Expozitia „VIRUS VIRUS!" dauneaza grav ignorantei si plafonarii mediului artistic romanesc.

Animati de dorinta de a contribui la afirmarea creatiei tinere, o gasca de artisti romani, bulgari si francezi au pus pe picioare o asociatie, „La Moitié Pleine", care are drept scop promovarea proiectelor culturale transfrontaliere si crearea unor „punti de sutura" intre scenele nationale bulgara si romana, la nivelul artei contemporane.

Virusul vine din Bulgaria

In perioada 3-17 mai, „La Moitié Pleine" organizeaza la Bucuresti expozitia „VIRUS VIRUS!", ca parte a unui eveniment mai amplu, cu scopul de a provoca o confruntare nonconventionala intre public si arta contemporana. Expozitia a avut loc mai intii la Sofia, in perioada 5-16 aprilie. „Proiectul acesta e facut sa se adapteze in spatii expozitionale diferite si la publicuri diferite.

E important pentru noi sa vedem care sint reactiile si in ce fel pot artistii, interactionind cu oamenii, sa faca legaturi intre cele doua tipuri de public", explica Octav Avramescu, organizator.

Bucurestiul contagiat

Artistii Fabrice Bertran, Letitia Carton, Baptiste Debombourg si Lionel Sabatté vor infesta cotidianul bucurestean cu creatiile lor. Letitia Carton va publica in ziarele bucurestene scrisori de moda veche, care vor fi trimise unor oameni de afaceri importanti din Romania. In aceste scrisori, le va povesti despre carti, arta, filosofie sau pur si simplu le va trimite citeva ginduri.

Computerele vor fi virusate artistic prin e-mail-uri, care vor contine animatii, piese sonore sau scrisori. Gerom Nox va vaccina spatiul radiofonic cu sculpturi sonore, iar ceilalti vor injecta lucrari video si desene in ziare si la televiziuni.

„Virus este tot ce scapa, se infiltreaza, se insinueaza in underground sau in plina zi, in plina lumina, care fuge, inainteaza", explica Leonor Nuridsany, curatoarea expozitiei.

Vaccin din Franta

Intre 5 si 8 mai, artistii francezi ii vor contamina pe studentii romani prin intermediul unor ateliere de creatie pe diferite teme.

„In general, studentii sint lenesi si isi petrec foarte mult timp desenind dupa modele, fara sa isi foloseasca inteligenta si creativitatea, si se sperie atunci cind vad artisti straini, pentru ca nu stiu cum sa reactioneze", regreta Anamaria Pravicencu, vicepresedinta asociatiei „La Moitié Pleine".

Pe 6 mai, curatoarea Leonor Nuridsany va sustine o conferinta pe tema curatoriatului independent.

Programul evenimentului

3 mai 2006, ora 18.00 - UNAgaleria - vernisajul expozitiei in prezenta artistilor.

4 mai 2006, ora 17.00 - UNAgaleria - Leonor Nuridsany prezinta expozitia „VIRUS VIRUS!".

Artistii Fabrice Bertran, Letitia Carton, Baptiste Debombourg si Lionel Sabatté se prezinta.

Inscrieri la workshop-uri.

5 si 8 mai 2006 - desfasurarea workshop-urilor la UNAgaleria, Universitatea Nationala de Arte si la Institutul Cultural Francez.

6 mai 2006, ora 17.00 - MNAC (etaj 4) - discutie despre expozitia „VIRUS VIRUS!" cu Leonor Nuridsany, curatoarea care va sustine si o conferinta despre evolutia activitatii de curator, analiza statutului si a rolului curatorului independent de azi.