Cel mai probabil te-ai întâlnit cu triangularea pentru că este considerat un comportament zilnic, destul de comun în majoritatea familiilor. Ce este, care sunt semnele triangulării și ce efecte are asupra copiilor.
Vorbim de triangulare atunci când, ca părinte, ai un copil preferat și generezi des conflicte între el și fratele lui pe care îl scoți „țap ispășitor” pentru toate relele. Vorbim de triangulare când părinții nu reușesc să își poarte singuri războaiele maritale și implică copilul.
Triunghiul dramei este un model creat de psihologul Steven Karpman. Acesta arată modul în care membrii familiei pot rămâne blocați într-o dinamică ciclică și adesea contradictorie. Rolurile în această dinamică sunt împărțite între victimă, salvator și persecutor sau agresor. În general, rolurile sunt jucate de trei persoane separate (adică părinte, părinte, copil). Cu toate acestea, o persoană poate ocupa orice loc pe triunghi, schimbându-și rolurile în funcție de nevoile lor nesatisfăcute.
De exemplu, un copil poate avea rol de victimă (este fratele rău, neiubit, „oaia neagră” a familiei și „țap ispășitor” pentru toate relele). Cu toate acestea, el poate deveni oricând salvator (mituindu-și fratele bun, aliindu-se cu el împotriva părintelui) pentru a-și satisface nevoile. Astfel, victima poate deveni chiar agresor, uneori.
Astfel de relații se pot naște atât între adolescent și părinți, cât și între adolescent, terapeut sau profesor, și părinți. Ori între un părinte și copii, frați. Personajele sunt aceleași. În cadrul unei familii, un părinte își transmite nemulțumirea celuilalt părinte prin copil.
Semne și exemple de triangulare în familie
1. Un exemplu este când un părinte își tratează copiii diferit, refuzând să recunoască personalitatea și individualismul fiecăruia. Potrivit specialiștilor, în acest caz, un copil este văzut ca fiind „perfect”, în timp ce fratele lui este „oaia neagră a familiei”, generatorul tuturor problemelor. Practic, frații sunt asmuțiți unul împotriva celuilalt, unul fiind pus pe un piedestal, celălalt devenind „țapul ispășitor” pentru toate relele care se întâmplă.
Vorbim tot de triangulare între frați și atunci când părintele este prins într-un conflict al fraților.
La fel, când un părinte aflat în conflict cu celălalt părinte se folosește de copil pentru a transmite mesaje de nemulțumire celuilalt părinte, tot despre triangulare este vorba. Copilul capătă, astfel, rolul de salvator, un rol inadecvat, chiar dăunător pentru vârsta lui. „Triangularea este când unul sau ambii părinți își pun copilul în mijlocul problemelor lor. Astfel, copilul este forțat, în mod constant, să aleagă cu cine ține sau să spună cine are dreptate”, spune Alyssa Mairanz, consilier specializat în sănătate mintală.
Un cuplu care se confruntă cu dificultăți în căsnicie se concentrează asupra activităților copilului în loc să lucreze la relația lor – acesta este tot triangulare. Ambii părinți pun presiune asupra copilului, ignorând adevărata problemă. Acest lucru creează anxietate copilului.
Un alt exemplu de triangulare ar putea fi atunci când un fiu are o relație strânsă cu mama sa și se bazează pe ea pentru sfaturi maritale. Acest lucru poate genera tensiune atât între partenera fiului și mama acestuia, cât și între el și partenera sa.
De ce apare
Când apare un conflict într-o relație, o terță parte poate fi o sursă utilă de idei și sfaturi noi, deoarece o diadă poate deveni instabilă când se confruntă cu stresul. Aducerea unei a treia persoane într-o relație de două persoane se poate dovedi uneori benefică pentru cuplu, care poate avea nevoie de ajutor pentru medierea dezacordurilor, obținerea unei noi perspective sau găsirea sprijinului în momente de frustrare.
Triangularea este un comportament destul de comun la nivelul familiilor, fiind folosită de persoane cu caractere diferite care au, totuși, un punct comun: nesiguranța. Ca urmare, sunt dispuși să-i manipuleze pe ceilalți pentru a obține ceea ce își doresc, cum ar fi un sentiment de securitate în relație. Comportamentul este folosit și de persoanele narcisiste, pentru a-și spori sentimentele de supremație, pentru a-și asigura stima de sine și pentru a devaloriza alte persoane. Comportamentul nu diferă foarte mult de cel al copiilor care duc lupte pentru a-și consolida statutul în anii de gimnaziu și de liceu.
Cum afectează triangularea în familie copiii
Triangularea poate fi solicitantă pentru persoanele care sunt împinse în mijlocul unui conflict, punându-le să joace un rol inadecvat sau dăunător, cu bună știință sau fără să știe. Spre exemplu, când doi părinți nu se înțeleg și relația lor scârțâie, implicarea copiilor în rezolvarea conflictului are doar efecte negative pentru cei din urmă.
Un studiu arată că mulți copii implicați în acest tip de triangulare nu doar că se simt „invizibili” din cauză că părinții nu văd decât conflictul marital, ci și prinși în mijlocul conflictului, obligați să ia parte. Triangularea în familie poate face copiii să se simtă responsabili pentru fericirea părinților lor sau pentru menținerea păcii în familie. Adeseori, acești copii prinși în conflictul dintre părinți se simt sfâșiați pentru că sunt obligați să aleagă unul dintre părinți, ori presați să-și mulțumească ambii părinți în același timp pentru a menține liniștea.
Copiii care cresc în astfel de medii familiare conflictuale (frecvente, intense și prost rezolvate) pot avea dificultăți mai târziu în viață în formarea unor relații sănătoase. Asta pentru că încrederea, comunicarea eficientă și modul de a rezolva conflictele nu le-a fost predat, arată un alt studiu. Ei pot purta modelul învățat acasă în relațiile lor viitoare. Triangularea părinte-copil a fost corelată cu simptomele depresive ale adolescenților în mai multe studii. Triangularea între frați a fost corelată cu o scădere a sentimentului de stimă de sine la copilul denigrat de părinte.
Ce familii sunt vulnerabile
Există câteva caracteristici ale familiilor care le fac vulnerabile la acest comportament. Spre exemplu, lipsa unei legături strânse între membrii unei familii poate duce la creșterea tensiunii, la ostilități și critici, factori care pot submina capacitatea părinților de a rezolva conflictele între ei, ca adulți. Acestea pot duce, la rândul lor, la dorința copiilor de a interveni pentru a ajuta la atenuarea tensiunii conflictuale din familie.
Depresia părinților este, de asemenea, un factor de risc care poate crește riscul de triangulare. Părinții care se luptă cu depresia tind să aibă o satisfacție maritală mai scăzută, fiind predispuși spre evitare sau retragere în conflicte, dar și spre ostilitate verbală în conflictele cu partenerii. Această combinație de factori poate genera scenarii de conflict prost rezolvate, în care părinții aflați în dificultate apelează la copiii adolescenți pentru sprijin emoțional. Mai mult, adolescenții care asistă la interacțiunile ostile ale părinților lor se pot simți obligați să intervină în numele unui părinte vulnerabil emoțional, asumându-și rolul de protector.
Starea generală de furie a unui părinte poate crește, de asemenea, riscul de triangulare, contribuind la dinamica conflictului. Furia generală a părinților poate spori intensitatea și ostilitatea, făcând în același timp mai dificil pentru părinți să ajungă la o rezoluție eficientă – factori care cresc probabilitatea ca copiii să fie atrași în conflict. În astfel de situații, adolescenții tind să acorde sprijin părintelui care ia rolul de victimă în conflict, deschizând calea pentru alianțele părinte-adolescent.
Adolescenții care întâmpină probleme în reglarea emoțiilor pot reprezenta un factor de risc pentru triangulare. Studierea conflictelor interparentale arată faptul că copiii pot juca un rol activ în timpul episoadelor de conflict, intervenind direct sau comportându-se perturbator pentru a distrage atenția părinților de la disputa lor. Adolescenții care sunt capabili să-și regleze în mod eficient emoțiile se pot abține cu succes de la a se angaja în dispute cu părinții. Cei cu anxietate pot anticipa disputele părinților și pot interveni ca mediatori în încercarea de a atenua intensitatea conflictului și de a preveni consecințele asupra familiei.
Antidotul
Oricât de periculoasă ar fi, triangularea nu este, în esență, un lucru rău. Motivul pentru care intrăm în relații triunghiulare este de a adăuga stabilitate. Avem nevoie unii de alții. Provocarea este să ne asigurăm că triunghiul este unul sănătos.
Oricât de rău ar suna, triangularea este de fapt destul de ușor de învins. Cu doar puțină comunicare sănătoasă și responsabilitate, dinamica familiei tale se poate schimba. Dacă simți că nu poți face asta singur, cere ajutorul unui psihoterapeut.
Sursa foto:Dreamstime.com
