57 de romani stabiliti intr-o tabara improvizata ilegal in Granada au fost evacuati de politia spaniola, iar tabara a fost demolata, anunta postul de radio Granada, citat de Realitatea Tv.

Cetatenii romani ocupasera in mod abuziv un spatiu aflat in incinta unui parc tehnologic, in apropierea unei autostrazi, pe acel teren urmand sa se construiasca un campus. Decizia privind evacuarea romanilor si a demolarii taberei a fost luata de un judecator.

Chiar daca autoritatile locale au oferit cazare unora dintre cetatenii evacuati, 20 dintre acestia au ramas, totusi, sa locuiasca sub cerul liber. Ei au protestat in fata sediului Primariei din Granada, cerand sa li se rezolve problema.