Intre culturile de vara, alaturi de cereale, legume si fructe, pe langa fasole, pepeni si patlagele, alaturi de ardei, castravete, varza, conopida si vinete, foarte importanta pentru alimentatia publica este cultura nudului. Pentru ca nu numai foalele trebuie intretinute. Ochii au nevoie si ei de hrana, caci, la drept vorbind, mai flamanzesc si ei cateodata, ba s-ar parea ca foarte des.

De cum se ridica pleoapa pe ei, toata ziua n-ar face altceva decat sa priveasca, adica sa consume. Bulimia vizuala nu-i mai putin patologica decat cealalta, cand iti vine sa mananci in nestire, fara discernamant, ca si cum procesiunea materiei prin intestinele tale ar fi marea izbanda in relatia cu timpul.

Dar nu despre bulimie vreau sa vorbesc, ci despre ceva mult mai cultural, ca sa zic asa.

Despre pofta de a vedea si despre modul in care modernitatea recreeaza nudul, alimentata de anticul si nostalgicul nud de Afrodita, cu sold de lira lunguiata prelungind simetria unor pulpe adolescentine, rasfatate de candoarea unui pubis imberb, corect amplasat la intersectia lor, cu sani ca fructele furate din arbori ceresti, rezervati spre dedulcire numai celor alesi dintre zei.

Si, in situatii exceptionale, unor ciobani muritori dotati regulamentar pentru gustul unei zeite cu frecvente inclinatii lubrice. Sau nudul atletului tanar, agil, musculos, dar armonic, la vederea caruia lesinau nimfele prin lacurile paradisului, fara pepenii gonflati cu steroizi de pe pieptii culturistilor actuali.

A fost nevoie de repaganizarea renascentista a criteriilor artistice pentru ca frumusetea nudului sa viziteze din nou pupila bulbucata a episcopului, cardinalului sau papei. E drept ca nudurile sixtine ale lui Michelangelo au fost infofolite la comanda papalitatii, ca sa nu provoace cumva traume mistice in pantalonii fratiorilor celibi cand vin sa-si exprime oratiile.

Mai intai artele plastice, apoi literatura, teatrul, coregrafia si cinematograful si-au asumat cultivarea nudului, devenit azi una dintre cele mai populare figuri culturale si, evident, o enorma sursa de profit.

Trebuie precizat clar ca arta sau cultura nudului n-au nimic de-a face cu sexualitatea, daca nu sunt deturnate deliberat in directia aceasta, si nici nu se confunda cu expunerea gratuita a epidermei. Nudul este un produs cultural, simplu spus constituirea estetica a corpului uman, care nu este, orice s-ar spune, nici frumos, nici sanatos, nici interesant in toate cazurile. Ba chiar dimpotriva.

Ca atare, a fost nevoie de idealizarea lui, de producerea unor modele estetice perfecte, in care sa se vada rascumparate diformitatile, uratenia, dezagreabilul, insanitatea si pestilenta trupului comun abandonat naturii lui brute.

Inventarea estetica a nudului face parte din functiile terapeutice ale culturii, care e cu atat mai necesara si eficace cu cat la modul concret societatile se compun din indivizi tot mai urati, nesanatosi, diformi, dezagreabili, asa cum se prezinta lumea contemporana.

Nudul in frumusetea lui idealizata vindeca sau macar narcotizeaza complexul urateniei noastre, pe care, de ce sa n-o recunoastem, o onoram cu succes majoritatea dintre noi.

Ca sa pomenesc o licenta aruncata de-un prieten la un cocktail informal, "ma fascineaza nudurile goale". Si pot spune si de ce. Pentru ca in frumusetea lor se aduna ceva din nostalgia unui rai estetic in care figura umana troneaza cu demnitate.

La urma urmei, paradisul nu trebuie sa fie neaparat impecabil din punct de vedere moral; nu vad de ce perfectiunea estetica n-ar releva in egala masura virtutea de creator a celui ce-a conceput lumea.

Daca ma gandesc ca la Platon, binele si frumosul coexista in omologie, pot suspecta ca divinitatea si-ar exprima hiperbola providentei in productii estetice sau ca frumusetile ar fi prin ele insele si bune.

Vreau sa sugerez cu asta ca in cultura contemporana se inregistreaza o astfel de reinterpretare a perfectiunii creatiei, diferita de grila etica traditional crestina, in directia recunoasterii unei perfectiuni aparente, estetice.

Obsesia pentru nud si perfectiunea fizica in arta, modelling, cinematografie etc, practica fitnessului, gimnastica aerobica, centrele de infrumusetare, chirurgia plastica, dincolo de a fi o afacere profitabila sau un hobby sanatos, indica o directie noua a mentalului religios.

Se prefera iarasi un univers dominat de principii estetice, cum era cel pagan, in dezavantajul unuia etic, iudeo-crestin si islamic.

Mitizarea corpului preia putin cate putin din aura de mister pe care in Evul Mediu o avea spiritul. De fapt, pentru a fi mai clar, pentru civilizatia seculara recenta, corpul este sufletul, de unde si accentul pus pe nutritie, dieta, medicatie, longevitate, sanatate, prospetime, frumusete, igiena.

Shoppingul, practica ce are mai recent incarcatura rituala, nu face decat sa confirme tendinta de mitizare a corpului si nevoilor lui. Iar nudul este si un tip de comunicare culturala, limbajul cel mai natural si brut al umanitatii, sistem de semne vizibile ce pot fi intelese si fara prea mari eforturi de comprehensiune.

Din asta nu vreau sa deduceti, totusi, ca daca mergeti la mare si va instalati pe plaja, dotati cu toata aparatura voyeurista, contempland reptila moale si diforma tolanita de-a lungul si de-a latul plajelor, mamut fabulos ce-si inmoaie limba nesfarsita in apa, ca daca veti asista la etalarea de osanze, colacei de untura si celulite zburdand increzut pe fese dezinvolte, prietenos admonestate de bikini robusti, burti ambulante garnisite cu beri si mici, veti intelege actuala cultura a nudului.

Sper sa fiu scutit de o astfel de interpretare a ceea ce am incercat sa spun. N-are nimic de-a face expunerea reliefurilor carnale de concediu, prapastie a goliciunii oarbe, cu nudul ca produs estetic.