Conferinta judeteana a PNL Alba a aratat din nou relatiile "dificile" la nivel local dintre partidele care compun Alianta "D.A.". Daca neinvitarea celorlalte formatiuni politice ar putea beneficia de circumstante atenuante, lipsa de la conferinta a partenerilor de guvernare, respectiv a democratilor, indica lipsa de dialog dintre liberali si democrati.

Liderii filialei PD au declarat oficial ca nu i-a deranjat faptul ca nu au fost invitati de colegii lor la cea mai importanta manifestare politica a organizatiei judetene a PNL, respectiv Conferinta de alegeri, dar nu s-au abtinut de la cateva declaratii muscatoare. "E problema lor, intrebati-i pe ei. Cand nu chemi pe cineva inseamna ca ai un motiv.

Poate nu trebuia sa il auzim pe domnul Orban, candidatul perpetuu. Nu ma simt nici jignit, nici ciupit, nici cum", a spus presedintele PD Alba si, totodata, co-presedinte la nivel judetean al Aliantei "D.A.", Mircea Hava, facand aluzie la discursul critic la adresa democratilor, tinut in fata delegatilor de catre presedintele organizatiei PNL Bucuresti, Ludovic Orban.

Mircea Hava a adaugat ca relatiile de colaborare dintre cele doua partide nu vor fi afectate in nici un fel. "Nu m-am suparat nici pentru faptul ca primul ministru Calin Popescu-Tariceanu (prezent la Alba Iulia - n.r.) nu a avut timp sa se intalneasca cu co-presedintele Aliantei", a afirmat Hava intr-un limbaj dublu, care poate insemna exact contrariul.

"Din pacate, ca mesaj general pentru soliditatea Aliantei nu e bine. Ca mesaj public, oamenii nu prea inteleg de ce nu am fost acolo. Ce este trist este faptul ca Orban a fost aplaudat de cei din sala. Evident ca este o lipsa de comunicare pe undeva si nu inteleg de ce. Daca avem ceva rufe de spalat, le spalam in familie", a adaugat presedintele filialei PD.

El a insistat, de asemenea, asupra faptului ca relatia sa cu presedintele reales al PNL, Teodor Atanasiu, este buna si ca discuta deschis cu acesta toate problemele care apar. De asemenea, declaratiile presedintelui Consiliului Judetean si, totodata, vicepresedinte al organizatiei PD, Ion Dumitrel, s-au situat in aceeasi nota. "Au avut (liberalii - n.r.) probabil probleme interne de rezolvat.

In mod normal, partenerii se invita... si nu numai partenerii, toate partidele. Faptul ca nu ne-au invitat ma lasa rece. Nu afecteaza relatia noastra pe plan local", a spus Dumitrel.

Liberalii nu au putut oferi o declaratie coerenta pentru neinvitarea democratilor la Conferinta judeteana. Presedintele filialei PNL, ministrul Teodor Atanasiu, s-a multumit sa spuna doar ca motivul este acela ca liberalii nu obisnuiesc sa cheme reprezentati ai altor partide la asemenea evenimente.

Coalitia aflata la guvernare functioneaza cu sincope la Alba Iulia. Pe de o parte, liberalii si democratii, atunci cand nu se cearta, se ignora, iar pe de alta parte, relatia Aliantei cu PC si cu UDMR a intrat intr-un punct mort.