Iustin Covei, fiul unui judecator de la Curtea de Apel Craiova si nepotul unui procuror de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Craiova, arestat anul trecut pentru falsificare de carduri bancare, va fi eliberat din Penitenciarul Rahova, sub control judiciar, dupa ce Curtea de Apel Bucuresti a admis cererea avocatilor tanarului, anunta televiziunile de stiri.

Iustin Covei fusese retinut in septembrie 2009, alaturi de alte 13 persoane, sub acuzatia de falsificare de carduri bancare.

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism au aratat ca "in cursul anului 2009, inculpatii Petrel Halanei si Iustin Covei au constituit un grup infractional organizat in vederea desfasurarii unor activitati de skimming pe teritoriul Romaniei si a altor tari". Cei doi, sprijiniti de alte persoane, au aderat la grupul infractional organizat, au confectionat echipamente destinate copierii datelor de pe carduri bancare, pe care fie le-au folosit in activitatea de skimming, fie le-au comercializat sau inchiriat in schimbul unor sume de bani.

Iustin Covei s-a ocupat de confectionarea dispozitivelor de skimming si de retragere de numerar cu carduri bancare falsificate, au sustinut procurorii.

Pe 13 si 19 aprilie 2009, Iustin Covei, zis "Pralea", "Copilu" sau "Nicu", a fost surprins de camerele de supraveghere de la un ATM al Bancii Comerciale Carpatica din Craiova in timp ce retragea bani cu ajutorul a doua carduri bancare contrafacute, care apoi au fost capturate de bancomat.

Conform interceptarilor procurorilor DIICOT, membrii clanului condus de Jean Marin Mihaila, zis "Jan", vorbesc despre sume exorbitante de bani extrase de la bancomatele din strainatate cu ajutorul cardurilor clonate.

Procurorii sustin ca membrii gruparii scoteau, numai de la ATM-uri din Sydney si Melbourne, sume in valoare de pana la 70.000 de lei pe zi.

Membrii gruparii au fost retinuti in septembrie anul trecut, in urma unor descinderi la Craiova si Constanta, fiind acuzati de infractiuni privind comertul electronic, precum si de initiere si aderare la un grup infractional organizat.

La scurt timp dupa arestarea sa, in septembrie anul trecut, Iustin Covei le spunea magistratilor Curtii de Apel Bucuresti ca nu traieste "din furat bani de pe carduri", ci din vanzarea de masini, precum si cu banii proveniti de la parintii lui.