Consiliul National al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) condus de pastorul reformat Tokes Laszlo si Consiliul National Secuiesc (CNS) prezidat de fotul deputat UDMR Csapo Josef au cerut, sambata, Parlamentului European aplicarea clauzei de salvgardare pentru Romania daca statul roman nu aproba infiintarea "Regiunii Administrative Autonome a Secuimii".

Solicitarea radicalilor maghiari este cu atat mai ingrijoratoare cu cat azi urmeaza sa fie semnat Tratatul de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeana.

Reuniti in sedinta comuna, sambata, la Targu-Mures, reprezentantii Consiliului National al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) si ai Consiliului National Secuiesc (CNS) au ajuns la concluzia ca Romania nu ar trebui sa adere la Uniunea Europeana decat in momentul in care se va realiza autonomia Tinutului Secuiesc.

Participantii la dezbateri au propus sensibilizarea Comisiei Externe a Parlamentului European in problema autonomiei Tinutului Secuiesc si au anuntat ca vor inainta Parlamentului European aceasta propunere, pentru a fi transformata intr-o anexa la tratatul de aderare a Romaniei la UE.

Un punct distinct pe ordinea de zi a sedintei de la Targu-Mures l-a constituit analiza proiectului de lege a minoritatilor, proiect care a fost aspru criticat de participantii la dezbateri.

UDMR se disociaza

Solicitarea exprimata la sfarsitul saptamanii trecute de radicalii maghiari nu au ramas fara ecou in randul politicienilor romani.

Astfel, presedintele Consiliului Reprezentantilor Unionali din UDMR, Gyorg Frunda, ne-a declarat ca formatiunea pe care o reprezinta nu a luat inca o pozitie oficiala cu privire la aceasta solicitare. Cu toate acestea, senatorul UDMR a sustintu ca, personal, nu este de acord cu aceasta cerere.

"Eu personal nu sunt de acord cu aceasta cerere, cred ca cei de la Consiliu vor sa castige astfel capital electoral", ne-a declarat Frunda.

Totodata, senatorul unional a sustinut ca Romania are nevoie de o noua impartire administrativa, in sensul ca "corpurile leguitoare locale (Consiliile municipale si judetene, n.r.) sa aiba drepturi mai largi". "Eu doresc autonomie dar nu pe principii etnice.

Cred in acelasi timp ca trebuie rezolvata si problema dreptului minoritatilor", a mai spus Frunda. In acelasi context, senatorul UDMR a spus ca solicitarea Consiliului National al Maghiarilor si a Consiliului Secuiesc nu are cum sa ameninte semnarea Tratatului de Aderare.

Conditiile care pot activa clauza de salvgardare

Precizam faptul ca neindeplinirea celor 11 conditii cu care s-au incheiat negocierile la capitolele Concurenta si Justitie ar putea duce la amanarea aderarii Romaniei la UE cu un an.

In cazul in care exista dovezi clare ca, pana la data aderarii stabilita pentru 1 ianuarie 2007, stadiul pregatirilor pentru adoptarea si implementarea acquis-ului comunitar in Romania indica riscul serios ca aceasta tara sa fie in mod evident nepregatita pentru satisfacerea cerintelor pe care le implica statutul de membru, intr-un numar de sectoare de activitate importante, Consiliul poate decide ca aderarea sa fie amanata cu un an, pana la 1 ianuarie 2008. Consiliul va decide in unanimitate, in baza unei recomandari facute de catre Comisia Europeana.

Consiliul poate decide, cu majoritate calificata si in baza unei recomandari facute de catre Comisie, sa amane aderarea cu un an, pana la 1 ianuarie 2008, in cazul in care au fost observate deficiente majore in indeplinirea de catre Romania a unuia sau a mai multor angajamente si cerinte ce fac referire la patru aspecte specifice legate de capitolul Concurenta si la sapte aspecte ale capitolului Justitie si Afaceri Interne.