Societatea Autotrust e incoltita de „rechini”

de Gelu Florea     Obiectiv - Turda
Luni, 15 ianuarie 2007, 0:00

Directorul societatii Autotrust, Daniel Iurian, e foarte pornit impotriva Politiei Turda, reprosand institutiei ca protejeaza persoanele care fac transport ilegal de persoane si care nu varsa nici un leu la bugetul de stat sau la cel local, datorita neimplicarii in impunerea legii in ceea ce priveste transportul de persoane pe ruta Turda - Cluj.

„Am depus mai multe plangeri penale, dar nimeni nu face nimic. Cei care transporta ilegal imi ocupa parcarile (n.r. societatea Autotrust are inchiriate 3 locuri in fata magazinului Leonardo), dar nu primesc nici o amenda. Daca vine Politia, le cere buletinul, dupa care le zice sa nu mai faca. Numai ca, dupa ce pleaca Politia, povestea se repeta.

Am senzatia ca cineva ii protejeaza”, spune, nemultumit, directorul societatii Autotrust. Acesta este nemultumit pentru ca, datorita neimplicarii mai active a Politiei in acest caz, s-a ajuns la situatii greu de imaginat.

Astfel, in urma unui diferend cu un „rechin”, un sofer al societatii Autotrust a fost batut in statia din Cluj, de fata cu oamenii care erau in microbuz, fiind nevoie de interventia politistilor clujeni! Apoi, soferul a fost oprit in trafic, in mers, de catre un „rechin” care s-a bagat cu masina in fata lui, amenintandu-l si punand in pericol viata pasagerilor.

„Speram sa nu se ajunga la lucruri mai grave, dar daca Politia nu face nimic, vom folosi si noi forta, daca altfel nu se poate Din pricina celor care, fara a detine nici un fel de autorizatie si fara a plati taxele aferente, desfasoara transporturi de persoane pe cont propriu, societatea noatsra inregistreaza numeroase pierderi.

Este de notorietate faptul ca in Turda exista numerosi particulari care se angajeaza si efectueaza transporturi regulate.

Pe de alta parte, pe langa prejudiciul pe care il produc societatii noastre, transportatorii neautorizati creeaza un adevarat pericol social pentru acei cetateni care fara a cunoaste faptul ca masinile nu sunt autorizate si nu indeplinesc conditiile legale, consimt sa fie transportati in conditii nesigure”, ne-a spus directorul Daniel Iurian.

Politia Rutiera a fost nevoita sa vina in zona
In urma scandalului dintre cele doua tabere si a plangerilor penale depuse de directorul Daniel Iurian, politistii de la Circulatie au fost cu masina in cursul zilei de vineri dupa-amiaza pentru a calma spiritele in „zona de conflict”.

Din nefericire, problema ramane nerezolvata de mai multi ani, iar oamenii nu constientizeaza ca prin cotizarea „la negru” la acesti transportatori nu fac altceva decat sa diminueze veniturile la bugetul de stat si la cel local, deoarece banii nu intra in circuitul normal al taxarii si impozitarii legale























65 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri