Acum mai bine de 20 de ani, în nenumăratele camere ale Palatului Primăverii din elegantul cartier bucureștean cu același nume, se găseau mii de cadouri făcute soților Ceaușescu de dictatori africani - și nu numai. Au fost scoase la licitație. Două busturi in bronz ale celor doi, de un gust îndoielnic, au fost cumpărate de corespondentul de atunci de la Financial Times. Probabil că le folosește și acum ca opritori de ușă în casa lui din Los Angeles.
Astăzi, palatul este expoziția permanentă „Casa Ceaușescu”, o decizie cât se poate de rațională. Pe pagina de internet care funcționează cam opintit scrie: „Vrem ca vizitatorii noștri să vadă cum a trăit și omul Ceaușescu, în intimitatea sa, dincolo de șeful de stat atât de cunoscut în România și în afara țării.”
Palatul a fost construit după ce Ceaușescu a devenit conducătorul României, proiectat și amenajat de arhitecți de valoare, dar după „indicațiile prețioase” ale celor doi soți. Ca urmare, nu trebuie să fii un specialist pentru a-l aprecia drept un monument al kitschului.
Mobila se străduie să fie elegantă, chiar vieneză, doar pentru a eșua trist. Poleiala aurie și marmura sunt pretutindeni, nu doar în sălile de baie opulente. Piscina interioară este străjuită de un mozaic colorat care aduce cu acuarela pe care un copil mândru de opera sa o prezintă părinților și le cere s-o lipească pe frigider.
Foto: Casa Ceaușescu
Dar în incinta expoziției se găsește și o impresionantă colecție de tablouri semnate de Octav Băncilă, Camil Ressu, Rudolf Cumpăna, Dumitru Ghiață, George Baron Lowendal și o mulțime de tapiserii lucrate manual. Nu erau în proprietatea locatarilor, ci a muzeelor de stat, „fericite” să le ofere cu speranța că le va ridica nivelul cultural. Chiar și mozaicurile, nu doar cel de la piscină, sunt opera unor reputați profesori de arte plastice.
În frământatele și sângeroasele zile de la sfârșitul lui 1989, când unele clădiri simbolice pentru vechiul regim au fost vandalizate, Palatul Primăverii n-a fost atins. A fost bine păzit de armată, poate cu gândul că va rămâne ca reședință a următorului președinte. N-a fost să fie. Dar a făcut deliciul televiziunii de stat și al celor care au reușit să-l viziteze atunci, avizi de un contact cu intimitatea dictatorilor. Era o vreme a exagerărilor și s-a afirmat sus și tare că până și robinetele erau din aur masiv. Fals...
După ce a fost golit de ofrandele africane, palatul a fost într-o vreme și „Casa NATO”. În 2014 a fost scos la licitație, dar nu s-au găsit cumpărători. Apoi a fost deschis publicului. Mulțumită soldaților care l-au păzit în 1989, arată și acum aproape la fel cum era când Ceaușescu a plecat spre Comitetul Central, apoi spre Târgoviște în elicopter. Ce a urmat se știe.
Dacă mult mai faimosul Palat al Parlamentului grăiește despre megalomania lui Ceaușescu, locuința lui o face despre viața sa privată – cel puțin despre ierarhia în familie.
Soții Ceaușescu au avut trei copii: Valentin, Zoia și Nicu. Dacă dimensiunile apartamentelor lor sunt un criteriu (și așa pare, judecând după cum își fundamenta Ceaușescu deciziile), atunci Zoia era favorita părinților.
Vizitatorii sunt tulburați de o senzație dominantă: un conducător, care în aparență se străduia să clădescă o societate egalitară în generozitate pentru toată lumea, locuia și trăia în kitsch deghizat în lux, pe când 23 de milioane de români îndurau cele mai cumplite privațiuni. Palatul denunță cinic: grandoare și splendoare în aparență, construite de sudoarea altora pentru monstruozitatea locatarilor.
Surse: Casa Ceaușescu; Emerging Europe
