Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP.

Fotografii ale celor ucisi de Hamas la festivalul „Supernova”Foto: Ohad Zwigenberg / Associated Press / Profimedia Images

Cei doi ostatici, filmați stând pe un scaun de plastic în fața unui perete alb decolorat și vorbind probabil sub presiune, se prezintă ca fiind Keith Siegel, 64 de ani, și Omri Miran, 47 de ani. Forumul familiilor ostaticilor a confirmat identitatea acestora.

Miercuri, mișcarea islamistă palestiniană publicase deja o înregistrare video cu un alt ostatic israelian, Hersh Goldberg-Polin, în vârstă de 23 de ani, filmat în aceleași condiții.

Această nouă înregistrare video nu este datată, dar Omri Miran, în vârstă de 47 de ani, spune că se află în mâinile Hamas de 202 zile. Cea de-a 202-a zi de captivitate a fost joi.

Aceasta survine pe fondul negocierilor, mediate de Qatar și Egipt, pentru un armistițiu în luptele din Fâșia Gaza și eliberarea mai multor ostatici.

La 7 octombrie, combatanții Hamas au comis un atac fără precedent în sudul Israelului, soldat cu moartea a 1.170 de persoane, potrivit unui raport al AFP bazat pe date oficiale israeliene.

De asemenea, aceștia au răpit aproximativ 250 de persoane. Dintre acestea, potrivit Israelului, 129 se află încă în Fâșia Gaza, dintre care 34 sunt considerate moarte de către armata israeliană.

Vasta operațiune militară desfășurată ca represalii de Israel în Fâșia Gaza s-a soldat cu 34.388 de morți, majoritatea civili, potrivit Hamas.

În videoclip, Omri Miran descrie „o situație dificilă” din cauza „numeroaselor bombardamente” efectuate de Israel asupra Fâșiei Gaza. El face apel la familia sa să facă presiuni asupra guvernului pentru a ajunge la un acord cu Hamas în vederea eliberării ostaticilor.

El spune că speră să se reunească cu familia sa de Ziua Independenței Israelului, la 14 mai.