Primarul general, Gabriela Firea, solicită Companiei Municipale Străzi, Poduri și Pasaje București anularea de urgență a licitației prin care se dorește achiziționarea de bănci, coșuri de gunoi și jardiniere în valoare de până la 110 milioane de lei (23 de milioane de euro), anunță Primăria Capitalei într-un comunicat de presă. Totodată, primarul a dispus sancționarea conducerii companiei, precum și efectuarea unor verificări la nivelul acestei societăți.

Gabriela FireaFoto: PMB

Primarul Gabriela Firea spune că societatea comercială trebuia să aibă că prioritate achiziția de materii prime necesare executării lucrărilor de infrastructură, nu achiziția de mobilier urban.

”Reamintim că Societatea Municipală Străzi, Poduri și Pasaje și-a asumat realizarea unor lucrări importante de infrastructură, precum Prelungirea Ghencea, Pasajul Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu (Etapă a ÎI a), Pasajul Doamna Ghica, dar și Străpungere Avionului-Nisipoasă”, se arată în comunicatul emis de Primăria Capitalei.

Declarațiile primarului Gabriela Firea vin în contextul în care ea este cea care a cerut înființarea acestor societăți pentru a schimba ”modul în care se face administrație” și a scăpa de firmele private care ”căpușează bugetul”, garantând pentru companiile municipale.

Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje București SĂ a lansat o licitație pentru achiziționarea de mobilier stradal cu o valoare care poate ajunge la peste 110 milioane de lei (23 de milioane de euro).

Potrivit anunțului publicat pe platforma de licitații publice SICAP/SEAP, Compania vrea să cumpere bănci, coșuri de gunoi, jardiniere, garduri metalice și grătare metalice de protecție a arborilor, iar ofertele sunt așteptate până pe dată de 22 aprilie.

În noiembrie anul trecut, Curtea de Apel București a stabilit că cele 22 de Companii Municipale înființate de administrația Gabrielei Firea, prin Consiliul General al Municipiului București, au fost înființate fără a se respectă prevederile legii.

Ulterior, în motivarea acestei sentințe se arată că aceste societăți ar fi trebuit înființate cu votul a două treimi din numărul consilierilor și nu cu majoritate simplă.

În februarie 2019, instanța a respins cererea de revizuire pe această sentință, cerere făcută de Primăria Capitalei, astfel că în prezent se menține decizia din noiembrie anul trecut, respectiv decizia care arată că aceste companii sunt înființate ilegal.