S-a spinzurat tatal Larisei

de Marius Halciug     Jurnalul de est
Duminică, 16 iulie 2006, 0:00

(Foto: )

Tragedia s-a produs in jurul orei 12.00, la sfirsitul pauzei de masa. Ieri, tatal Larisei a mers, ca de obicei, la serviciu. „Parea preocupat de ginduri negre. De cind i-a murit fetita, nu a mai avut stare. Spunea intruna ca nu mai are rost sa traiasca. Nici prin cap nu ne trecea ce urma sa se intimple“, ne-a declarat unul dintre colegii lui Constantin Chelaru.

La 11.00, ora mesei, barbatul a mers impreuna cu mai multi colegi de-ai sai, dar nu s-a atins de mincare. „Doar a vorbit cu noi. Era foarte linistit. La un moment dat, a plecat de linga noi si s-a retras in atelier“, a spus un alt coleg. Citeva minute mai tirziu, Constantin Chelaru a fost gasit fara suflare.

Barbatul se spinzurase cu o funie groasa, pe care o legase de un suport metalic. Colegii au sarit imediat si l-au dat jos, in speranta ca tatal Larisei inca mai traia. Era prea tirziu. Pentru barbat nu se mai putea face nimic. In scurt timp, la fata locului si-au facut aparitia o masina a Ambulantei si o echipa de judiciaristi.

Dupa finalizarea cercetarilor, corpul neinsufletit al lui Constantin Chelaru a fost scos pe o targa, sub ochii impietriti ai tatalui acestuia, anuntat la citeva minute de la producerea tragediei.

Sotia si fiul sint in stare de soc

Cumplita veste a cazut ca un trasnet asupra familiei si cunoscutilor lui Constantin Chelaru. La ora sinuciderii, Liliana, sotia barbatului, se afla la magazin. „Au venit doi politisti de la Post si i-au spus ca sotul ei a incercat sa se omoare si ca este in coma“, a spus Maria Rotaru, o vecina.

La aflarea vestii, Liliana Chelaru s-a clatinat pe picioare, a iesit din magazinul la care lucreaza, fara sa spuna vreun cuvint, si s-a prabusit la pamint, dupa citiva metri. Trecatorii au sarit sa-i acorde primul ajutor si au anuntat salvarea. Ulterior, femeia a fost pusa in perfuzii, medicii tinind-o sub supraveghere stricta.

Socul a fost la fel de mare si pentru Cosmin, singurul copil pe care-l mai are familia Chelaru. Durerea acumulata de-a lungul atitor luni l-a determinat pe baiat sa explodeze. „Saracutul a fost socat. De furie si durere a dat cu pumnul intr-un geam si s-a taiat ingrozitor. Nu va pot descrie in ce hal este acum“, a spus o alta vecina, care a avut grija de Cosmin.

„Moarte pentru moarte“

Sinuciderea lui Constantin Chelaru a avut darul de a face sa rabufneasca furia si revolta oamenilor din comunitate, sentimente care, pina ieri, erau inca asemeni unui foc mocnit. „Unde e dreptatea? Criminalul acesta sta bine mersi in puscarie si nimeni nu-i face nimic. Ba inca vor sa-i reduca pedeapsa. A bagat in mormint doi oameni. Nu merita sa traiasca.

Moarte pentru moarte! Asta ar fi dreptatea adevarata. Locul lui e sub pamint. Uitati-va la femeia asta, care a ramas vaduva, ca nu are nici bani de inmormintare“, a exclamat unul dintre vecini, dupa ce vestea sinuciderii i-a ajuns la urechi. Ca la un semn, zeci de localnici s-au adunat la scara blocului in care locuieste familia Chelaru.

Pe chipurile tuturor se putea citi furia si dezaprobarea, iar in atmosfera se simtea deja mirosul pericolului. In mod automat, oamenii au inceput sa gaseasca cele mai cumplite pedepse la care ar fi dorit sa-l supuna pe Robert Ciobanu. Asa cum era de asteptat, cuvintele grele au fost indreptate si asupra parintilor ucigasului, care in acel moment se aflau la serviciu.

„Ar fi bine sa nu se mai intoarca aici, pentru ca nu se afla in siguranta. Sint oameni care ar fi in stare sa le faca mult rau. Sa fiu in locul lor, mi-as gasi alta casa“, a amenintat unul dintre localnicii furiosi.

Masuri de precautie

In ideea de a evita izbucnirea unor conflicte, conducerea Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Iasi a luat o serie de masuri de precautie. Mai precis, in Lunca Cetatuii au fost trimisi mai multi ofiteri in civil, care au tinut zona sub observatie stricta, pentru ca orice incident sa fie inabusit din fasa.

Politistii au fost cel putin la fel de atenti si joi, ziua in care judecatorii ieseni ar fi trebuit sa dea o decizie in cazul lui Robert Ciobanu. La urechile oamenilor legii ajunsesera o serie de zvonuri, potrivit caror tatal Larisei ar fi afirmat ca-si va face singur dreptate.

In consecinta, in ziua procesului, la Tribunal s-au deplasat citiva politisti, care au fost atenti la fiecare miscare a lui Constantin Chelaru.
























62 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă