Fortele de ordine cu greu au putut face fata numarului de oameni care, in momentul deschiderii, s-a transformat intr-o olipiada a patrunderii pe usa, fiecare dorind sa intre printre primii pentru a putea ocupa un loc cat mai bun in sala.

Dan Chisu, cel care a introdus acest spectacol in Romania, a felicitat Clujul pentru numarul mare de participanti si a declarat ca este primul oras din provincie care a depasit cifra de 2000 de participanti, un semn ca acest tip de spectacol atrage, cu fiecare an, un numar tot mai mare de pasionati ai spoturilor publicitare.

Printre cele peste 450 de reclame au fost prezente si opt reclame romanesti, selectate la Paris din cele 80 trimise de catre organizatorii romani. Spectacolul a fost impartit in patru reprize iar in deschidere, au vorbit Dan Chisu din partea organizatorilor si Mircea Toma din partea Academiei Catavencu.

George Vintila a fost responsabil cu prezetarea spectacolului care a continuat pana la orele sase ale diminetii. Cei care au rezistat pana la sfirsit au fost denumiti de catre George Vintila "adevarati devoratori de publicitate".

Cele mai savurate clipuri de publicitate au atras aplauzele audientei, iar dozele de cafea si bautura au completat cele de "publicitina", pe parcursul intregii nopti.

In final, toti cei prezenti au avut parte de distractia unei seri in compania umorului si creativitatii continute de materialul prezentat, un semn ca randurile devoratorilor se vor inmulti in anii urmatori. Organizatorii spera ca, in viitor, spectacolul se va extinde si in alte orase din tara.

"Noaptea devoratorilor de publicitate" este prezentata in peste 170 de spectacole si a devenit de-a lungul anilor o afacere extrem de profitabila, suma obtinuta se ridica la peste 10 milioane de dolari in fiecare an.

In cadrul conferintei de presa sustinuta cu citeva ore inainte de spectacol, Dan Chisu a explicat ca unul dintre principalele motive pentru care "Noaptea devoratorilor de publicitate" se desfasoara toamna se datoreaza numarului mare de studenti pasionati de spectacol.

In Franta, inaugurarea se face pe 23 aprilie dar drepturile de difuzare in alte tari nu permit o prezentare concomitenta cu aceasta data, fiecare primind dreptul la un interval din an. Pentru Romania s-a decis un interval incepand cu 10 iunie, dar organizatorii au optat sa difuzeze spectacolul in perioada de toamna.

Cel difuzat in noaptea de vineri la Cluj, a reprezentat inceputul sirului de spectacole care va pleca mai departe in Brasov, Iasi si Timisoara.