Trucaje in dosarele revolutionarilor din judetul Timis

de Anton Borbely     "Romania libera editia Transilvania Banat"
Sâmbătă, 15 iulie 2006, 0:00

Ministrul secretar de stat in cadrul Secretariatului pentru Problemele Revolutionarilor, Petrisor Morar, s-a aflat, ieri, la Timisoara, pentru a inmana alte 74 de certificate luptatorilor din decembrie 1989 sau urmasilor eroilor de la Revolutie.

Sesizarile lui Morar catre Parchet pleaca de la unele inadvertente descoperite in timpul verificarii dosarelor depuse la SSPR, imediat dupa intrarea in vigoare a Legii 341, cunoscuta sub denumirea de "legea recunostintei". Trei la numar sunt dosarele mai "grele", pe care ministrul secretar de stat le-a trimis spre studiu procurorilor.

Este vorba despre declaratii contradictorii depuse de solicitantii certificatelor si de martorii care trebuie sa intareasca depozitia petentului.
Astfel, in timp ce solicitantul de certificat sustine ca a fost incarcerat, pana in 20 decembrie 1989, in beciurile fostei Securitati, martorii afirma ca, de fapt, solicitantul a fost inchis in celulele inchisorii de pe strada Popa Sapca.

Un alt caz, caruia tot procurorii trebuie sa-i dea de capat, este cel al unui dosar in care Petrisor Morar a sesizat ca fotografiile anexate nu sunt tocmai reale.
"Se pare ca fotografiile au fost falsificate cu ajutorul computerului. Vom lasa specialistii sa se pronunte, iar in functie de rezultatele pe care ni le vor transmite procurorii, vom sti daca retragem sau nu calitatea de revolutionar in aceste situatii", a adaugat demnitarul.
Pentru a nu mai intampina astfel de probleme, Morar atrage atentia revolutionarilor care vor certificate si, automat, drepturi conform legii, sa fie foarte atenti la declaratii.

Alte certificate abia la toamna

Cele 74 de certificate de revolutionar inmanate, ieri, la Timisoara au fost ultimele pentru aceasta perioada. Au beneficiat de ele 24 de urmasi ai celor decedati in decembrie 1989 si 50 de luptatori. "Vom relua distribuirea certificatelor in septembrie, pentru ca pana atunci comisia parlamentara de validare a lor este in vacanta", a completat Petrisor Morar.

El a spus ca asteapta acum promulgarea de catre presedinte a amendamentelor pe care le-a adus la Legea 341.
Probabil, acest lucru se va intampla luni, ceea ce va duce la unele modificari ale termenelor de preschimbare a certificatelor. Conform noilor prevederi, cererile mai pot fi depuse pana la 31 iulie, iar completarile ulterioare se vor face pana la 31 decembrie, operatiunea completa de inmanare a certificatelor urmand sa fie finalizata pana cel tarziu in 30 iunie 2007.
Tentatia e cu atat mai mare, cu cat, spre exemplu, un revolutionar care si-a depus dosarul in anul 2004, poate primi, retroactiv, o suma cuprinsa intre 190 si 200 de milioane de lei vechi.
























74 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri