Inca de la primele ore, mii de romani din toata tara, iubitori de carte, au asaltat targul, in cautarea celor mai noi aparitii, dar si curiosi sa vada intelectuali care ies din "turnul de fildes". Nimeni nu a avut ce regreta. La intrare, surpriza totala. In hol, traducatorul Georgeta Dimisianu, director al editurii Albatros, impartea de zor materiale promotionale.

"E normal, cartea e un obiect - marfa, trebuie sa vand. Poftiti la stand", ne-a a declarat Dimisianu. Multimea de standuri, peste 200 de edituri din toata tara, te ameteste, la fel forfota de funicular a oamenilor. Cele mai bune standuri au fost Humanitas, Rao, Polirom, All, Teora. Si editurile mai mici, din Iasi, din Cluj, Oradea, Timisoara, imbiau cu oferte ademenitoare.

Celebra carte de relatii publice a lui Dick Morris, care costa 45 de lei noi la Cluj, se gasea la targul de la Bucuresti la 5 lei noi.

Mari reduceri de pret erau si la alte edituri. De-a lungul timpului, Clujul si Constanta au reprezentat marile deceptii ale Targului "Gaudeamus", asa ca organizatorii au preferat sa il faca la Bucuresti, deceptionati de faptul ca, anul trecut, nu s-a vandut carte in "cetatea universitara clujeana".

Au salvat imaginea Clujului editurile "Eikon" - cu un stand bine orientat si asezonat cu carti de impact, editura "Dacia" si postmodernistii de la "Ideea". Putin pentru un oras cu peste 100.000 de studenti.

Atractiile zilei le-au reprezentat lansarea volumelor politologului Zbigniew Brezinski - "Marea ruptura", "Istoria comunismului romanesc" al istoricului Adrian Cioroianu si "Alegerile fara optiune". De succes s-a bucurat si cartea "Membrii CC al PCR", editata de Consiliul National de Studiere a Arhivelor Statului, care s-a vandut ca painea calda, in peste 1.500 de exemplare.

Afluxul de cititori a crescut proportional cu venirea serii, cand lumea a avut mai mult timp liber sa viziteze standurile cu carti si muzica.

Asalt la standurile media

Salonul National al Presei a gazduit 47 de standuri ale institutiilor media locale si nationale. Unul din cele mai profesioniste a fost standul trustului ZIUA, alcatuit din cele ale cotidianelor ZIUA, Averea si Gardianul, unde a citit presa, pe indelete, presedintele PSD Mircea Geoana. El a dat nas in nas cu ministrul de Externe, Mihai Razvan Ungureanu, mare amator de istorie.

Ambii au fost insotiti de o multime de consilieri si jurnalisti, dar atmosfera a fost extrem de destinsa.

Intre cititori au putut fi zariti Constantin Balaceanu-Stolnici, Horea Roman Patapievici, Nicolae Breban, Octavian Paler, Ioan T. Morar si Mircea Toma. Una din atractiile targului a reprezentat-o masa rotunda organizata de Asociatia Romana a Profesionistilor in Relatii Publice (ARRP), la care a participat si Asociatia Profesionistilor din Presa Cluj (ARPRC).

Participarea a fost extrem de numeroasa, fiind prezenti comunicatori ai RomTelecom, Bancii Tiriac, Oficiului pentru Protectia Consumatorilor, firme de relatii publice si publicitate. Cu aceasta ocazie, a fost lansata o serie de volume dedicate domeniului relatiilor publice. Targul de carte "Gaudeamus" este organizat de Romexpo si de Radiodifuziunea Romana.