Luni, oferta Stelei pentru Plesan urcase la 1,5 milioane de dolari plus Adrian Pitu. "E cea mai buna pe care am primit-o", declara in seara aceleiasi zile Dinel Staicu.

Ieri, la prima ora, cei doi patroni au vorbit la telefon si Staicu a acceptat sa vina la Bucuresti insotit de Plesan pentru a semna contractul, aceasta dupa ce a obtinut inca un jucator la schimb, pe Tibi Lung, care apartine de Steaua.

Aflind de acest lucru, impresarii lui Plesan, Giovanni Becali, Victor Becali si Gica Popescu, i-au dat telefon jucatorului si i-au impus sa nu plece la Bucuresti, promitindu-i ca il vor transfera la Galatasaray, unde va avea un salariu de aproape 600.000 de dolari.

Imediat, Plesan si-a inchis celularul, el fiind de negasit de conducerea Stelei si de catre Staicu pina dupa-amiaza, astfel ca transferul nu s-a realizat ieri.

Interventia fratilor Becali si a lui Gica Popescu e determinata de faptul ca in cazul in care Plesan ar merge la Steaua, ei nu vor mai incasa comisionul din transfer. Aceasta pentru ca, urmind exemplul Dica si Cristea, fotbalistii care au venit in ultimii ani in Ghencea si care erau sub contract cu Giovanni au renuntat la firma de impresariat condusa de Ioan Becali.

150.000 de dolari este suma pe care Mihaita Plesan o va incasa anual la Steaua, el urmind sa aiba al doilea salariu dupa cel al lui Dorinel Munteanu, 180.000 de dolari pe an

Gigi il asteapta pe jucator imediat dupa Anul Nou

Gigi Becali l-a asteptat degeaba ieri la Marriott pe Plesan, care, conform unor apropiati de-ai sai, s-a scuzat in fata lui Dinel Staicu pentru ca s-a ascuns la sfatul impresarilor. Mijlocasul a cerut un ragaz de citeva zile, asa cum i-au spus fratii Becali si Popescu, rastimp in care el ar urma sa fie transferat afara.

Desi spusese ca vrea sa realizeze transferul lui Plesan pina la finalul anului, Gigi Becali a acceptat dorinta jucatorului. "Baiatul vrea sa mai astepte. E in regula, ne intilnim dupa Anul Nou si daca o sa vrea va veni la noi. Daca nu, sa joace si sa fie sanatos la Galatasaray", a declarat Gigi Becali.

Staicu l-a vrut si pe Oprita

Pe linga suma de 1,5 milioane de dolari si Adrian Pitu, Dinel Staicu a mai reusit ieri sa-l obtina in schimbul lui Plesan si pe portarul Tibi Lung, care este sub contract cu Steaua, el evoluind in 2004 la Pandurii Tg. Jiu.

Pe deasupra, patronul Craiovei i-a cerut lui Gigi Becali sa-l dea imprumut la Stiinta pe Daniel Oprita, lucru respins cu vehementa de stelist, dar si 15 la suta dintr-un viitor transfer. "Eu, unul, am batut palma cu Gigi si a ramas sa ne vedem in primele zile ale anului viitor pentru a perfecta transferul, atunci cind si Plesan va da un raspuns clar", a fost concluzia lui Dinel Staicu.

PRECEDENT

Santaj in cazul Cristea

Exact in urma cu un an se petrecea un caz asemanator cu cel al lui Plesan. Andrei Cristea era sub contract cu FCM Bacau si era dorit de Dan Petrescu si Ioan Becali la Rapid. Chiar la inceputul anului 2004, Gica Popescu, unul dintre impresarii fotbalistului, s-a deplasat la Bacau pentru a negocia in numele Rapidului trecerea lui Cristea in Giulesti, insa Sechelariu a refuzat.

Enervat de pozitia Bacaului, Ioan Becali a facut public contractul lui Cristea cu clubul moldav, sustinind ca daca Sechelariu nu-l va lasa la Rapid oricum, exista o clauza prin care oricine va plati 300.000 de dolari in vara lui 2004 il va avea pe jucator. A urmat un schimb de replici dur intre Seche si Giovanni, dupa care bacauanul a virat din bani personali 300.

000 $ in contul clubului, rascumparindu-l astfel pe jucator. Inaintea acestui sezon, Sechelariu s-a razbunat pe impresari, cedindu-l pe Cristea tocmai lui Gigi Becali, la Steaua.

CONFLICT

Contre Gigi Becali - impresari

"Stiu de discutiile dintre Steaua si Craiova, dar nu mi se pare normal ca Universitatea sa trateze cu Steaua. Aceasta echipa este ultima varianta pentru Plesan si intra in discutie doar in cazul in care nu se va perfecta nimic in strainatate", a declarat ieri Gica Popescu. "Asa ma doare de ce spune Popescu, cum ma intereseaza daca ploua la Cluj.

Poate ca vrea sa-l blocheze pe Plesan, dar trebui sa mai si poata. N-are el puterea asta", i-a replicat Gigi Becali. Si Victor Becali a lasat sa se inteleaga ca nu este de acord cu transferul la Steaua. "Tot vad ca exista negocieri si ca deja se vorbeste de o intelegere intre patroni, insa nu e intrebat si cel care e actorul principal, Plesan.

Ce zice el chiar nu conteaza?", a declarat agentul, in vreme ce patronul Stelei a incheiat: "E posibil sa fie un nou caz Cristea. Mie, normal mi se pare ca Plesan sa mai evolueze vreo doi ani in Romania, ca bunicii lui sint romani si sa-l vada romanii jucind. Cine spune altceva e treaba lui".