Cazul celor patru copii romani din comuna Rimetea (judetul Alba), obligati sa invete in limba maghiara, a fost transformat de fostul si actualul sef al Inspectoratului Scolar Judetean intr-o disputa politica. Dupa ce fostul sef Dorin Sandea a semnalat aceasta situatie si a solicitat demisia din functie a actualului inspector scolar general, Cornel Sandu, acesta din urma a reactionat dur.

Sandu a declarat ca ISJ nu a primit nici o solicitare de infiintare a unei clase cu predare in limba romana din partea cadrelor didactice sau a parintilor din Rimetea. "Stim ca in scoala sunt 4 elevi de nationalitate romana. Un elev in clasa a VI-a, care a invatat in limba maghiara pe toata durata mandatului domnului prof.

Dorin Sandea, trei elevi la I-IV pentru care domnul profesor nu propusese infiintarea unei clase atunci cand a avut posibilitatea. Dar domnul Sandea, in timpul cat a ocupat functia de inspector scolar general, a avut preocuparea de a pastra bunele relatii PSD-UDMR din perioada 2000-2004", se precizeaza intr-un comunicat de presa semnat de Cornel Sandu.

Actualul sef al ISJ a mai spus ca isi "ofera" demisia, oricand, "daca majoritatea personalului din invatamantul judetean considera ca in perioada celor 4 ani cat a fost Dorin Sandea inspector scolar judetean s-au realizat mai multe in Alba decat in numai un an si jumatate de cand sunt la conducerea institutiei".

El a mai facut o serie de afirmatii referitoare la sutele de miliarde de lei aduse in Alba sub forma de investitii, dar care nu au fost realizate nici macar in proportie de 50 la suta, in timpul mandatului actualului sef.

De mentionat ca Dorin Sandea a solicitat actualei conduceri a ISJ sa rezolve situatia copiilor romani din Rimetea obligati sa invete in limba maghiara, iar in caz contrar sa demisioneze din functie. Comuna este singura din judet in care populatia maghiara depaseste 90 la suta.