Presedintele Viktor Iuscenko a acceptat propunerea "coalitiei portocalii" ca Iulia Timosenko sa fie premierul Ucrainei, informeaza BBC.

Potrivit unei declaratii a Biroului de Presa al Presedintiei, Iuscenko a decis sa accepte candidatura lui Timosenko la sefia cabinetului, propunerea fiind facuta de coalitia partidelor pro-occidentale.

Candidatura ei urmeaza sa fie supusa votului parlamentarilor de la Kiev.

Blocul de partide condus de Iulia Timosenko si partenerul sau, Ucraina Noastra, au o majoritate de doar doua locuri in adunarea de 450 de parlamentari.

Iuscenko si Timosenko au fost liderii revolutiei portocalii din 2004 care l-a inlaturat de la putere pe Viktor Ianukovici, sustinut de Moscova.