Ramnicul a profitat din plin de amplasamentul in mediul inconjurator, beneficiind si de avantajul celor doua rauri, Oltul la est si Ramnicul la sud.

Pe raul Ramnic au existat multe „Mori Domnesti”. Mestesugul moraritului s-a practicat din plin, datorita conditiilor oferite de apa raului Ramnic, care prin debitul de apa a creat conditii de functionare a morilor pe tot parcursul anului.

Documentele din anii 1388, 1392, 1421, 1636, 1662, 1679, 1681, 1684, 1709, 1794 etc., mentioneaza morile care erau puse in miscare de apa raului Ramnic. Aceste mori sunt cunoscute pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea.

Raul Ramnic s-a dovedit de mai multe ori cu activitate torentiala in decursul unui an. Viiturile bruste si in cantitati mari produceau pagube materiale si chiar victime omenesti, cum dovedea existenta unei cruci inalte de 2,50 m, aflata in „Zavoi”, pe o alee paralela cu iazul si care a dainuit pana in al treilea deceniu al secolului XX.

Datorita multiplelor accidente, cu cateva sute de ani in urma, cum afirma documentele, a fost construit un iaz de-a lungul partii de sud a orasului, dirijand o parte din apa cursului raului Ramnic pe noul canal.

Istoricul A. Sacerdoteanu se ofera o informatie in legatura cu „Moara de Hartie” care era vecina cu biserica „Sf. Gheorghe”, asa cum consemneaza un zapis (act) de vanzare al boierilor Bujoreni din august 1761.

Zapisul are anexata o schita topografica a locului din oras, de unde se poate recunoaste cu usurinta unde este zidita biserica „Sf. Gheorghe”, precum si „Iazul Morilor”, cu locurile vecine.

Un alt document cartografic din anul 1857 „Plansa mosii vetrii Episcopii si raului Ramnicului”, ne ofera in totalitate aspectul cursului de apa de la ramificatie pana la varsarea in Olt.

„Iazul Morilor” se ramifica din raul Ramnic in amonte de moara K. Boranescu, cam la 150 – 200 m. Pana la moara Boranescu canalul purta numele de „Iaz”, de la moara in aval purta numele de IAZUL MORILOR.

Dosar nr. 6/1898 – „Decretul Corpurilor Legiuitoare”, aproba o lege prin care Comuna Urbana Ramnicul-Valcii este autorizata de a imprumuta suma de 500.000 lei de la casa de Depuneri si Consemnatiuni, platibili in cel mult 25 de ani.

Imprumutul va servi la alimentarea orasului cu apa, canalizarea „Iazul Morilor”, construirea unei hale, facerea platformei pentru balci si alte lucrari. (16 ianuarie 1898).

Dosar nr. 15/1899 – „Locuitorii orasului care aveau locuintele de-a lungul iazului, foloseau apa pentru diverse nevoi casnice. Prin canalizare s-a omis sa se faca si scari pentru a cobori la marginea apei si a lua apa necesara pentru nevoile gospodaresti…”

„Lucrarile de amenajare a Iazului Morilor au fost finalizate la 22 aprilie 1899. Receptia lucrarilor s-a facut intre 27 si 28 iulie 1899. lungimea canalizata a iazului a fost de 1332 m, in valoare de 50.446,34 lei.”

Au fost construite 3 poduri, pe strada Calarasi, langa Zavoi, pe strada Regele Carol I si pe strada Tabaci. Au mai fost executate lucrari de amenajare si la moare lui G. Stefanescu.

Seful lucrarilor a fost ing. C. Arghirescu, antreprenorul lucrarilor G. Zamoliu.

De la ramificatie cursul apei era dirijat prin partea de sud a curtii Scolii generale nr. 3 (fosta scoala mixta nr.

1 cunoscuta si sub numele de „Scoala Beldiman”, traversa strada I.C: Bratianu, numita azi Splaiul Independentei, T.M:G.), trecea pe sub un pod de beton si dupa aceea intra pe proprietatea „Morii cu piua Gheltsch”, fondata in anul 1886.

Iata o prezentare facuta de Dr. D. Sabin in dosarul nr. 4/1903, din fondul primariei orasului Ramnicul – Valcii: „moara de faina buna si malai, ANDREAS GHELTSCH, de pe strada Calarasilor nr. 146, are doua etaje cu patru pietre, un valt, o curatatorie, ferastrau cu circular pentru lemne, magazin de grau si faina, de zid si scandura.

Lucreaza stapanul si un baiat oltean de 19 ani ca morar si ajutor, apoi sase oameni toti majori”.

Pe o distanta de aproximativ 3-4 km si cu o diferenta de nivel de cativa metri, apa derivata din raul Ramnic (Olanesti), a fost folosita inca din vechime sa puna in miscare rotile cu ciutura si mai tarziu rotile metalice ale morilor si chiar ciocanele grele ale unei asa zise fabrici de arama )este vorba de fabrica de arama cu motor de apa a lui ARNOLD IARYNAY, de pe str.

Calarasilor nr. 142, infiintata la 19 iulie 1908, dosar nr. 5629, T.M.G.).

Dupa ce parasea proprietatea morii Gheltsch, intalnea un alt stavilar de la care se ramifica un canal care alimenta strandul, lacul din Zavoi si dupa aceea „Moara Avramescu”, denumita „Sentinela”, cumparata in anul 1883, de capitanul Avramescu de la Eforia Spitalelor Civile din Bucuresti ( dosar nr. 2/1884).

Acelasi Dr. Sabin o descrie in anul 1903: „Moara de faina buna, cpt. Avramescu, str, Calarasilor nr. 108 si Societatea Cooperativa Sentinela.

In trei etaje din care doua de zidarie, al treilea de lemn, acoperisul cu trei pante (o buna parte din constructie se afla astazi, dar cu alta utilizare, T.M.G.), are patru valsuri, masini de curatit, miscare de apa si vapori cand apa este mica.

Are trei magazii din care una de zid cimentat, doua de lemn, pentru grau, faina si tarata (disparute astazi), cu turbina si lumina electrica (sic), (este introdusa in 1906, folosind 5 lampi cu arc tip „Siemens - Schuekert”, model mare de 8 amperi, cu durata de ardere de 15 – 16 ore, T.M.G.).

Lucreaza un morar maestru si mecanic, doua ajutoare, trei lucratori in moara si doi oameni la care si vite, un paznic de noapte, avand apa la toate etajele”.

Incepand de la podul de intrare in parcul Zavoi (construit in anul 1884 de ing. Ionescu Grama si ing. R. Zaganescu, lung de 4 m, lat de 4 m si 1,50 m adancime, peste „Iazul Morilor”, T.M.G.), albia iazului era pavata cu lespezi de gresie, realizand un fel de canalizare, care pana aici era doar un sant natural.

Cam la 150 m in aval, s-a construit un pod de lemn pentru a usura circulatia la Uzina electrica (construita intre anii 1905 – 1906, cand este instalat si primul grup electrogen cu motor Diesel de 80 C.P., T.M.G.).

De la podul de lemn al uzinei, cursul iazului isi continua drumul trecand prin dreptul unei constructii cu ziduri solide ce se presupune ca mai inainte cladirea trebuie sa fi avut o alta destinatie. Peretele dinspre iaz, cu ferestre mici intaresc cele afirmate. Din batrani se spune ca aici a fost o alta moara numita „Moara Bocanoii”.

Iazul isi continua cursul in paralel cu splaiul Mircea Voda si un rand de vile cochete (putine din ele au mai ramas si astazi, T.M.G.), pana la un alt pod de piatra, la intersectia strazii Regele Carol I. Podul avea balustradele din stalpi de fonta frumos formati prin care treceau doua randuri de tevi metalice.

De la acest pod si pana dincolo de piata centrala malul iazului era inchis tot cu stalpi de fonta si tevi metalice, pana la str. Traian. Imprejmuirea era numai pe partea stanga, malul drept, pana la podul metalic de pe str. Traian il constituiau zidurile unor case si a unui grajd mare.

Trecand pe str, Traian, pe partea dreapta a iazului in paralel se afla o ulicioara care se infunda la cele 2 – 3 case existente in mijlocul unor gradini.

Malul stang era ocupat de peretii unor pravalioare asezate spre piata.

Trecand pe piata, iazul era traversat de un pod de lemn lat de 4 m cu balustrade de lemn care facea legatura cu str. Loc. Emil Avramescu ce da in str. Tabaci, (care la randul ei da in str. Calarasi – Col. Apostol Dumitrescu din 1920 T.M.G.) si se indrepta spre moara lui Ghita Stefanescu, o cladire construita din caramida rosie.

Aici veneau pe langa locuitorii orasului si tarani de peste Olt, la macinatul porumbului.

In continuare apele iazului trec din partea fabricii D. Simian, fondata in anul 1888, pe sub cale aferata Dragasani – Ramnicul – Valcii (care este data in exploatare la 20.06.1887, T.M.G.). Ajunge la moara lui Hanciu, la moara Ion C. Diaconeasa de pe strada Cpt. N.

Simionescu, din 1920 fosta strada Abatorului, moara care functiona din 1923, cunoscuta mai tarziu sub numele de Dumitrescu Olt, dupa numele noului proprietar. In partea de est a morii exista o podisca de lemn care ii usura trecerea in crangul de arini, plopi si salcii de pe malul raului Ramnic.

De aici apa isi urma cursul linistit, obosita dupa atatea munci la cate a fost pusa, pana la „Abatorul Comunal”, ultimul obiectiv la care apa era folosita la curatarea camerelor de sacrificii.

Avem o descriere facuta de Dr. Sabin in 1903, astfel: „Abatorul este construit din lemn asezat pe iazul morilor in apele caruia se scurge sangele d ela vitele taiate. Carnea se spala cu apa luata dintr-un put din curtea abatorului. Nu are pivnita. Abatorul se curata pe jos cu apa luata din garla”.

(„Abatorul Comunal” este construit din lemn in anul 1894. Noul abator s-a construit in 1914, pe proprietatea cpt. G. Zaricescu, antreprenorul lucrarilor fiind arh. A Copetti, costul total al lucrarilor a fost de 39.900 lei. Era situat pe str. Abatorului T.M.G.).

Pana la varsarea in raul Olt la punctul numit „Gura Raului”, mai sunt aproximativ 200 – 250 m, pe care apa iazului il strabate linistit dand posibilitatea mai multor pescari, oameni din partea locului, sa-si faca placerea de a pescui.

Cursul de apa folosit de locuitorii orasului Ramnic a disparut odata cu explozia urbanistica din ultimele decenii.

Iazul a fost o creatia a locuitorilor care, folosind curgerea continua a apei sub influenta gravitatiei, printr-o tehnica a modificarii cursului ai, a pus-o sa-i cedeze energia naturala necesara functionarii morilor de apa.

Iazul Morilor a pus in miscare mecanismele a 5 mori: Gheltsch si Avramescu la vest, la est morile Stefanescu, Hanciu si Dumitrescu Olt, a deservit piata centrala cu pescariile si hala, a alimentat continuu apa strandului si a lacului Zavoi, precum si abatorul comunal. Peste apele iazului au existat 16 poduri si podete.

Stiati ca?

In anii 1866 si 1870, morile de pe iaz au incetat sa mai lucreze din cauza inghetului.

In anul 1873, mai multe podete de peste iaz au fost degradate, necesitand ample lucrari de refacere.