Deșeurile radioactive rămân cea mai controversată problemă a folosirii energiei nucleare, alături de teama de accidente nucleare precum Fukushima sau Cernobîl.

Centrala de la CernavodaFoto: AGERPRES

Anual, reactoarele nucleare din întreaga lume produc energie considerată curată, dar și deșeuri mai mult sau mai puțin radioactive, care sunt riguros procesate, stocate și inventariate. Pentru cele mai periculoase dintre ele, însă, guvernele și experții abia acum lucrează la dezvoltarea unor soluții de stocare definitivă, departe de orice posibilă interacțiune cu mediul sau cu oamenii.

Pentru că marea problemă a celor mai radioactive și periculoase deșeuri este chiar aceasta: deși nu există în cantități mari (reprezintă cam 5% din volumul tuturor deșeurilor radioactive produse la nivel global, conform Agenției Internaționale pentru Energie Atomică), ele nu pot fi eliminate definitiv, oricât de procesate ar fi, ci doar stocate undeva departe.