Dau o carte pentru painea cea de o zi

de Raluca Anton     Ziarul 21
Luni, 29 ianuarie 2007, 0:00

Boierul si biblioteca lui cu autoservire

Piata din centrul Turzii arata mereu ca un serial filmat cu o camera de amatori: multa agitatie, marfuri de tot felul, magazine de pantofi, baruri, praf, mezelarii si, in mijloc, multe legume expuse pe tarabe. imi dau seama ca localnicii acestui mic oras “dau carnii ce-i al carnii”.
In schimb, cand vine vorba de “cele ce i se cuvin cezarului”, punga si mintea sunt mereu stranse.

La intrarea in piata dai de una dintre cele mai neinspirate idei de afaceri ale zilelor noastre: comertul cu carti vechi. A vinde carti pentru bani e un gest nefiresc in economia de piata romaneasca.
A fi anticar in Turda e o adevarata nebunie. Ion Harastasan isi asuma de treizeci si cinci de ani aceasta frumoasa imprudenta.
Povestea incepe in comuna Taureni (judetul Harghita). in timpul celui de-al doilea razboi mondial, boierii au fugit, lasandu-si in urma gospodariile. in timp ce taranii carau din greu grau si vin din proviziile celor bogati, Ion Harastasan a dat peste o biblioteca.

„Am carat carti cu sacul. Apoi le-am sortat cronologic, incepand cu cele mai vechi: Iliada si Odiseea. si apoi am continuat cu cei mai noi: Heine, Schiller, Goethe, Zung, Lamartine.”
in 1950 s-a intamplat ca prin Trustul Regional de Constructii sa fie repartizat la Campia-Turzii, de unde, ulterior, a ajuns la Turda.

Periplul a pastrat o singura constanta: cochetaria cu lectura a acestui om. Calatoriile cu valiza plina de carti in loc de haine raman azi pentru noi simple momente de arhiva. Oficial, activitatea lui de anticar incepe in 1972, in Turda.
Anotimpurile regimurilor politice parca l-au surprins pe Ion Harastasan pe acelasi scaun la intrarea in piata, langa chioscul de ”loz in plic”, citind un Magazin istoric sau un Perpetuum comic.

Ofiterii de Securitate citeau carti cenzurate

Sa ne amintim de cititorii din regimul comunist. E greu de conceput pentru cei ”copti” dupa revolutie ca in timpul regimului comunist oamenii cumparau carti ”pe sub mana”, constienti fiind de riscul de a face puscarie.
Exista o Comisie de Cenzura si o mare lista cu carti interzise. Ion Harastasan imi marturiseste insa un lucru care la inceput m-a uimit: in Turda cartile rare, multe dintre ele purtand insemnul cenzurii, si le procura contra cost chiar din bibliotecile personale ale ofiterilor de Securitate din oras.

Astfel, a facut rost, printre altele, de ”Moartea unui presedinte” sau de ”Armele lui Krupp”, ambele scrise de William Manchester. Cititorul de carti bune era pe vremea comunismului o raritate numai in statistici. Lumea se imbulzea sa achizitioneze atat romane istorice, cat si beletristica.
Ca o nota de subsol, exista microbul publicatiilor gen ”magazin”, care aveau un ”rating” crescut pe acele timpuri. Iata o perioada marcanta, cu bunele, dar si multele ei rele, in CV-ul culturii noastre.
De multe ori, cele nespuse erau in mod necesar scrise sau macar gandite.


Un clasic german costa o paine


Rafturile stradale ale lui Ion Harastasan contin acum multe din titlurile si editiile de odinioara. Daca nu ar fi alaturarea bizara cu cate un PRO TV sau cate un catalog Avon, ai putea fi indus in eroare, crezand ca te-ai intors in anii 80.
Indiferenta trecatorilor te aduce insa cu picioarele pe pamant: esti in 2007.
Anticarul nostru ne marturiseste ca nu se mai vinde nici 10% din cat se vindea pe vremuri. Clientii fideli raman pensionarii care, din nostalgie sau plicitis, mai cumpara cate un magazin de pe vremuri sau cate una din capodoperele clasicilor francezi sau germani.
Tinerii au iesit tot mai mult din arena iubitorilor de cultura, ramanand din ce in ce mai putini gladiatori care sa lupte impotriva necunoasterii.

Fie ca lipsa de mijloace de divertisment de dinainte de revolutie a facilitat fertilizarea culturii in culise si a dus la inmultirea pasionatilor de citit, fie ca a avut alte cauze, cert e ca vanzatorul de carti care face subiectul relatarii mele remarca modul in care tinerii sunt mereu vanati de un morbid dezinteres.
Cititorii de carte lasa armele jos in fata informatiei in pixeli sau a altor mijloace de divertisment mai ispititoare.

Ce gasim in stocul de carti al lui Ion Harastasan?! Putem gasi, spre exemplu, ”Jane Eyre” a lui Carlotte Bronte, alaturi de un ghid de invatare a limbii franceze. Putem gasi proza de Alecsandri alaturi de o revista americana, ”Good Housekeeping”.
Langa Ibraileanu troneaza un catalog Avon, aratand ca oamenii pot vinde orice au pe rafturi. il intreb pe anticar de unde isi procura cartile si imi spune ca de la femei care nu au bani de paine si isi vand cartile din colectia personala sau de la cei care vor sa faca rost de bani pentru o bere.
Traim un moment istoric de saracie fizica si spirituala, cartile fiind primele victime cazute pe front.

Anticariatul de la poarta pietei turdene vinde o carte cam cu pretul echivalent unui pachet de tigari, sau mai mare cand e vorba de o carte mai greu de gasit.
Aici am aflat ca Alecsandri si Cosbuc costa 5 lei, un manual vechi de analiza matematica poate costa 10 lei, iar un magazin TV 1 leu. Toate preturile sunt negociabile. Iata un comert - tip fosila vie- in economia locala, care ar fi pacat sa dispara.
Cu el, rasfoim inca o fila de Europa.
























51 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version