In ultimul an al guvernarii Adrian Nastase, Gheorghe Moldoveanu a semnat o puzderie de contracte comerciale in conditii extrem de paguboase pentru CN APMC.

La comanda politica a stabilor din Ministerul Transporturilor, sexagenarul director general al CN APMC a organizat licitatii trucate in urma carora cele mai profitabile servicii si active portuare au ajuns in mana unor firme private ce platesc Administratiei Portuare sume derizorii, iar in alte cazuri incaseaza de la Administratia Porturilor Maritime sute de mii de euro pentru prestatii sau investitii aproape inexistente (?!!).

In categoria firmelor mai sus mentionate se numara si Sisteme Internationale de Afaceri Bucuresti care la sfarsitul anului trecut a reusit sa „prosteasca" APC-ul, ce i-a atribuit, pe baza unui contract semnat de Moldoveanu, concesionarea pentru urmatorii 25 de ani a platformelor (cheuri si alte spatii generoase) din Portul Turistic Tomis (una dintre cele mai atractive zone turistice de pe litoral, cu un potential comercial dintre cele mai ridicate din municipiul Constanta), contra penibilei redevente de cateva mii de euro pe luna.

Asa cum era de asteptat, firma privata nu a dorit sa lase „ciolanul" din mana nici dupa ce steaua lui Moldoveanu a apus, astfel ca incercarile actualei echipe manageriale a CN APMC de a renegocia contractul in vederea redimensionarii redeventei la un nivel cel putin de bun simt s-au lovit de refuzul companiei bucurestene.

O situatie si mai incredibila se inregistreaza in cazul contractului de extrenalizare a pachetului de servicii de comunicatii (telefonie fixa, retea informatica, etc.) si securitate perimetrala a Portului Constanta, pe care Moldoveanu l-a semnat in favoarea firmei cu actionariat italian UTI.

Acest grup de firme private din care face parte si Cobra Security incaseaza pe baza unui contract incheiat in perioada directoratului lui Gheorghe Moldovenu nici mai mult nici mai putin de 300.000 de euro pentru serviciile de comunicatii, paza perimetrala si a obligatiei de a implementa sistemul de securitate a incintei portuare.

Numai ca respectiva companie privata nu a efectuat pana la aceasta ora nici o investitie semnificativa la care era obligata prin contract, centrala telefonica portuara fiind tot cea preluata de la CN APMC. Cat despre supraveghere electronica si alte mijloace moderne de protectie a Portului Constanta impotriva unor actiuni cu caracter terorist, nici nu poate fi vorba.

Un alt exemplu din „gandirea" manageriala a fostului director general al Administratiei Portuare este contractul de externalizare a unui pachet mai consistent de servicii portuare, catre firma Consal. In cadrul pachetului de servicii cedat Consal-ului se numara si cel de stingere a incendiilor in Portul Constanta.

APC platea rate de 22.000 euro si subinchiria cu 8.000 de euro

Pe baza acestui contract, Consal a preluat si dreptul de utilizare a doua masini de pompieri extrem de performante marca Iveco Magirus, unice in tara. Masinile de pompieri au sosit recent din Germania, insa au intrat in parcul auto al Consal-ului pe baza contractului de leasing ale carui rate in suma de 22.000 euro fiecare le platea tot APC-ul.

In schimb, pentru utilizarea masinilor, Consal-ul platea Administratiei Portuare doar 8.000 de euro, ceea ce conducea la aparitia unui deficit pentru compania de stat de 14.000 euro la fiecare rata. Din fericire, in acest caz Consal-ul a acceptat sa preia in totalitate contractul de leasing pentru masinile de pompieri pe care le utilizeaza, cu plata ratelor aferente.

Acestea sunt doar cateva exemple din prejudiciile enorme provocate Administratiei Porturilor Maritime Constanta de fostul director general Gheorghe Moldoveanu si de alti fosti membri ai Consiliului de Administratie sau ai echipei manageriale a companiei de stat.

Recuperarea prejudiciilor sau cel putin stoparea majorarii acestora nu se poate face la ora actuala decat printr-o decizie a instantei, insa doar pe baza existentei unor dovezi clare privind incalcarea legislatiei la organizarea licitatiilor si la semnarea contractelor.

La randul lor, evidentierile acestor dovezi nu se pot face decat prin ancheta organismelor abilitate ale statului, ancheta solicitata si de ziarul nostru in perioada in care am prezentat in premiera marile tunuri date de Moldoveanu inainte de a se pensiona.

Surse bine informate din lumea portuara precizeaza faptul ca, in prezent, organele de Politie ancheteaza modul in care s-au incheiat contractele de externalizare si concesionare a patrimoniului de servicii si active al CN APMC.