Plenul Senatului a decis miercuri prelungirea pana la 31 martie 2008 a termenului pana la care Comisia de ancheta avand drept scop investigarea conditiilor de legalitate privind privatizarea SNP Petrom va depune raportul.

Votul a fost de 46 “pentru”, patru “impotriva” si sase “abtineri”.

Membrii comisiei au inaintat anterior conducerii Senatului o cerere de prelungire a depunerii raportului pana anul viitor, pe 16 iunie, pentru a se da timp desfasurarii audierilor. Termenul adoptat de plen ca data a prezentarii raportului a fost insa de 31 martie 2008, pe motiv ca se poate finaliza intreaga actiune pana atunci.

In urma cu doua saptamani, Comisia parlamentare de ancheta a privatizarii Petrom a precizat ca va stabili un calendar al audierilor, printre nominalizati numarandu-se Adrian Nastase, Dan Ioan Popescu, reprezentanti ai OMV, posibil si directorul SRI, George Maior.

Biroul Permanent a decis retrimiterea la comisie a raportului privind privatizarea Petrom, pentru viciu de procedura, deoarece documentul a fost semnat numai de doi membrii ai acestui for.