Republicanii care încearcă să invalideze victoria președintelui ales Joe Biden în statul Pennsylvania au cerut marți Curții Supreme a Statelor Unite (SCOTUS) să le audieze plângerea, relatează Associated Press.

Foto:

Cererea acestora a fost formulată la trei zile după ce cazul a fost respins de cea mai înaltă instanță din Pennsylvania, unul din statele cheie pierdute de președintele republican Donald Trump.

În cererea formulată de către congresmenul republican Mike Kelly ce reprezintă nordul Pennsylvaniei în Camera Reprezentanților acesta cere, alături de alți reclamanți, ca SCOTUS să invalideze certificările rezultatelor alegerilor din 3 noiembrie în acest stat.

Reclamanții susțin că sistemul de vot prin corespondență din Pennsylvania este neconstituțional deoarece ar fi avut nevoie de un amendament constituțional pentru a-i autoriza prevederile.

Biden l-a învins pe Donald Trump cu peste 80.000 de voturi în Pennsylvania, stat câștigat de președintele republican în 2016.

Curtea Supremă din Pennyslvania a respins sâmbătă cererea acestora și a întors decizia unei instanțe inferioare care dispusese blocarea certificării alegerilor în zonele care nu o făcuseră încă.

Kelly și ceilalți reclamanți republicani ceruseră instanței supreme din Pennsylvania fie să invalideze cele aproximativ 2,5 milioane de voturi exprimate prin corespondență - majoritatea pentru democrați, fie să invalideze rezultatul alegerilor și să dispună ca electorii statului să fie aleși de legislativul local controlat de Partidul Republican.

REFERINȚĂ: