Datorita coborarii rapide a marjelor dobanzilor de pe piata, bancile pentru locuinte - Raiffeisen Banca pentru Locuinte (RBL) si HVB pentru Locuinte (HVBBPL) - s-au vazut nevoite sa anunte modificari importante in oferta incepand cu acest trimestru .

RBL a introdus creditul „Intermediar“, iar HVBBPL a lansat patru noi tipuri de contracte de economie si credit extrem de flexibile, croite pentru a lasa suficient spatiu de manevra clientilor nehotarati. Oferta ramane insa foarte greoaie, iar clientul trebuie sa fie foarte atent la diferentele dintre produse, pentru a-l alege pe cel care i se potriveste.

Contractele pe care un client le incheie cu o banca pentru locuinte prevad de obicei economisirea a 50% dintr-o suma pre-stabilita de comun acord, urmata de creditare, ce reprezinta celelalte 50% din suma totala a contractului.

Ca sa obtii un credit, legea spune ca trebuie sa treaca cel putin 18 luni (un an si jumatate) de economisire (bancile pentru locuinte functioneaza deocamdata dupa o lege proprie, cu mult diferita de a celorlalte institutii de credit). Noile produse schimba aceste proportii si termene si introduc variante mai flexibile.

Astfel, creditul poate fi obtinut mai rapid si poate fi mai mare decat suma economisita, iar in cazul anumitor produse clientul poate decide ulterior semnarii contractului cu cat se va imprumuta.

Contractele RBL

Noul credit lansat de RBL, numit „Intermediar“, face exceptie de la perioada de 18 luni mentionata in contractele obisnuite (numite contracte 50-50% sau „Locative“). Astfel, creditul „Intermediar“ permite clientului sa vina cu banii de avans dupa minimum trei luni de economisire si sa obtina un credit dublu fata de cel din contractul „Locativ“.

Compromisul este ideal: si contractul respecta legea, si clientul capata un imprumut mai mare. Chiar daca avansul trebuie sa fie de 50% din suma contractului „Locativ“, dobanda fixa de 7,5% pe toata perioada creditarii, la lei, constituie un avantaj fata de alte credite in lei din piata.

Avansul trebuie sa depaseasca insa 72.000 de lei (aproximativ 20.500 euro), pentru ca un client sa poata beneficia de creditul „Intermediar“.

Odata indeplinite conditiile de mai sus, creditul „Intermediar“ functioneaza mai degraba ca un imprumut pe card - intrucat se plateste doar dobanda, fie timp de 27 de luni, fie timp de 41 de luni, dupa cum alege (si isi permite) clientul.

Dupa finalizarea perioadei alese, creditul „Intermediar“ se compenseaza cu avansul economisit si diferenta se transforma astfel in creditul „Locativ“ - un imprumut cu dobanda de 6% si comision de 3% prevazut in contractul semnat initial.

Alta noutate a contractelor „Locative“ ale RBL - orice credit poate fi suplimentat cu minimum 3.000 de lei, pentru orice suplimentare, insa clientul va plati in plus un comision de 1%.

Credite pentru „nehotarati“

HVBBPL a lansat doua clase noi de produse, fiecare continand cate doua produse. Prima clasa, numita „Bauspar Constant“, cu dobanzi la economii de 2% si la credite de 4,50% anual, include produsele Constant 5 si Constant 10. A doua clasa, „Bauspar Avantaj“, cu dobanzi la economii de 3%, si dobanzi la credit 5,90%, include produsele Avantaj 5 si Avantaj 10 (vezi tabel).

Dobanzile si comisioanele sunt atat de diferite intrucat clasa „Constant“ se adreseaza clientilor care sunt siguri ca la finalul perioadei de economisire vor dori sa ia un credit, iar clasa de produse „Avantaj“ se adresea-za celor care nu sunt foarte siguri ca vor sa ia un credit la finalul economisirii, insa vor sa mentina optiunea deschisa (un fel de contract „option“).

Integral in Saptamana Financiara