Complicitate. Moartea Alexandrei, Zsuzsa pentru cei din Valea Izvoarelor, nu a fost un secret in randul satenilor. Insa nimeni nu a indraznit sa spuna nimic, invelind, timp de cateva luni, intr-o tacere vinovata crima. Violenta si circumstante agravante.

Era Alexandra insarcinata, asa cum sustine criminalul, Pavel Tincus, agravandu-si situatia? Abandonare. Familia din Bahnea a Alexandrei a uitat de copilul lor de luni bune. Promiscuitate. Minora era cunoscuta ca o femeie usoara. Dar: "Si curvele au dreptul sa traiasca". Calvar si extrem de multa nepasare. Din copilul de 16 ani a ramas un corp descompus in gunoi.

De cand e lumea, gelozia a cauzat adevarate drame intr-o familie, relatie sau orice alta forma de coabitare a doi oameni. Si nu de putine ori, gelozia a cerut sange pentru a fi ostoita. La fel o fi crezut si cel mai celebru gelos al literaturii, maurul Othello, cand palmele sale au frant gatul dalb al Desdemonei.

Pastrand proportiile, la fel i-o fi intunecat gelozia si prea mult alcool mintile si lui Pavel Tincus cand s-a crezut Dumnezeu, asumandu-si dreptul de viata si de moarte asupra tinerei de doar 16 ani, Alexandra.

Reporterii nostri au surprins ieri la Bahnea, Valea Izvoarelor si in Targu Mures o cutremuratoare poveste, prin itele nevazute tesute in jurul a cea ce parea o banala crima pasionala. Abandon, promiscuitate, violenta, complicitate, circumstante agravante si multa, multa nepasare.

Mama lui Pavel

La Bahnea, stirea crimei a semanat confuzie. Incepand cu familia Alexandrei, continuand cu mama ucigasului si terminand cu Politia, toti erau depasiti de evenimente.

O data pentru ca numele aflate initial de la concubinul fetei ucise nu erau aceleasi cu cele scrise in acte si pentru ca, stupoare, nici mamele celor doi pareau ca nu stiu cum ii cheama pe proprii copii.

Fadyoro Rozalia se indrepta grabita spre sediul politiei unde a fost convocata pentru lamuriri necesare in identificarea celui care a comis crima. "Copilul meu nu a omorat pe nimeni pentru ca ii un om bun", ne-a spus femeia atunci cand ne-am oprit langa ea. Dar in fata fotografiilor care il indicau clar pe cel care a ucis, femeia incepe sa planga.

"Asta e copilul meu, dar nu e Alexandru Fadyoro. Ii fratele lui, Tincus Pavel, zis Paun. Am cinci copii care locuiesc in Valea Izvoarelor si acuma doua luni cand am fost acasa, Alexandra, concubina lui Pavel era plecata la Mangalia cu o verisoara de-a ei.

De ce sa o fi omorat Alexandru daca traia cu Pavel? Si chiar o omorat-o? Of, Doamne, daca ii asa sa il inchida pe viata ca nu mi-i mila de el. De ce nu o lasat-o sa vie casa, la familia ei? Ca aialalti doi barbati pe care i-a avut o batut-o si o trimis-o inapoi la muma-sa", ne spune Fadyoro Rozalia, o mama mai mult furioasa decat ingrijorata.

In timpul in care vorbeam cu mama criminalului neidentificat, inca, de noi se apropia o femeie. Normal, fumand calma o tigara.

Mama Alexandrei

Eugenia Ciorogar, mama Alexandrei Susana Halasz, se intorcea catre casa de la Politie, unde a trebuit sa dea detalii referitoare la fiica ei. Iar seninatatea cu care vorbea despre propriul copil care a murit in chinuri groaznice, ne facea sa ne intrebam daca nu am aterizat intr-o lume paralela. Si, desi venea de la politie, parea ca nu stie foarte multe despre caz.

Doar cand a vazut fotografiile a varsat cateva lacrimi, in timp ce lumea adunata in jur o hulea. "Da, asta e Alexandra mea. O recunosc dupa par. Dar sa stiti, ca degeaba am batut-o, tot facea numa' ce vroia ea. La 13 ani, in 2002, s-o maritat un an cu un om din Jidvei. Ala o lasat-o ca nu era de treaba si iar s-o maritat cu unu in Ormenis.

Acuma de la inceputul anului s-o maritat cu Pavel in Valea Izvoarelor. Si de atunci nu am mai vazut-o. Da' cand Rozi (mama baiatului) s-o dus acuma doua luni in Valea Izvoarelor, o venit acasa si mi-o spus ca Alexandra ii plecata la Mangalia. Si cand am zis sa o caute politia si sa o aduca acasa, Rozi mi-o zis ca nu o gasesc pe la mare, sa o las in pace.

Si copiluta mea era moarta si ingropata in fundul gradinii? Na, acuma cu ce o aduc acasa ca nu am bani. Uite un vecin mi-o dat 10.000 de lei sa-mi cumpar un pachet de tigari. Si mai am acasa un copil si o fata de 18 ani, handicapata. Sotul meu s-o spanzurat acuma trei ani dupa ce timp de patru ani mi-o violat copila. Propriul lui copil.

Si cand i-am zis betivului ca chem politia, s-o spanzurat. Unde ii Politia in oras? Imi vand casa si-mi ingrop copila. Da' cu ce o aduc acasa?". Eugenia Ciorogar vorbeste aproape singura, pentru ca cei din jur nu o asculta. Sunt prea ocupati sa o acuze ca doar din cauza nepasarii ei, o fata a murit si cealalta este marcata pe viata din cauza abuzurilor.

Politia

Agentul sef Augustin Suteu, seful de post al comunei Bahnea, face eforturi sa descalceasca versiunile familiilor celor doi, referitoare la identitate. "De multe ori cand trebuie sa gasim un om in comunitatea roma din comuna, avem aceleasi probleme. Numele din acte nu coincid cu numele sub care sunt cunoscuti de familie si de cei apropiati.

Asa ca ii cautam dupa porecle sau dupa descriere si ii gasim intotdeauna. Acum este aceeasi situatie. Mamele celor doi sunt putin confuze, dar pana la ora la care trebuie trimis raportul la Targu Mures totul va fi in regula", ne-a spus seful de post Augustin Suteu.

Toti stiau, nimeni nu a zis nimic

Ieri linistea domnea peste satul Valea Izvoarelor, cum agitatia din dimineata precedenta trecuse. Criminalul a fost prins, fata dezgopata, adevarul aflat. Partial. Ceea ce spun rudele criminalului si vecinii este in contradictoriu cu declaratiile catorva sateni. Familia lui Pavel, zis Paun, spune ca nu a stiut nimic in aceste luni.

"Am intrebat unde e fata, da' mi-a zis ca a plecat acasa la Bahnea. El nu prea statea acasa. Mergea la lucru cu ziua, in sat si cand venea baut plangea si se culca", a spus Maria Fadyoro, vara lui Pavel. "Io am vazut-o pe fata cateva luni, da' cand am intrebat, baiatu mi-o zis ca a plecat acasa. Stau aici langa el, stiu ca bea foarte mult si o batea de fiecare data.

Lucra cu ziua in sat si primea vin de la sateni si se imbata", a completat Dan Gheorghe, vecinul criminalului.

Romii il acopera pe criminal

Unchiul lui Pavel, zis Kikiri, si sotia acestuia pareau deranjati si nelinistiti de intrebarile noastre, dar ne-au spus ca ei nu stiu nimic, desi ii desparte un gard. Sotia lui Kikiri, Nusca a negat ca ar fi auzit ceva vreodata, nici strigate, nici bataie, scandal sau certuri. "Nu stim nimic. Noi nu ne uitam la ce fac in ograda lor.

Ei stiu tot ce s-a intamplat ca stau in aceeasi casa. Tre' sa stie tot", spune unchiul lui Pavel, zis Kikiri.

Dincolo de apa, totul e diferit

Daca treci paraul, dai de cei care l-au chemat pe Pavel sa le munceasca. Satenii spun despre el ca este cel mai cinstit rom din sat si ca nimeni nu se astepta sa faca asa ceva. "La mine a lucrat foarte mult. Tatal lui lucreaza si el la mine, dar noi nu am aflat nimic pana nu a venit politia. Pavel nu a zis niciodata nimic. Cand am intrebat unde e Zsuzsa, doar ca s-a suparat si a plecat.

Au lucrat la mine amandoi cam doua luni, si chiar am observat ca se intelegeau bine si se iubeau", ne-a povestit, inca inspaimantata, Szabo Rozalia, una dintre femeile la care muncea cu ziua Pavel.

Bunul satean

Costica Suciu locuieste tot dincoace de apa care desparte casele tiganilor de sat. Si la el, ca si la ceilalti, tiganii vin sa lucreze cu ziua. Acum cateva saptamani, nea Costica avea ceva de lucru, si a chemat-o pe Nusca, matusa lui Pavel sa-l ajute.

La pranz, in timpul mesei, matusa si vecina lui Pavel i-a povestit lui Costica tot ce s-a intamplat. "Nusca mi-o zis ca Paun, Sani si Tili au batut-o pe Alexandra de dimineata de la sapte pana seara pe la cinci si fata a murit. Noaptea au ingropat-o in gradina", povesteste cel care a denuntat crima.

Costica nu a crezut insa nimic, pana acum cateva zile, cand Sani si Tili au primit citatie sa se deplaseze la politie. Motivul era altul, dar nea Costica a crezut ca s-a aflat crima. Totul s-a linistit pana sambata, cand Nusca a venit din nou la el, si i-a spus ca s-a aflat, ca toata lumea stie ca fata a fost omorata de cei trei si ingropata.

"La inceput nu am crezut. Sotul Nuscai umbla pe strada beat si striga -criminalilor, ati omorat-o-, dar nu am crezut. De cand mi-a zis femeia, nu am putut sa inchid un ochi si vedeam doar groapa. Sambata m-am dus la preot sa-l ajut, i-am povestit, iar el a zis ca trebuie sa merg la politie pentru ca e "lucru mare", povesteste Suciu.

Nelinistea l-a indemnat pe nea Costica sa denunte crima. Din marturia lui, toti satenii stiau despre moartea fetei: "multa lume a stiut, si romani, si maghiari, si tigani. In afara de una surda, toti au stiut, dar nimeni nu a zis nimic de frica si rusine.

Femeile strigau de dincoace de parau sa nu o mai bata si unchiu-so i-a facut criminali pe ulita satului de fiecare data cand s-a imbatat, dar nimeni nu a zis nimic. Eu n-am mai putut sa dorm, o vedeam moarta si ingropata la 30 de centimetri sub pamant. N-am mai putut sa tac, m-am dus la seful de post si i-am spus tot", povesteste Costica Suciu.

Plecam din satul care tace vinovat, cu sufletul usurat ca poate acum Alexandra isi va gasi linistea eterna.

Iar, dincolo de portretul de femeie usoara care i-a fost creat, ne revine brutal in minte afirmatia unuia dintre anchetatori: "Si curvele au dreptul sa traiasca".

Si curvele au dreptul sa traiasca …

Ieri, ancheta in cazul minorei ucise cu ferocitate acum cateva luni, ancheta condusa de catre Aurelian Ardelean, procuror criminalist la Parchetul de pe langa Tribunalul Mures, era in toi. Ceea ce in urma cu o zi era doar o supozitie, si anume ca Alexandra era insarcinata, a prins contur.

Dupa ce insusi ucigasul a recunoscut ca fata era gravida, marturia sa a fost intarita de catre ceilalti martori audiati. Interesant este ca Pavel nu a negat niciodata (sau matorii nu aveau cunostinta) ca pruncul nenascut nu ar fi al sau.

Audiat ieri, Nicolae N., cioban de profesie, un var de-al lui Tincus Pavel, care la randul sau se afla pe lista de iubiti ai victimei, a recunoscut si el ca Alexandra era insarcinata.

Nicolae a marturisit ca stia acest lucru de la fostii concubini, dar si ca sarcina fetei era cunoscuta si in sat, deoarece in repetate randuri femeile din sat o "avertizasera" pe Alexandra ca: "esti groasa".

Ciobanul Nicolae a intarit si el faptul ca, desi la inceput cei doi concubini s-au inteles bine (prin februarie, cand fata a ajuns in sat), relatia a degenerat in curand in violenta si pumni. Motivul, unul vechi de cand lumea: gelozia. Deoarece Alexandra "mergea" si cu alti barbati, Pavel o snopea in bataie.

Pavel o batea paradoxal insa, din acelasi motiv, chiar si atunci cand el isi vindea concubina satenilor. Martorii au declarat ca au vandut-o unui satean, raczi-Poli, pentru 300 de mii ROL si o sticla de vin. Fapt ce nu era, din pacate pentru minora ucisa, o intamplare.

De asemenea, un fapt ce ne-a dat de gandit, din depozitiile martorilor, este ca Pavel a marturisit in mai multe randuri ca o omoara. Prima data, la putin timp dupa ce o adusese pe Alexandra de la Bahnea, prin februarie cand ii venise ordinul de incorporare in armata (in cele din urma fusese amanat sa urmeze serviciul militar obligatoriu).

Inca de atunci insa si-au amintit martorii ca Pavel o ameninta cu moartea, dar si ca nu se sfia sa strige acest lucru prin sat: "mai bine o omor decat sa ma duc in armata si sa se f..a cu tot satul".

Inchisoare de la 10 ani in sus…

Pavel Tincus se afla ieri in arest, intr-o celula din sediul IPJ, de unde asteapta sa fie trimis in judecata pentru omor sau pentru omor deosebit de grav, depinde de probele care vor fi administrate in acest caz. Asteapta sa ispaseasca crima pe care a comis-o din gelozie, catalizata de prea multa bautura.

Ieri, neimpresionat de lacrimile sale, judecatorul a emis pe numele sau un mandat de arestare pentru 29 de zile, perioada propusa si de procuror.

Tincus risca o pedeapsa intre 10-20 de ani daca va fi trimis in judecata pentru omor simplu, conform art. 174 din Codul penal, respectiv intre 15-25 de ani sau inchisoare pe viata, daca fapta sa va fi incadrata la omor calificat, conform art. 175 lit. e din CP, care stipuleaza ca: "Omorul calificat este omorul savarsit in vreuna din urmatoarele imprejurari:... e) asupra unei femei gravide".

Graviditate sub semnul intrebarii

Autopsia cadavrului s-a realizat ieri dimineata, dar starea avansata de putrefactie si destructurare totala a corpului a facut ca medicii legisti sa se abtina in ceea ce priveste posibila graviditate a fetei. Rezultatele raportului medico-legal au scos la iveala faptul ca victima este de sex feminin, cu varsta de 15-16 ani.

"Am gasit doua leziuni traumatice, care se potrivesc cu declaratiile criminalului", a precizat dr. Hecser Laszlo, directorul IML Mures.

Una dintre leziuni este localizata la nivelul mainii si a fost provocata de criminal, in timp ce victima incerca sa se apere, iar cea de-a doua la nivelul treimei inferioare a gambei drepte, in conditiile in care autorul crimei a recunoscut ca a lovit-o pe victima cu o bata peste picioare.

Lipsa altor leziuni traumatice confirma declaratia asasinului, care a spus ca fata a murit dupa ce a sugrumat-o.

In ceea ce priveste posibilitatea unei sarcini, Hecser a precizat ca nu se pot realiza analize in acest sens, deoarece in regiunea bazinului nu s-au gasit organe. "Inhumarea s-a facut la 20 de centrimetri adancime, fapt ce a dus la o descompunere accelerata a cadavrului. Singurul tesut l-am gasit la nivelul antebratului", a precizat Hecser.

Medicul legist spune ca au mai existat astfel de cazuri in judetul Mures, dar ca, in general, conditiile de inhumare au fost altele, la aproape doi metri adancime. Din probele recoltate se va realiza identificarea certa a cadavrului si un examen histopatologic.

"O astfel de crima implica cu siguranta o expertiza medico-legala", a precizat conf. Dr. Marieta Gabos-Grecu, medic psihiatru al Clinicii de Psihiatrie nr. 1 Targu Mures. "In general, acesti indivizi au un comportament antisocial, iresponsabil, care apare de obicei in adolescenta.

Din relatarile celor care il cunosc pe acest barbat reiese ca aceasta persoana este violenta, cu initiere de batai si cruzime fizica. Persoanele care comit astfel de crime au o structura dizarmonica, antisociala, cu manifestari care au debutat in copilarie. De obicei, nu prezinta nici o remuscare in legatura cu efectele comportamentului lui.

Acesti indivizi cresc in medii in care exista conflicte, alcoolism si alte vicii. Mediul are o amprenta importanta in formarea caracterului", a concluzionat Marieta Gabos-Grecu.