Toti cei care au decis sa parcurga drumul pana la Dej cu trenul s-au intalnit la orele 6.00 ale diminetii, in diferite locuri ale Clujului, in functie de cartierul in care locuiesc si de factiunea din care fac parte.

"Ultrasii" din cartierele Grigorescu, Gheorgheni, Manastur sau din zona Centrului au luat, apoi, drumul garii, unde s-au urcat in trenul personal, care a pornit din Cluj la orele 7.25. Cealalta parte a fanilor, adica cei care au calatorit cu masinile personale, a avut ca punct de intalnire zona podului IRA de pe strada Aurel Vlaicu, din cartierul Marasti.

Primii ajunsi la destinatie, cei care au calatorit cu trenul "personal", au fost preluati din fata garii de cinci jandarmi si apoi escortati pana la stadion. Marsul fanilor a trezit din somn locuitorii de pe strazile centrale ale orasului, acestia iesind pe balcoane pentru a urmari grupurile de tineri care, "inarmati" cu fulare si esarfe, isi cantau dragostea pentru echipa favorita.

Cu o ora inaintea inceperii partidei, in fata stadionului erau aproape 800 de clujeni, intrarea in arena fiind extrem de anevoioasa din pricina controlului strict efectuat de jandarmi, dar si din pricina modului in care au fost vandute biletele. Dupa ce fiecare si-a achizitionat tichetul, in valoare de 10 lei, peluza incepuse, incetul cu incetul, sa fie neincapatoare.

La cealalta poarta, cea dinspre Parcul Central, fanii dejeni au avut parte de un "5%" acordat gazdelor, in sensul ca puteau intra cate 3-4 pe un bilet. Controlul a fost, si aici, la fel de strict.

Bannere pentru echipa si jandarmi

Desi toata lumea se astepta la mesaje dure din partea "Vecchia Guardia", bannerele afisate de fanii clujeni au fost destul de "usoare".

Dupa ce au arborat un steag imens, inscriptionat cu litera "A", divizia in care "U" isi doreste sa joace din vara, suporterii au dorit sa demonstreze ca sunt alaturi de echipa, aproape neconditionat: "Nu e nimic pierdut, luptati pana-n ultimul minut!", a fost urmatorul mesaj catre jucatori.

Dupa ce au fost aproape de a rupe gardul din fata peluzei la golul inscris de Jula, suporterii au mai "scos la iveala" doua mesaje pentru fortele de ordine: "Legea voastra nu va opri pasiunea noastra!", respectiv "Ne provocati sa fim arestati". Bucuria victoriei a fost impartita cu jucatorii, Marius Popescu primind un steag imens pe care l-a fluturat impreuna cu Szekely si Szolomjaer.

In drumul de intoarcere, aproape 200 de masini au incadrat autocarul echipei, singurul "pit-stop" fiind efectuat la terasa "Baita", unde s-a baut berea de rigoare. "Am deschis terasa pentru ei", ne-a declarat presedintele Lucian Danciu.

Le-au raspuns cu aceeasi moneda

Jucatorii nu au ramas datori. La incalzirea dinaintea meciului, "studentii" au purtat peste echipamentul de joc tricouri cu inscriptia "pentru voi, VECCHIA GUARDIA", pe care le-au aruncat, apoi, in tribune. La final, Leo Grozavu a tinut sa le multumeasca, in primul rand, fanilor, carora le-a si dedicat victoria.