PNL Cluj vrea capetele lui Vladescu si Ungureanu

de Titus Craciun     Ziua de Cluj
Sâmbătă, 1 iulie 2006, 0:00

Marius Nicoara si Horea Uioreanu
(Foto: )

Ca un adevarat “act de revolta”, asa a fost perceputa decizia ministrilor Sebastian Vladescu si Mihai Razvan Ungureanu, care, cu un spirit fatis de fronda, au votat, vineri, in CSAT, impotriva propunerii premierului de retragere a contingentelor romanesti din Irak, plasandu-se, astfel, de partea presedintelui Basescu si a PD, singurii care mai sustin, in acest moment, mentinerea trupelor.



Reactia extrem de dura a presedintelui Traian Basescu la auzul propunerii liberale se pare ca va declansa ruptura definitiva a Aliantei PNL-PD, cu mult mai repede decat sfarsitul anului, data la care multi au comandat, deja, coliva.



Decizia Biroului Executiv al PNL de a-i cere ministrului liberal al Apararii, Teodor Atanasiu, sa propuna CSAT retragerea trupelor romane din Irak a fost inca un motiv pentru care Traian Basescu a declarat de patru ori la rand ca “regreta desemnarea lui Tariceanu in fruntea Guvernului”.



Nici Emil Boc nu a scapat ocazia sa arate cu degetul “greselile politice” ale colegilor din Alianta. Ceea ce s-a intamplat, insa, la sedinta CSAT a intrecut imaginatia si celor mai verosi sustinatori ai PD si ai presedintelui Basescu.



De fapt, indirect, Basescu a aruncat un prim “buzdugan” vineri, prin “liberalii prezidentiabili” Theodor Stolojan, Valeriu Stoica, Mona Musca si Raluca Turcan, care s-au napustit asupra deciziei Biroului Executiv al partidului din care fac parte, atacandu-l in termeni extrem de malitiosi pe Tariceanu.



Acest lucru nu mai este, insa, in masura sa provoace nedumerirea cuiva, Basescu folosindu-i des drept paravan in confruntarile cu premierul.



Vladescu si Ungureanu au defectat



In CSAT, insa, lucrurile au luat o turnura neasteptat de ingrata pentru liberali.



Conform legii de functionare, in CSAT deciziile se iau cu consens, o decizie in favoarea lui Tariceanu fiind, asadar, greu de imaginat, pentru ca din acest organism suprem fac parte mai multi oameni ai lui Basescu: Vasile Blaga, ministrul de Interne, Monica Macovei, ministrul Justitiei, Radu Timofte, directorul SRI, Gheorghe Fulga, directorul SIE si Sergiu Medar, consilier prezidential pe probleme de aparare.



In principiu, inainte de sedinta CSAT, Tariceanu se putea baza pe ministrii liberali: Teodor Atanasiu, ministrul Apararii, Razvan Ungureanu, ministrul de Externe, Sebastian Vladescu, ministrul Finantelor, si chiar pe conservatorul Codrut seres, ministrul Industriilor.



La vot, insa, alaturi de propunerea liberala si de Tariceanu, a votat doar ministrul Apararii. socul mare a fost nu ca Ungureanu a votat impotriva partidului sau - pentru ca anuntase, voalat, acest lucru, cu o zi inainte. Nimeni nu a putut intui, insa, ca ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, va defecta, sarind in barca lui Basescu.



Si acesta cu atat mai mult cu cat ministrul (inca) al Finantelor, Vladescu, era considerat un foarte apropiat om al premierului.



In tara, clujenii au reactionat primii



Cei care au reactionat primii la “dezertarea” lui Vladescu si Ungureanu au fost liberalii clujeni, presedintele filialei, Marius Nicoara, convocand, de urgenta, pentru ziua de sambata, un Biroul Permanent Teritorial largit al organizatiei, la care au fost invitati si membrii Comitetului Executiv si Biroul Permanent municipal Cluj-Napoca al partidului.



La intrunire se preconizeaza sa se adopte o rezolutie care va fi inaintata Delegatiei Permanente a PNL, prin care se va solicita sanctionarea ministrilor Vladescu si Ungureanu.



“A fost initiativa mea, la sesizarea unor colegi din conducerea clujeana a organizatiei, sa convoc aceasta sedinta imediat, avand in vedere gravitatea faptelor intimplate”, a declarat, pentru ZIUA de Cluj, presedintele PNL Cluj, Marius Nicoara. El sustine ca “a fost grav incalcat statutul”, prin nerespectarea deciziei Biroului Executiv Central.



Liderul liberalilor clujeni considera ca “cei doi ministri nu au avut voie sa faca asa ceva. Functia de ministru este una politica si nu se poate incalca statutul partidului care te-a numit”, a explicat Nicoara. Vineri seara nu se conturase un text de propunere de sanctiuni pentru cei doi ministri, care sa fie inaintat Delegatiei Permanente.



“Vom decide maine (sambata - n.red), in urma discutiilor cu liberalii clujeni, care va fi propunerea de sanctionare pe care o vom transmite la centru. Sigur, sunt tot felul de de propuneri din partea noastra, care prevad chiar excluderea celor doi din partid.



Cert este ca vom solicita Delegatiei Permanente cel putin sa propuna retragerea sprijinului politic pentru Vladescu si Ungureanu, ceea ce ar trebui sa atraga dupa sine demisiile de onoare”, spune Nicoara, care nu vede exagerata nici masura excluderii. “Noi luptam in acest partid de 16 ani, daca nu eram disciplinati, unde era acum partidul?”, se intreaba, retoric, Nicoara.



Liderul liberal clujean a declarat, pentru ZIUA de Cluj, ca nu s-a consultat cu alte organizatii, si nici cu Bucurestiul cand a luat decizia convocarii sedintei de sambata.



Vicepresedintele PNL Cluj, Horea Uioreanu, ne-a declarat ca, in opinia sa, va “cere, probabil, Delegatiei Permanente a partidului, care se intruneste saptamana viitoare, demiterea celor doi ministri care nu au respectat decizia Biroului Permanent al Partidului”.



Si Uioreanu considera ca de la Cluj va porni cel putin propunerea de retragere a sprijinului politic in cazurile Vladescu si Ungureanu.



Liderul PNL Cluj-Napoca, Adrian Popa, este ceva mai ingaduitor. “In functie de ce vom discuta maine, vom lua o decizie. Daca se va propune sanctionarea, o voi sustine”, a declarat, pentru ZIUA de Cluj, Adrian Popa. Acesta nu este, insa, adeptul excluderii celor doi din partid.



“Nu ma gandesc neaparat la excludere, ci mai degraba la retragerea sprijinului politic”, a precizat Popa.



PD pregateste lovitura de gratie si negociaza cu PSD?



Vineri seara, in timp ce liberalii se pregateau de sedinta de sambata, la democrati nemultumirea fata de colaborarea cu colegii de Alianta era atat de mare, spun sursele noastre, incat unii au incercat sa faciliteze o intalnire intre Emil Boc si Mircea Geoana, care trebuia sa treaca prin Cluj.



Mai mult, in discursul lui Basescu, rostit dupa sedinta CSAT, acesta aducea laude politicii externe promovate de fosta guvernare.























52 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri