Municipiul Timisoara vuieste de o multitudine de speculatii referitoare la disensiunile dintre membrii executivului Primariei de circa o saptamana.

Initial, zvonurile aveau in vizor o eventuala "debarcare" a viceprimarului PPCD al orasului, Adrian Orza, pe motiv de control de la Serviciul de Investigare a Fraudelor tocmai la departamentul unde acesta era responsabil: informatizarea institutiei, cu bani de la bugetul local.

"Pisica" a fost aruncata, apoi, in ograda celuilalt viceprimar, democratul Dorel Borza. Surse din randul consilierilor locali au dat drept certe existenta unor dosare stranse cu minutiozitate de reprezentanti ai ambelor partide: cei de la PPCD pentru Borza, iar cei de la PD pentru Orza.

Toate sagetile pareau sa aiba "veninul" PSD, insa liderii acestui partid se disculpa si arunca tot scandalul in carca reprezentantilor puterii locale. Presedintele filialei social-democratilor, senatorul Ilie Sarbu, si-a modificat programul pentru a fi prezent maine la Timisoara, unde va vorbi pe larg despre tensiunile de care s-ar fi facut vinovati colegii sai de partid.

"Avem cunostinte despre situatia aproape exploziva ce exista intre reprezentantii executivului. Nu voi intra in speculatii si in nici un fel de jocuri de imagine, pentru ca cei vinovati de nefunctionarea administratiei locale sunt tot cei aflati la putere acum, adica Alianta "D.A." si PPCD.

Vom continua sanctionarea oricarei tentative de deturnare a fondurilor publice spre buzunarele clientilor politici de la putere", a spus liderul PSD.

Surse din acelasi partid sustin ca situatia va rabufni in curand cu un scandal de proportii. Nu din vina lor, vine si precizarea, ci din dorinta liberalilor si a democratilor si chiar a celor de la PPCD.

Cu toate acestea, principalul "acuzat", Adrian Orza, a spus ca doar ieri a auzit de acest zvon. "Nu m-am luat niciodata dupa speculatii. Cei care lanseaza astfel de ipoteze fac rau orasului, intr-un an greu, cand trebuie sa muncim", a replicat viceprimarul.

Acesta nu vrea sa faca, la randul lui, alte speculatii cu privire la sursa intoxicarilor de presa si s-a declarat "curat", cu aceeasi avere ca si atunci cand a devenit al doilea om al orasului dupa primarul Gheorghe Ciuhandu.

Cert este ca in interiorul Primariei se cauta vinovatul pentru scandalul in care a intrat municipalitatea. Acuzele se refera la faptul ca administratia locala a virat, in perioada 2001-2004, pentru informatizare, fara licitatie publica, suma de 426.000 de euro in contul unei firme cu patroni din randul PPCD.

Totodata, despre viceprimarul democrat se spune ca ar fi in spatele tuturor sicanelor prin care trec cele mai importante proiecte pe care isi pune semnatura primarul Ciuhandu. Astfel, Borza este acuzat ca a inchis ochii la afacerile pe care le facea finul sau, deputatul Radu Lambrino, pe piata publicitatii stradale.

Subiectul este, de asemenea, anchetat de catre o comisie formata din consilieri locali.

Trebuie mentionat ca intre Borza si Ciuhandu disensiunile s-au adancit fara cale de intoarcere inca din primavara anului trecut. In acest timp, PSD asteapta sa vada cum se vor face pana la urma jocurile, pentru ca au avantajul ca pot negocia cu oricare dintre parti. Asa ca totul depinde, probabil, de cine va oferi mai mult, poate chiar un scaun de viceprimar.