Trupele rusești de apărare aeriană au doborât o aeronavă de ultimă generație Suhoi Su-34M, unul dintre cele mai sofisticate avioane pe care armata lui Vladimir Putin îl folosește în războiul din Ucraina, notează Forbes.

Suhoi Su-34Foto: Russian Defence Ministry / TASS / Profimedia

Corespondentul rus de război Evgheni Poddubny a publicat un videoclip care, potrivit acestuia, arată cum apărarea aeriană a rușilor din Republica Populară Lugansk distruge o țintă deasupra orașului Alchevsk, a relatat pe Twitter analistul militar Rob Lee.

Potrivit acestuia, se pare că apărarea aeriană rusă și-a doborât propriul bombardier Suhoi Su-34M, chiar dacă Evgheni Poddubny spune luni că nu este clar cui aparține avionul doborât, scrie Forbes.

O înregistrare video a epavei publicată de Ukraine Weapons Tracker a confirmat identitatea avionului care a fost doborât deasupra orașul Alchevsk, fiind vorba de un Su-34M cu numărul de înmatriculare RF-95890, unul dintre cele aproximativ 10 modele Su-34M pe care Suhoi le-a livrat până acum forțelor aeriene ruse. Modelul Suhoi Su-34M este o variantă modernă a modelului standard fiind echipat cu o avionică îmbunătățită și sisteme radar, electronice, de comunicații și de bruiaj.

Câte avioane de ultimă generație Suhoi Su-34 are Rusia

Rusia a semnat în mai 2020 un contract cu fabricantul Suhoi pentru a construi 76 de Su-34 la un ritm de opt până la 14 avioane anual până în 2027, la un cost de aproximativ 50 de milioane de dolari pentru o singură aeronavă.

Acest tip de aeronavă fost conceput pentru a înlocui avionul Suhoi Su-24.

Cele 76 de Su-34 ar trebui să fie suficiente pentru a echipa două regimente și pentru a înlocui în cele din urmă ultimele bombardiere îmbătrânite Su-24 ale forțelor aeriene rusești.

Potrivit Forbes, presa de stat rusă a confirmat faptul că o parte a Regimentului 277 de aviație, înzestrat cu Su-34, a staționat în apropiere de Ucraina.

Din 2021 forțele rusești au început să primească modelele Su-34M, o variantă modernizată, cu avionică nouă, sisteme de comunicații îmbunătățite, sisteme electronice moderne de bruiaj și radar. Din acestea Rusia ar fi avut 10 în dotare până acum, iar modelul doborât acum ar fi fost livrat în urmă cu o lună.

Și alte avioane Suhoi Su-34 ar fi fost doborâte de Ucraina

Avionul Su-34 este unul dintre cele mai moderne avioane din dotarea forțelor rusești, un avion avansat folosit pentru atacuri și bombardamente strategice. Este un avion introdus în aviația rusă în anul 2014 și până acum doar 134 de aparate operaționale au fost produse.

Avionul are o cabină pentru doi piloți așezați unul lângă altul și e folosit în special pentru atacul țintelor la sol sau pe mare, poate fi echipat și cu rachete aer-aer și a fost gândit să înlocuiască bătrânul avion de vânătoare Su-24 în flota rusă.

De la debutul „operațunii militare speciale” din Ucraina Rusia ar fi pierdut deja numeroase astfel de aparate. Ucraina a susținut, mai ales în primele zile, că ar fi reușit să doboare astfel de aparate. Pe de altă parte, și imagini publicate independent arătau rămășițele unor astfel de avioane.

Pe de altă parte, confirmările vizuale centralizate pe site-ul Oryxspioenkop, unde doi experți olandezi monitorizează războiul din Ucraina ajutați de utilizatori ai rețelelor sociale ce colectează informații din surse deschise, arată că Rusia ar fi pierdut până acum în Ucraina mai multe astfel de avioane moderne Su-34.

---