Nascuta la sfarsitul secolului al XVII-lea, in conditiile ofensivei habsburgilor catolici in Transilvania, Biserica Unita cu Roma (greco-catolicii sau unitii) trebuia sa reprezinte - in conceptia celor ce au incurajat infiintarea ei, austriecii - un element de contrapondere in raport cu celelalte culte apartinand "natiunilor privilegiate".

In 1948, Biserica Romana Unita cu Roma a fost desfiintata de comunisti, iar preotii ei, aruncati in inchisori. Este si cazul reghineanului Alexandru Todea, figura emblematica de misionar si martir al credintei greco-catolice.

Aceasta biserica a renascut dupa 1989, dar multe dintre problemele cu care s-a confruntat dupa oficializarea ei au ramas nerezolvate si acum. O parte insemnata a problemelor pe care le are Biserica in prezent, se datoreaza statului roman. "Restitutio in integrum" ramane deocamdata un principiu valabil pe hartie.

Pentru pastrarea memoriei si respectului cuvenit fata de martiri ai credintei crestine, asa cum a fost cardinalul Alexandru Todea, se face prea putin. Consiliul local Reghin n-a fost in stare nici acum sa gaseasca acea majoritate necesara pentru a aproba schimbarea numelui strazii Bucegi, in strada cardinal Alexandru Todea.

Ignoranta, indiferenta, rea vointa sau toate trei la un loc?

Inceputul calvarului

Prin decretul numarul 358, din 1 decembrie 1948, istoria eclesiastica din istoria postbelica a Romaniei, a fost puternic marcata, acest decret fiind la originea agravarii conflictului dintre ortodocsi si greco-catolici, care din pacate a ramas neincheiat si in prezent.

Toti cei sase episcopi greco-catolici, Ioan Suciu, Iuliu Hossu, Valeriu Traian Frentiu, Alexandru Rusu, Ioan Balan si Vasile Aftenie au fost arestati intre 28-29 octombrie 1848.

Reprezentanta Sfantului Scaun la Bucuresti, Nuntiatura Apostolica, a protestat fata de aceasta situatie care reprezenta un abuz grav fata de libertatea de credinta.

In aceasta situatie comunistii au recurs, in 1950, la inscenarea unui proces de spionaj, desfasurat la Tribunalul Militar Bucuresti, in urma caruia reprezentantii Sfantului Scaun au trebuit sa paraseasca Romania.

Cu toate acestea, Nuntiatura a reusit, in primii ani dupa scoaterea in afara legii a cultului greco-catolic, sa contribuie la consacrarea a sase episcopi auxiliari clandestini: Alexandru Todea, Tit-Liviu Chinezu, Iuliu Hartea, Ioan Chertes, Ioan Ploscaru si Ioan Dragomir.

Prin ordinul semnat de colonelul de securitate Gavril Birtas, o figura sinistra a anilor '50, toate Directiile Regionale de Securitate trebuiau sa intocmeasca fise personale ale mai multor categorii de preoti. Au urmat apoi arestarile, anchetele, procesele si condamnarile.

Sub acuzatia de inalta tradare, agitatie publica si uz de fals, Alexandru Todea a fost arestat si condamnat la munca silnica pe viata prin sentinta nr.104, din 20 februarie 1952, de catre Sectia a II-a a Tribunalului Militar Bucuresti.

Prin decretul 1563, pedeapsa i-a fost comutata la 25 de ani de munca silnica, dar prin Decretul 411 din 1964 a fost eliberat dupa 12 ani de inchisoare executati in diverse penitenciare.

Date compromitatoare

Dupa iesirea din inchisoare, Alexandru Todea a devenit "obiectiv de urmarire informativa", intrucat era cunoscuta puterea de atractie si charisma sa extraordinara. Se dorea izolarea acestuia pentru a nu face prozeliti.

Era supravegheat atat cu echipe de filaj mobile, cat si cu echipe fixe astfel incat sa poata fi supravegheat 24 de ore din 24. Persoanele care il frecventau au fost atentionate sa-si rareasca sau chiar sa abandoneze vizitele la episcop.

In decursul anilor, in dosarul de urmarire informativa al episcopului Todea, au fost facute diferite inscrisuri care reflectau "grija" Securitatii fata de persoana sa.

"La Reghin, cel in cauza - scria unul dintre cei insarcinati cu supravegherea episcopului - are legaturi mai apropiate cu numitii: Costinas Susana, fosta calugarita greco-catolica, condamnata politic; cu Vultur Eugen, laic; la Tarnaveni cu Gutiu Gheorghe, fost preot greco-catolic, condamnat politic; la Iernut cu

Rosca Ioan, Craciun Ioan, Ficica Cornel, fosti preoti greco-catolici si condamnati politic si cu care continua sa aiba legaturi si contacte…"

Intr-un alt paragraf, se specifica: "Todea are relatii si cu Marton Aron si Lestyan Francisc din Targu Mures, dar si cu alti preoti romano-catolici din Alba-Iulia".

Incriminarea din dosarul sau, continua: "…si-a amenajat incaperea in care locuieste in lacas de cult, unde celebreaza liturghii in rit greco-catolic…S-a stabilit ca primeste trimestrial de la banca elvetiana Bank - Union din Zurich, suma de 4000-5000 de lei".

Cardinalul a facut fata cu tarie si multa demnitate acestor incercari prin care i-a fost dat sa treaca. Mai mult chiar, a apucat sa supravietuiasca si momentului '89.