Conspiratie regionala impotriva tandemului Milut - Ciuhandu

de Dinu Gherman     Romania libera Editia Transilvania-Banat
Duminică, 21 ianuarie 2007, 0:00

Leonard Horvath, capul razvratitilor
(Foto: Romania Libera)

Tinerii din organizatiile PNTCD din Transilvania si Banat au pus la cale o mica "revolutie de catifea". Ei vor vota la Congresul partidului, care incepe astazi, impotriva motiunii depuse de afaceristul Marian Milut, sustinuta de primarul din Timisoara, Gheorghe Ciuhandu, actualul lider al formatiunii.



Coordonatorul Tineretului Crestin-Democrat (TCD) pe regiunea Transilvania-Banat, Leonard Hor-vath, a declarat ca organizatiile de tineret din aceasta regiune sustin motiunea clujeanului Serban Radulescu. El a afirmat ca nu numai acestia vor vota pentru documentul prezentat de medicul Radulescu, ci si numeroase organizatii TCD din sudul si estul tarii.



Vor Lista Populara



"Motiunea respectiva ofera o perspectiva europeana pentru Parti-dul National Taranesc Crestin-Democrat. Descentralizarea pe regiuni de dezvoltare si participarea la alegerile pentru Parlamentul European pe o lista populara comuna cu PD sunt obiectivele cele mai importante pentru partid", a spus Horvath.



El sustine ca alegerea omului de afaceri Marian Petre Milut in functia de presedinte al taranistilor "ar fi un dezastru pentru partid", deoarece acesta nu a reusit sa adune decat 0,48 la suta din voturi la ultimele alegeri prezidentiale, in timp ce partidul a intrunit 2 la suta din sufragii.



Tanarul taranist considera ca Milut, fost candidat la Presedintia Romaniei, ar reprezenta un pericol la adresa viitorului partidului lui Iuliu Maniu, din cauza prieteniei pe care acesta o impartaseste cu presedin-tele Partidului Noua Generatie, Gigi Becali, care ar fi interesat sa ajunga lider la taranisti."Desi Gheorghe Ciuhandu, actualul presedinte al PNTCD, si-a exprimat sustinerea pentru



motiunea bucuresteanului Milut, tinerii din Timisoara au ales sa voteze la Congres pentru motiunea clujeanului Serban Radulescu", a mai spus Horvath.



In prezent, motiunea presedintelui filialei din Cluj a partidului este sus-tinuta de 23 de filiale, in timp ce Milut a reusit sa convinga conducerile a doar 9 filiale. Medicul Serban Radulescu se bucura si de sustinerea fostului premier Victor Ciorbea, sprijinit de filialele Mures, Iasi si Arges.



Acesta a dorit initial sa prezinte la Congres o motiune proprie, insa s-a razgandit si a decis sa mearga pe mana taranistului clujean.



Si Ioan Avram Muresan, fostul ministru taranist al Agriculturii, si-a retras candidatura de la sefia formatiunii si a decis sa se alature gruparii Radulescu. Muresan se bucura de sustinerea a doua organizatii de sector, precum si de sprijinul presedintelui Tineretului Crestin-Democrat, Catalin Bancila.



Printre persoanele cu greutate in PNTCD care au ales sa il sprijine pe medic se afla si Remus Opris, fostul secretar general al partidului.



Presiunea a crescut inaintea Congresului



Surse din interior sustin ca Marian Milut i-ar fi oferit 100.000 de euro lui Opris pentru a se retrage de pe lista lui Radulescu.



Potrivit acelorasi surse, si vicepresedintele Consiliului Judetean Timis, Viorel Sasca, unul dintre sustinatorii lui Milut, a facut numeroase presiuni asupra filialelor taraniste care si-au declarat sprijinul pentru taranistul clujean.




















141 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi