De departe orasul cu cele mai multe santiere din provincie, Cluj Napoca a reusit sa atraga cei mai mari investitori straini. In acest domeniu. Contructorul autostrazii Transilvania, Bechtel Inc., si-a stabilit cartierul general In Cluj, reabilitarea strazilor din oras a atras un alt mare investitor, Tirrena Scavi Italia, care-si are sediul central in Cluj si santiere in mai multe zone din tara.

Firmele de constructii cu cele mai mari cifre de afaceri din regiune au sediul tot in Cluj. Buna ziua, Ardeal va propune un top al celor mai profitabile firme din domeniu.

Bechtel Inc. Cluj Napoca (Infiintat In 17 Martie 2004)

Constructorul autostrazii Brasov-Bors a ajuns direct firma cu cea mai mare cifra de afaceri din Cluj in acest domeniu dupa ce a semnat contractul cu Ministerul Transporturilor pentru constructia autostrazii si dupa ce a Infiintat sucursala din Cluj.

Cu o cifra de afaceri de 556 de miliarde de lei si In ciuda problemelor financiare In plata lucrarilor, Bechtel este cea mai profitabila firma de constructii cu sediul in Cluj, cu toate ca lucrarile la autostrada sunt singurele contractate de firma americana.

Tirrena Scavi SpA Italia (Inregistrat din data 06 Iulie 1998)

Tirrena Scavi, care a semnat contractul cu primaria Cluj Napoca pentru reabilitarea celor 286 de strazi din oras, este primul la profitabilitate, cu un profit de peste 177 miliarde de lei.

In afara lucrarilor de reabilitare a strazilor din Cluj, in parteneriat cu Garboli Spa, Tirrena Scavi mai are deschis acum un singur santier, in Mehadia (Caras-Severin), unde Tirrena Scavi reabiliteaza un drum judetean ca urmare a unei licitatii organizate la Autoritatea Nationala de Drumuri.

Trustul de Instalatii Montaj si Constructii Cluj (Infiintat In 01 Februarie 1993)

Al doilea in ceea ce priveste cifra de afaceri, TIM Cluj a invartit anul trecut o suma de 486 de miliarde de lei, insa in ceea ce priveste profitul TIM Cluj este mult sub al zecelea clasat.

Merita subliniat ca aproape falimentarul Trust de Instalatii Montaj Cluj a fost salvat de la faliment anul trecut prin castigarea licitatiilor pentru constructia mai multor sali de sport pentru scoli in judetele Cluj, Salaj si Bistrita. De altfel, in ceea ce priveste profitul TIM SA Cluj nu se regaseste printre cele mai bune firme.

Merita precizat ca directorul adjunct si directorul economic ai TIM sunt soti, este vorba de Traian Oarga si respectiv Reghina Oarga.

Electrogrup

Cu un profit de 42 de miliarde de lei anul trecut, Electrogrup este cea mai profitabila firma romaneasca din domeniul constructiilor cu sediul in Cluj. Electrogrup se ocupa de instalatii electrice si este condusa de la infiintare, din 1997, de fratii Simion si Teofil Muresan.

Firma a contractat lucrari masive cu Mobifon SA, firma care detine brand-ul pentru operatorul de telefonie mobila Connex, pentru instalarea mai multor relee in Ardeal. Electrica SA si Cosmorom sunt de asemenea printre clientii importanti ai Electrogrup.

Energobit SA (Infiintat In 27 Noiembrie 1992)

Printre cei mai importanti clienti ai Energobit este Transilvania General Import Export, firma care apartine fratilor Viorel si Ioan Micula. sase fabrici si postul de televiziune National TV au fost dotate cu instalatii electrice de catre Energobit. Azomures Targu Mures, Sanex SA Cluj si Silcotub SA Zalau sunt de asemenea clientii Energobit.

Energobit asigura retelele de electricitate pentru iluminatul stradal din Brasov, Cluj Napoca, Targu Mures, Bacau, Sibiu, Baia Mare, Petrosani, Slatina, Gherla, Bistrita, Roman si Onesti.

SC Constructii Napoca SA (Infiintat In 27 noiembrie 1992)

Constructii Napoca, firma consilierului local PSD Stefan Dimitriu, a iesit in acest an dintre primele zece firme profitabile din domeniu si se regaseste in top doar la criteriul cifrei de afaceri, pe ultimul loc. "Anul acesta si anul trecut am mers pe finalizari de lucrari, care costa foarte mult", a declarat Dimitriu. "Portofoliul de comenzi e putin bulversat.

Pana anul trecut existau niste strategii guvernamentale, anul acesta a fost lasat totul in seama investitorilor straini", a explicat Dimitriu. Trebuie subliniata coloratura politica a lui Dimitriu, care este consilier local al Partidului Social Democrat si pana recent seful filialei judetene a partidului.

Antrepriza de Reparatii Lucrari Cluj (Inregistrat din 29 Mai 1997)

Fostele companii de stat In domeniu raman cele cu cifrele de afaceri cele mai mari, exceptand firmele infiintate de investitorii straini. Companiile din segmentul privat au dificultati in a intra pe piata lucrarilor publice, unde monopolul este detinut de RADJ si de ARL.

Antrepriza de Reparatii Lucrari Cluj a reusit sa ajunga la cifra de afaceri de peste 11 milioane de euro anul trecut ca urmare a contractelor grase incheiate cu Administratia Nationala a Drumurilor, prin Directia Regionala de Drumuri Cluj. De altfel, cele mai mari lucrari in cele sapte judete din Ardeal unde ARL este reprezentata au fost contractate cu institutii de stat.

Directorul general Dan Mihalcea sustine insa ca in ultimul timp ARL s-a orientat spre segmentul privat, "pentru ca la stat nu au prea fost lucrari". Cele mai mari lucrari executate de ARL in segmentul privat anul trecut au fost platformele si drumurile private la complexele comerciale Selgros din Oradea si Cluj Napoca.

Regia Autonoma Drumuri Judetene Cluj (Infiintat in 27 Noiembrie 1992)

Explicatia pentru cifra de afaceri foarte mare a Regiei Autonome de Drumuri Judetene Cluj sunt lucrarile de reabilitare a drumurilor judetene din judet, executate exclusiv de Regia Autonoma Drumuri Judetene, din subordinea Consiliului Judetean, prin incredintare directa. Deocamdata privatizarea RADJ Cluj este avuta in vedere pur orientativ, fara demersuri concrete.

In 2004, absolut toate lucrarile de tratament si reabilitare a drumurilor judetene din Cluj comandate de Consiliul Judetean au fost efectuate de RADJ, urmare a Hotararii Consiliului Judetean 161 din 19 decembrie 2003. La articolul 12 al hotararii citate se arata ca lucrarile vor fi executate prin incredintare directa de catre RADJ pana la transformarea acesteia in societate comerciala.

Gaudi Construct

Opt angajati si aproape 18 miliarde profit anul trecut. Firma, inregistrata pe strada Becas 5, nu figureaza in scriptele operatorului de telefonie fixa. Sursele din domeniu contactate au declarat ca nu au cunostinta despre aceasta firma.

Diferit Construct

Explicatia pentru profitul de 14 miliarde al Diferit Construct in 2004 o are fostul primar al orasului Cluj Napoca, Gheorghe Funar, care in campania electorala a reabilitat mai multe strazi in oras. Majoritatea lucrarilor au fost primite de Diferit.

Daca e sa-l credem pe primarul Emil Boc, care a sustinut la inceputul mandatului ca primaria e aproape de faliment din cauza lucrarilor foarte scumpe de reabilitare a strazilor din oras, explicatia pentru profitabilitatea ridicata a Diferit, care nu are o cifra de afaceri care sa pozitioneze firma intre primele zece la acest capitol, e la indemana.

Top constructori in Cluj dupa profit (ROL)

1. Tirrena Scavi SpA Italia sucursala Cluj 177.118.210.000 lei

2. Bechtel International Incorporated SRL Cluj 43.406.619.000 lei

3. Electrogrup SRL 42.630.304.000 lei

4. Regia Autonoma a Drumurilor Judetene Cluj RA Cluj 18.307.836.000 lei

5. Gaudi Construct 17.968.822.000 lei

6. Tempus Invest 17.496.182.000 lei

7. Energobit 17.400.917.000 lei

8. Diferit Contruct 14.579.638.000 lei

9. Coratim 14.209.384.000 lei

10. Itinera 12.202.314.000 lei

Top constructori In Cluj dupa cifra de afaceri (ROL)

1. Bechtel International Incorporated SRL Cluj 556.457.666.000 lei

2. Trustul de Instalatii Montaj si Constructii SA Cluj 486.862.486.000 lei

3. Tirrena Scavi SpA Italia sucursala Cluj 449.029.902.000 lei

4. Antrepriza de Reparatii si Lucrari ARL Cluj SA 409.173.838.000 lei

5. Energobit SRL Cluj 348.687.936.000 lei

6. Regia Autonoma a Drumurilor Judetene Cluj RA Cluj 315.963.224.000 lei

7. Grup 4 Instalatii SA Cluj 309.100.311.000 lei

8. ACI Cluj SA Cluj 302.166.115.000 lei

9. Elm Electromontaj Cluj SA 301.253.600.000 lei

10. SC Constructii Napoca SA 271.307.518.000 lei