Lumea universitara timisoreana este zguduita din nou de un scandal sexual, dupa ce mai multi studenti si cadre didactice de la Facultatea de Muzica au acuzat un profesor cu orientari homosexuale de hartuire sexuala. Conducerea Inspectoratului Judetean de Politie a anuntat ca a fost demarata o ancheta, iar ieri mai multi studenti au fost audiati de oamenii legii.

"Ne-am autosesizat din presa, insa, deocamdata, nimeni nu a depus oficial denunturi penale. La dosar exista pana la aceasta ora doua rapoarte de investigatie si un material de presa", a declarat purtatorul de cuvant al IPJ, comisarul Serban Pittner.

Scandalul cu tenta sexuala mocneste de aproape o luna, dupa ce mai multi studenti si cadre didactice au rupt tacerea, denuntand comportamentul deviant al unui profesor de flaut, de la Facultatea de Muzica din cadrul Universitatii de Vest Timisoara.

Este vorba despre Enrico Canata, de origine italiana, un muzician cu mare trecere in randul comunitatii de afaceri italiene din orasul de pe Bega, ce sponsorizeaza multe dintre concertele si concursurile facultatii.

Revolta unora dintre discipolii maestrului a fost cu atat mai mare cu cat cei care i-au refuzat avansurile de natura sexuala nu mai apareau in concerte. "Stiu ca are tendinta de a se baga in viata personala a studentilor la modul deloc elegant sau rafinat. Am asistat la tot felul de presiuni sexuale, iar cand mi-am dat seama ca ceva nu e in regula, am plecat", a spus o studenta.

De altfel, printre tinerii care urmeaza cursurile acestei facultati este de notorietate inclinatia sexuala a profesorului italian.

Acest stil obscen de pedagogie folosit de Canata a fost denuntat si de Viorica Balteanu, lector universitar si sef al Sectiei de limba italiana din cadrul Universitatii de Vest.

Revoltata de pasivitatea organelor in drept, profesoara a decis sa intre in greva foamei, gestul ei disperat starnind, in sfarsit, si interesul politiei pentru elucidarea acestui caz. Daca pana acum multi dintre studenti s-au ferit sa faca declaratii publice, este de asteptat ca zilele viitoare acestia sa prinda curaj si sa faca denunturi penale.

In ciuda demersurilor noastre pentru a obtine si un punct de vedere al profesorului incriminat, acesta nu a fost, ieri, de gasit.