va avea loc în spatele Castelului, dar va putea fi urmărit și pe un ecran led, amplasat pe platoul din față. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Evenimentul este organizat de Asociația pentru Promovarea Istoriei României și Primăria Municipiului Hunedoara.