Responsabilii campaniei publicitare demarate de compania canadiana incearca sa mascheze aceasta initiativa in spatele programului de consultari publice pe tema proiectului minier de la Rosia Montana.

Legile de functionare si administrare ale celor doua institutii nu permit inchirierea sau folosirea in scopuri publicitare a spatiilor in care conducerea Gabriel Resources doreste sa isi promoveze proiectul minier. Compania canadiana Gabriel Resources, titulara proiectului minier de la Rosia Montana, a publicat programul dezbaterilor publice legate exploatarea miniera din judetul Alba.

Dezbaterile publice fac parte din procesul de avizare a studiului de impact asupra mediului depus de compania canadiana la Ministerul Mediului, Apelor si Gospodaririi Apelor (MMGA). Programul dezbaterilor, adica cele 14 intalniri in judetele Cluj, Alba, Hunedoara si in capitala, a fost stabilit, de comun acord, de reprezentantii MMGA si cei ai companiei Gabriel Resources.

De asemenea, compania a nominalizat public 41 de centre de informare, adica locatii in care cei interesati de proiectul minier de la Rosia Montana pot consulta studiul de impact asupra mediului.

Intreaga operatiune de consultare publica demarata de Gabriel Resources este sustinuta si de noile spoturi publicitare difuzate insistent pe canalele de televiziune.

Asaltul mediatic lansat prin intermediul agentiilor de publicitate angajate de compania canadiana are rolul de a “spala” imaginea unui proiect minier controversat si contestat de activistii ecologisti din Romania si Ungaria.

Prefectura, la un pas de a fi transformata in chiosc publicitar

Reprezentantii Gabriel Resources incearca, din nou, sa atraga in cursa autoritatile locale. Mai precis, in anunturile publicate in diferite cotidiene din tara, compania prezinta locatiile de unde orice persoana poate sa consulte planurile viitoarei exploatari.

Printre aceste locatii sunt enumerate primariile resedinte de judet Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Arad, si prefecturile judetelor Cluj si Alba. Lista celor 41 de locatii cuprinde doar institutii publice, primarii sau biblioteci, dar si sedii ale unor universitati din aceste judete.

Gabriel Resources, o societate comerciala privata (doar asociata cu statul roman in Rosia Montana Gold Corporation) isi promoveaza proiectul minier, folosind institutiile drept vehicul de informare si, implicit, de imagine.

Conform reglementarilor in vigoare, sediile primariilor sau ale prefecturilor nu pot fi inchiriate si nu pot avea destinatii comerciale, deci nu pot servi ca si spatii publicitare, chiar daca Gabriel Resources induce ideea ca e vorba de o simpla consultare.

Pe langa faptul ca incearca sa foloseasca imaginea unor institutii publice pentru a acredita un proiect minier privat, compania canadiana furnizeaza informatii eronate. Pe lista de locatii in care vor exista centre de informare apare si sediul Prefecturii Cluj.

Reprezentantii Prefecturii s-au aratat surprinsi de faptul ca institutia clujeana a fost nominalizata in anunturile publicate de Gabriel Resources. “Nu exista, in acest sens, nici o decizie a prefectului pentru a organiza un punct de informare”, a declarat Victor Popa, purtatorul de cuvant al Prefecturii Cluj.

El a admis faptul ca nu exista un cadru legal pentru inchirierea spatiilor Prefecturii si ca reprezentantii companiei au cerut sprijinul institutiei doar pentru a media dezbaterile publice. “Noi nu detinem nici un fel de spatiu pentru informare”, a mai declarat Popa.

Boc trebuie sa decida daca joaca in echipa canadienilor

In Romania, legile de mediu prevad ca orice companie care desfasoara activitati care pot pune in pericol mediul inconjurator este nevoita sa intocmeasca un studiu de impact si sa il supuna dezbaterii publice. Documentul este avizat de MMGA sau de Agentiile de mediu teritoriale.

De asemenea, in functie de amploarea investitiei, se cer si dezbateri publice ale caror concluzii sunt anexate la studiul de impact. Daca amploarea investitiei este de nivel national, studiul de impact este analizat de MMGA.

Exista numeroase cazuri in care studiile de impact au fost supuse dezbaterii publice si apoi avizate de agentiile de mediu, dar sediile de primarii sau prefecturile nu au fost folosite ca si centre de informare.

Cu toate ca nu exista nici un acord semnat intre Gabriel Resources si Primaria Cluj-Napoca, compania miniera a trimis, in cursul saptamanii trecute, materiale informative, care ar urma sa fie expuse in Primarie. “Am primit o solicitare din partea companiei, dar aceasta nu fost inca aprobata de primar”, a declarat Raimonda Boian, purtatorul de cuvant al Primariei.

Reprezentantii Primariei au recunoscut faptul ca nici unul din spatiile Primariei nu poate fi inchiriat in scopuri publicitare. Reprezentantii Gabriel Resources nu au putut fi contactati pana la inchiderea editiei.