Cu presedintele suspendat din functia de ministru, PNL Alba nu se afla in cea mai favorabila situatie politica din ultimii ani.

Faptul ca Teodor Atanasiu a ocupat postul de ministru al Apararii a oferit o oarecare greutate si consistenta organizatiei judetene a liberalilor, dar acum, cand majoritatea membrilor locali nu mai cred in revenirea presedintelui lor in fotoliul din cadrul Guvernului, situatia din filiala tinde sa devina exploziva.

Sprijinul neconditionat exprimat de lideri locali ai partidului pentru Teodor Atanasiu nu a contat absolut deloc in razboiul pe care acesta il poarta cu presedintele Romaniei, Traian Basescu, la Bucuresti. Nici nu avea cum sa conteze, in conditiile in care Atanasiu pare a fi parasit chiar si de aliatul sau principal, premierul Calin Popescu-Tariceanu.

Problemele lui Atanasiu afecteaza imaginea filialei

Problemele lui Atanasiu se resimt si in organizatia judeteana pe care o conduce. Practic, la nivel local, liberalii au ramas considerabil in urma "partenerilor" din PD. Democratii fac jocurile in majoritatea insti-tutiilor statului si au reusit sa acapareze mai multi primari si consilieri locali decat colegii lor de Alianta.

Cei doi vicepresedinti liberali ai Consiliului Judetean, Florin Marginean si Dan Coriolan Simedru, nu prea au ce sa faca in interiorul institutiei, in fata presedintelui Ion Dumitrel (PD). De altfel, cei doi liberali de frunte nu au un cuvant prea greu nici in interiorul organizatiei de partid.

Acolo, jocurile par a fi facute de prefectul "apolitic" Cosmin Covaciu prin oamenii sai, majoritatea tineri, pe care i-a angajat la Institutia Prefectului sau carora le-a gasit diferite locuri caldute.

Covaciu conduce, in continuare, "din umbra" PNL Alba, el beneficiind, pana acum, de sprijinul lui Teodor Atanasiu. De altfel, prefectul a fost sarbatorit ca un "el lider maximo", cu ocazia zilei sale de nastere, de catre membrii PNL.

Prin acest comportament Covaciu isi pregateste o revenire in structurile partidului, unde vizeaza functia de presedinte al organizatiei si, implicit, un post de parlamentar. Un atu in plus pentru actualul prefect este si faptul ca a reusit sa impuna candidatul PNL la functia de primar in nou-infiintata comuna Bucerdea Granoasa.

Pentru actualul sef al Prefecturii, situatia neclara in care se afla Atanasiu nu poate fi nici buna, dar nici rea. Daca acesta din urma revine la conducerea ministerului, Covaciu isi poate vedea in continuare de treaba in gestionarea intereselor din PNL Alba, in conditiile in care demnitarul nu va avea prea mult timp pentru a se ocupa si de partid.

In schimb, daca Teodor Atanasiu nu mai ajunge sef peste Armata, Covaciu poate rasufla usurat din nou, pentru ca a scapat de cel care il putea impiedica sa ajunga la conducerea liberalilor din judet.