Constituţionalitate, legi

Ciprian CiucuFoto: Arhiva personala

Conspiraţia parşivă pusă la cale de Ponta şi Antonescu (P&A) ar trebui să-şi găsească locul în orice curs de ştiinţe politice sau drept constituţional din Europa de Est. Poate fi cu uşurinţă compus un studiu de caz, iar un profesor dibaci şi pasionat ar putea concepe chiar un curs opţional pe care sa-l predea în următorii patru, cinci ani. Astfel, profesorii vor avea un instument excelent de predare, actual, nu din istoria indepartată, pentru a le demnostra studenţilor că democraţia nu este un proces linear, ireversibil, ce se manifestă într-o singură direcţie.

În cazul în care am fi uitat, P&A ne-au reamintit că acolo unde există determinare şi dorinţă patologică de putere, nicio centură instituţională de protecţie a democraţiei nu poate rezista. Cu toţii ne simţeam în siguranţă, protejaţi de prevederile legale, inclusiv constituționale pe care părinţii constituţionalităţii româneşti, în frunte cu defunctul Antonie Iorgovan le puseseră acolo pentru democraţia noastră tânără, inspirându-se şi ei de la cei mai experimentaţi. Inutil şi zadarnic: au fost date la o parte precum nişte foi de ceapă.

Să nu ne închipuim aici că mişcarea P&A a fost una genială, magistrală, romantic de machiavelică! Nu. Cei doi şi restul conspiratorilor pur şi simplu au luat la lins toată legislaţia care le stătea în cale, au subliniat cu markerele articolele de lege care-i încurcau şi au planificat, pe zile şi pe ore ce, pe cine, cum şi când să schimbe. De admirat nu au fost decât precizia troţchistă şi îndărătnicirea leninistă cu care planul şi-a urmat cursul. Din păcate nu ne-a fost dat să vedem o astfel de determinare şi în lucrurile bune în care s-au implicat, în vreuna dintre politicile publice legitime pe care le-au promovat până acum, de când fac ei politică.

Oamenii

Acolo unde legile şi instituțiile sunt defectate, rămân oamenii. Dar care oameni? A explicat sociologul Barbu Mateescu aicicum stă treaba cu oamenii şi a punctat cu năduf Ștefan Vlaston în articolul de pe Contributors.ro: Au castigat hotii, pomanagii si plagiatorii. Deocamdata. Treaba cu oamenii stă extrem de prost. Nu mai avem la îndemână barometrele valorice ale Fundaţiei Soroş din anii 90, dar nu avem motive să credem că suntem mai educaţi, mai europeni, mai postmoderni decât în urmă cu zece ani. Şi, din păcate, culmea cinismului, pe asta se bazează puciul parlamentar pus la cale de cuplul P&A. La noi alegerile se câştigă mituindu-i pe oameni cu excursii la mânăstiri, sacoşe cu alimente sau direct cu bani. Se mai mituieşte prin creşteri salariale pripite şi diferite forme de protecţie socială nemeritate. Zecile de mii cărora li s-au oprit pensiile de handicap nemeritate s-au simţit furaţi şi abia aşteaptă să i-o întoarcă lui Băsescu. Ei sunt cei mulţi. Cei puţini, cei din sectorul privat, cei educaţi, cei ce ar trebui să-şi apere interesele de dreapta sunt aşa cum sunt de la noi burghezii mari şi mici: neimplicaţi, au impresia că nimic nu-i atinge.

Uniunea Europeană, lumea euroatlantică

Nu ştiu ce aşteptări aveaţi dumneavoastră la 31 decembrie 2006, dar eu asta am vrut: să punem ţara pe o traiectorie ireversibilă de modernizare, occidentalizare şi europenizare; ceva diferit stagnare, rusificare (sau belarusificare). Ceva cât mai departe de conceptul de „democraţie originală”, dezvoltat în ultimul timp şi de politologi putinişti, dar patentat în urmă cu peste 20 de ani de Ion Iliescu. Mai importante decât fondurile europene, decât libertatea de circulaţie de care ne bucurăm şi decât restul avantajelor ce decurg din calitatea de a fi cetăţean al unui Stat Membru este centura de siguranţă a statului de drept pe care această calitate ne-o oferea! Aş fi extrem de dezamăgit dacă şi această centură s-ar dovedi o foaie de ceapă.

Dar astăzi ministrul german de externe deja vorbeşte despre mecanisme noi pentru a se putea acţiona mai repede în cazul în care un Stat Membru încalcă grosolan litera propriei legi. Deci provocăm inovare în mecanismele politice europene. Dacă nu putem crea activ, prin capacităţile noastre, creăm negativ, ca reacţie la ceea ce facem prost. Faptul că P&A nu se aşteptau la astfel de reacții dure ne artă o prea precară lipsă de cultură politică şi de cunoaștere a contextului în care funcţionăm.

Mi-ar plăcea ca partenerii noştri Nord-atlantici să vină şi să spună: aţi luat-o pe căi greşite, la loc comanda! Demaraţi ce proces de schimbare politică vreţi voi, dar în cadrul instituţional şi legal de dinaintea asaltului asupra instituţiilor. Nu aş avea nicio problemă cu asta, aşa Train Băsescu poate să plece! Dar jocul va fi predictibil, transparent, democratic. Iar asta este tot ceea ce contează.

S-a spus repetat dar acum nicio repetiţie nu este de prisos: legile, instituţiile, REGULILE JOCULUI. Puţin trebuie să ne pese că Traian Băsescu nu se mai bucură de încrederea oamenilor! Să nu se mai bucure de încrederea oamenilor, ci doar de a unuia singur, iar dacă noi îi vom lua mandatul abuziv înainte de termenul legal al alegerilor, noi astfel îl înşelam pe acel singur individ care l-a votat şi cu care avem contact constituţional ca preşedintele să-şi exercite mandatul 5 ani. Acel om trebuie protejat nu înşelat de dictatura majorităţii restului! Ne-au învăţat asta părinţii fondatori ai democraţiilor occidentale.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro