Bilantul seismului violent produs, sambata, in nordul Japoniei a crescut la 10 morti, in timp ce echipele de interventie continua operatiunile de recuperare a supravietuitorilor in zona muntoasa si izolata cea mai afectata de cutremur, anunta Mediafax.

Alte 12 persoane sunt in continuare date disparute, trei dintre acestea fiind locatari ai cladirii din prefectura Miyagi, in timp ce 231 de persoane au fost ranite in urma seismului, potrivit autoritatilor din domeniul gestionarii situatiilor de urgenta.

Peste 200 de persoane au fost cazate in adaposturi temporare iar autoritatile transporta apa potabila cu camioanele in zonele afectate, unde 3.500 de locuinte sunt private de apa curenta iar alte 300 nu mai sunt alimentate cu energie electrica.

Circa 50 de persoane care locuiesc in catune indepartate din prefectura Miyagi sunt complet izolate de echipele de interventie.