Până în anul 1994, Ucraina avea în posesia sa arme nucleare care o clasau în topul celor trei națiuni care dețineau cele mai multe focoase nucleare la acel moment din toată lumea. Dar cum a fost mințită Kievul să renunțe la ele și de către cine, pentru că este clar o decizie nefericită - având în vedere declanșarea războiului de către Rusia, ea fiind o putere nucleară.
Ar trebuie să ne amintim mereu de faptul că Ucraina, odată cu destrămarea Uniunii Sovietice din decembrie 1991, era gata să renunțe la arsenalul său nuclear în schimbul mijloacelor mijloace financiare din partea Statelor Unite ale Americii. Dar, cel mai important, autoritățile ucrainene de la acea vreme, împreună cu primul președinte al Ucrainei independente, Leonid Kucima, a acceptat să nu mai aibă în gestiune arme nucleare, mai ales datorită promisiunii Federației Ruse că nu va ataca statul ucrainean. De multe ori se spune că Ucraina a fost mințită, fiind convinsă să accepte distrugerea armelor nucleare. Mințită, desigur, de Rusia - aici nu există nici un dubiu, dar, în egală măsură - mințită și de Statele Unite, care, potrivit declarației din 2018 al aceluiași prim președinte ucrainean, trebuia să preîntâmpine cedarea de teritorii ucrainene către Rusia.
Totuși, urmare a pornirii războiului în partea de Est a Ucrainei, începând cu 2014, prin anexarea Crimeei, teritoriu ucrainean, și terminând cu invazia de scară largă a Federației Ruse împotriva Ucrainei, observăm că rușii nu și-au respectat promisiunea. Dar să nu uităm că și alte două state nu și-au respectat promisiunea de garant al păcii și neutralității Ucrainei. Pentru a afla despre cine este vorba trebuie să pomenim aici despre un punct de cotitură în istoria tânărului stat, Ucraina.
Un eveniment despre care trebuie să cunoaștem cu toții este că la 5 decembrie, 1994, în cadrul summitului OSCE din capitala Ungariei, a fost semnat Memorandumul de la Budapesta privind garanțiile de securitate, document care cuprindea trei acorduri politice, în mare parte identice pentru trei țări ex-sovietice cele mai apropiate Rusiei și este desigur vorba despre Ucraina, Belarus și Kazahstan.
Aceste state au fost de acord să adere la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare în schimbul de garanții de securitate din partea semnatarilor documentului. Cele trei memorandumuri au fost semnate inițial de trei puteri nucleare: Federația Rusă, Regatul Unit și Statele Unite, ulterior state importante ca China și Franța au dat asigurări individuale ceva mai slabe în documente separate privind asigurarea că în cazul în care cele trei țări vor fi atacate, aceste state vor intra în conflicte armate ca aliați.
Subiectul este actual prin faptul că anume Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite care garantul că, în cazul nerespectării Memorandului controversat de la Budapesta, se vor lua măsuri drastice și imediate.
Consiliul de securitate cu aceeași componență de țări (mai exact membri permanenți în acest Consiliu), unde președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ținut zilele acestea un discurs crucial despre soarta Ucrainei de mai departe și a cerut un front comun al tuturor statelor lumii împotriva agresiunii ruse.
Cu toții observăm că, de exemplu, SUA sprijină cel mai mult Kievul în războiul de apărare al Ucrainei. O fac prin asistență militară, economică și umanitară, iar unul dintre motivele acestei susțineri, pe lângă faptul că așa este normal - susții din răsputeri un stat partener NATO care este atacat de un agresor și duce un război de apărare, Statele unite s-ar simți vinovate, obligate și datoare Ucrainei pentru nerespectarea Memorandumului de la Kiev. Este o chestiune absolut justă și cine știe, înțelege și mai multe dedesubturi din această încărcătură emoțională.
Și da, ca urmare a altor acorduri și a memorandumului sus-menționat, între 1993 și 1996, Ucraina, Belarus și Kazahstan au renunțat benevol și nesiliți de nimeni la armele lor nucleare, în schimbul respectării suveranității, independenței și unității teritoriale garantate de cele trei mari puteri din anii ‘90 - Rusia, SUA și Regatul Unit.
Cele trei state menționate, desigur, nu trebuiau nici să amenințe sau să utilizeze forța împotriva integrității teritoriale, a independenței politice sau economice a semnatarilor memorandumului și să se angajeze ca niciuna dintre armele acestora să nu fie folosită vreodată împotriva acestor țări, cu excepția cazurilor de autoapărare sau în alt mod în conformitate cu prevederile Cărții Națiunilor Unite. Desigur că teza autoapărării a fost intens folosită de președintele de acum, Vladimir Putin, dar cunoaștem că autoapărare prin ofensivă nu există.
Acum, în schimb, Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, amenință cu folosirea acestui arsenal nuclear, oare s-ar mai fi ajuns la această situație sau în general la izbucnirea războiului pe scară largă pornit de Rusia împotriva Ucrainei? Sunt întrebări pe atât de banale pe cât de plauzibile. Cine ar mai fi rupt teritorii din Ucraina dacă aceasta deținea arme nucleare? Absolut nimeni, absolut niciun stat.
Toate argumentele actuale în legătură cu aceste acorduri ca fiind semnate de fostele puteri (cel mai important, în contextul războiului din Ucraina, fiind memorandul Moscova-Kiev), nu mai au nicio legătură cu prezentul, nu au, în primul rând, o bază legală, dar cunoaștem că Moscova, împreună cu actuala conducere în frunte cu Vladimir Putin nu mai are nici măcar o remușcare umană, darămite un simț legal ori al dreptului internațional. -
