Consilierii locali USR-PLUS și PNL au solicitat primarului Sectorului 3, Robert Negoiță, încă de acum o lună informații despre lucrarea de lângă Biblioteca Națională, unde și-au pierdut viața doi oameni, însă au primit un răspuns ”în bătaie de joc”, singura informație fiind că se salubrizează zona. Eugen Matei, consilier USR-PLUS Sector 3 a declarat pentru HotNews.ro că acest caz ilustrează perfect modul de lucru al primarului Robert Negoiță. Contactat telefonic, Robert Negoiță spune că nu face nicio declarație până la finalizarea anchetei.

Accident santier Biblioteca NationalaFoto: ISUBIF

Într-o adresă transmisă pe 7 iulie primarului Sectorului 3, consilierii USR-PLUS și PNL din Sectorul 3 i-au scris primarului Robert Negoiță, cerându-i să spună:

- în baza cărei legi a intervenit Sectorul 3 în zonă

- să prezinte avizele și autorizațiile emise pentru efectuarea lucrărilor

- cu ce autorități care dețin terenurile au fost încheiate contracte

- descrierea făcută de specialiști în baza căreia ar fi trebuit efectuate lucrările, cu analiza cost/beneficiu

- tipurile de lucrări efectuate și valoarea acestora

- deciziile administrative și actele comerciale care au stat la baza lucrărilor efectuate

Sesizarea a fost făcută în contextul în care basculantele societății Primăriei mutau pământul din spatele Teatrului de Operetă în zona Esplanada.

În loc de răspunsul la aceste întrebări, „Echipele Direcției Generale de Salubritate Sector 3 au procedat la salubrizarea amplasamentului conform competențelor sale”.

Eugen Matei, consilier local Sector 3, spune că acest caz arată modul de lucru al primarului Robert Negoiță.

”Eu sunt furios din cauza acțiunilor executivului, de superficialitatea cu care tratează solicitările consilierilor, răspunsul acesta este în bătaie de joc și nu este prima oară, fiindcă tot pe obiective de investiții mari, cum este Parcul Brățării, am făcut 5 solicitări, cu aceleași întrebări, și am primit răspuns că s-au făcut lucrări de igienizare și nu există costuri pentru amenajarea acelui parc, în contextul în care nu este posibil asta. Răspunsul acesta este ignorarea unei realități, doar un răspuns de formă, nu răspunde întrebărilor noastre. În ceea ce privește modul de lucru, suntem de peste 10 luni în Consiliul Local Sector 3, și pot spune că lucrurile așa se fac în mod constant, primarul spune că legea este ticăloasă, autoritățile celelalte sunt incompetente și lucrurile trebuie făcute pentru a fi frumos pentru cetățeni. Chiar dacă le atragi atenția că lucrurile trebuie făcute cu respectarea legii. Avem amenajări de străzi făcute peste noapte, schimbări de trotuare, înlocuiri de borduri și tot așa. Sunt zeci de situații în care le atragem atenția, de ce nu informează cetățenii, de ce nu pun panou de șantier, de ce nu există un mic plan tehnic să înțeleagă lumea ce se întâmplă acolo, sunt lucruri pe care le spunem aproape în fiecare ședință de Consiliu local, iar răspunsul a fost că noi nu avem obligația să facem asta pentru că sunt lucrări de amenajare, nu trebuie autorizație de construire, avize tehnice, nu presupun investiții. Nu poți să faci ce vrei tu, unde vrei tu, doar pentru că vrei să fie bine, ci fă bine când ai dreptul să faci bine. Acționează conștient ilegal”, a declarat pentru HotNews.ro Eugen Matei, consilier local Sector 3.

Contactat de HotNews.ro, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a declarat că nu face nicio declarație până la finalizarea anchetei.

”Nu pot să vă dau o declarație. Repet, este o anchetă în curs, până nu o să avem concluziile acestei anchete, eu nu am să comentez nimic, și când spun nimic, asta înseamnă chiar nimic. Aștept cu mult interes concluzia anchetei. Colegii mei au pus la dispoziția anchetatorilor toate documentele”, a spus acesta.

Reamintim că luni șase muncitori au fost prinşi sub un mal de pământ pe un şantier de lângă Biblioteca Naţională. Lucrarea aparţine Primăriei Sectorului 3.

Doi dintre muncitori au fost acoperiţi complet de pământ, fiind căutaţi timp de mai multe ore de către echipele de intervenție. Ei au fost găsiți decedați. Ceilalți patru au fost îngropaţi până la talie, fiind scoşi de pompieri și duși la spitalale Universitar și Floreasca. Cele două persoane decedate au vârste cuprinse între 50 şi 55 de ani.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Stat în Construcții, Tiberiu Taropa, a spus, la Digi 24, că lucrările au început în luna iulie 2021, iar investitorul nu a comunicat ISC data începerii lucrărilor de construcții. "Investitorul nu a obținut în prealabil autorizație de construire în condițiile legii. Pentru neîndeplinirea dispozițiilor legislației în vigoare, factorii responsabili vor fi sancționați contravențional", a afirmat el.

De asemenea, firma fusese amendată de Garda de Mediu.

"Noi am dispus încetarea lucrărilor și aducerea la starea inițială. Nu aveau niciun fel de autorizație, drept pentru care s-a întocmit și un proces verbal. S-au dispus măsuri de aducere a terenului la starea inițială și o amendă de 50 de mii de lei aplicată societății respective", a afirmat, la Digi 24, șeful Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu.