Microsoft Corp a lansat semnale ca este interesata de preluarea retelei sociale Facebook, la doar cateva zile dupa ce a renuntat sa achizitioneze Yahoo, transmite ABCNews.

Citand informatii publicate de Wall Street Journal, postul de televiziune sustine ca reprezentanti ai Microsoft au sugerat ca doresc sa preia achizitionarea completa a Facebook.

Oficiali din ambele companii au refuzat sa comenteze informatiile.

In octombrie 2007, Microsoft a achizitionat o parte din Facebook pentru 240 de milioane de dolari.

Valoarea retelei sociale este de 15 miliarde de dolari.

Microsoft a anuntat sambata ca renunta sa achizitioneze Yahoo, dupa ce oferise 47.5 miliarde de dolari.