Ceremonialul prilejuit de plecarea Batalionul 811 Infanterie Dej a avut loc miercurea trecuta, iar plecarea efectiva a Dragonilor Transilvani - sub comanda locotenentului colonel Tudorel Dragonici - spre teatrul de operatiuni s-a desfasurat doua zile mai tarziu.

In luna februarie a acestui an, Batalionul 811 a fost desemnat sa participe la operatiunea de reconstructie si stabilizare a Irakului, operatiune denumita simbolic “Antica Babilonia VII Irak”. Astfel, in perioada martie-iunie 2006, Batalionul 811 a desfasurat actiuni de pregatire fizica si psihica in poligonul Garnizoanei Dej.

Ca urmare a aprobarii de catre Parlamentul Romaniei a participarii Batalionului 811 la stabilizarea si reconstructia Irakului, “Dragonii Transilvani” vor participa in perioada iulie 2008 - ianuarie 2007 in Irak cu un efectiv de 405 militari, dintre care sapte militari de sex feminin.

Militarii din Dej ii inlocuiesc in teatrul de operatiuni irakian pe camarazii lor din Batalionul 280 Infanterie Focsani, care se afla in zona de criza din ianuarie 2006.

10 misiuni

Cele mai importante misiuni pe care Batalionul 811 Infanterie le va executa in Irak sunt controlul principalelor cai de comunicatii din aria de responsabilitate, securizarea acestora si asigurarea libertatii de miscare a fortelor coalitiei, securizarea principalelor obiective economice din aria de responsabilitate adica magistrale electrice si magistrale petroliere, scotocirea, cercetarea si controlul unor zone si suprafete mari pentru confiscarea de armament, vehicule furate si retinerea unor persoane participante la actiuni de talharie, crima organizata sau acte de sabotaj asupra obiectivelor economice.

Mai mult, “Dragonii Transilvani” vor asigura securitatea personalului civil si militar, precum si a VIP prezente in aria de responsabilitate pe toata durata activitatilor in zona de responsabilitate romaneasca.

De asemenea, se vor asigura escortele pentru convoaiele de tehnica militara si pentru transporturile de produse petroliere de la rafinarie la principalele puncte de distributie din localitatile aflate in zona de responsabilitate. In fine, Batalionului 811 Dej va asigura paza si securitatea taberei de dispunere a fortelor italiene si romanesti.

Repatriere la cerere

Constituit la 1 martie 1995 prin Ordinul General al Ministrului Apararii Nationale, Batalionul 811 Infanterie Dej este o unitate tactica luptatoare, operationalizata pe timp de pace, capabila sa actioneze impotriva amenintarilor directe la adresa securitatii si apararii nationale oriunde pe teritoriul tarii.

Datorita influentelor atat benigne, cat si protective, precum si datorita sentimentului de spaima pe care il induce dragonul, Batalionul dejean va participa la misiunea de stabilizare si reconstructie a Irakului - faza a IV-a - sub denumirea generica de “Dragonii Transilvani”.

Batalionul 811 Infanterie este prima unitate romaneasca care, in anul 2005, a fost evaluata si certificata de catre NATO pentru a participa la misiuni in cadrul Aliantei Nord-Atlantice.

Mai mult, batalionul are bifate participari la exercitii si aplicatii externe in Portugalia - “Strong Resolve” in anul 1998 - in Macedonia - “Cooperative Best Effort” in anul 1998 - si “Kosovo-Belukroko 11” in anul 2002.

La ceremonialul de plecare a militarilor dejeni in Irak a fost prezent si seful Statului Major General al Armatei Romane, general doctor Eugen Badalan, care a tinut sa precizeze neimplicarea armatei in decizia politica de a retrage sau nu trupele romane aflate in acest moment in teatre de razboi.

Badalan a tinut sa reaminteasca faptul ca, in armata, “ordinul se executa, nu se discuta!”.

Ca o premiera pentru acest gen de operatii militare care implica rotirea trupelor, Badalan a declarat ca cetatenii de origine romana care se afla in Siria si Liban si care vor dori repatrierea se vor putea intoarce in Romania alaturi de trupele militare din zona.