Amonil Slobozia a intrerupt, luni, productia de amoniac si uree, pe fondul cererii scazute pentru ingrasamintele chimice cu azot atat pe piata interna, cat si pe cea externa, si va disponibiliza 80% din angajati, a anuntat combinatul chimic, potrivit Mediafax.

Instalatiile de acid azotic si azotat de amoniu vor functiona in continuare cu intermitenta pana la procesarea integrala a amoniacului din stoc, dupa care activitatea de productie a ingrasamintelor chimice pe platforma Amoniol va inceta complet, se arata intr-un comunicat al companiei transmis, marti, Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Activitatea combinatului chimic a mai fost oprita in ultimul trimestru al anului trecut, din cauza crizei economice si a scaderii vanzarilor si a preturilor, dar a fost reluata la inceputul lunii februarie.

Odata cu incetarea activitatii, combinatul va disponibiliza circa 80% din angajati, iar lucratorii ramasi vor asigura paza si protectia instalatiilor oprite si livrarea de apa industriala in orasul Slobozia.

Actiunile Amonil au fost suspendate de la tranzactionare, marti dimineata, pentru 30 de minute, pentru a anunta decizia de oprire a activitatii.