Un politist de la Politia Rutiera a municipiului Targu-Mures a fost batut de doua ori in acest an, in timp ce se afla in misiune. De acelasi "tratament" a avut parte si un alt coleg al sau, insa doar o singura data. Agresorul, Raul Alin Boros, este, se pare, fiul unui patron de macelarie din oras.

Politistii au fost batuti dupa ce au avut curajul sa-i aplice o sanctiune contraventionala fiului unui patron.

Mai grav de atat, unuia dintre politisti i s-a aplicat o a doua corectie dupa ce solutionarea plangerii penale, formulata de acesta la Parchetul de pe langa Judecatoria Targu-Mures, s-a tergiversat la nesfarsit.

In aceasta situatie, agentul Sebastian-Florin Pop, cel care a fost batut de doua ori in acest an, a cerut sa fie mutat de la Politia Rutiera la Biroul de Ordine Publica si a formulat o a doua plangere penala impotriva lui Raul Alin Boros si a complicilor acestuia.

Pop are acte medico-legale din care reiese ca din fiecare bataie s-a ales cu mai multe leziuni pentru refacere, avand nevoie de ingrijiri medicale cuprinse intre 6 si 9 zile.

Pentru ca procurorii nu au facut demersuri in vederea solutionarii celor doua plangeri penale, conducerea Sindicatului Politistilor si Vamesilor "Prolex" a cerut interventia procurorului general al Romaniei, Ilie Botos.

In plangerea adresata acestuia, presedintele "Prolex", Vasile Lincu, se declara stupefiat de modul in care procurorii inteleg sa rezolve cazul, cu atat mai mult cu cat faptuitorul da dovada de perseverenta infractionala. El a adaugat ca inca de la prima infractiune agresorul trebuia retinut preventiv.

"Era suficient de clar ca pentru infractiunea pe care a comis-o legea prevedea o pedeapsa mai mare de 4 ani inchisoare si, avand in vedere amenintarile formulate de agresor, era demonstrat ca lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica, probele in acest sens putand fi administrate rapid prin audierea martorilor prezenti", mai sustine sindicalistul.