Chestorul general al Politiei Romane, Dan Fatuloiu, a interzis agentilor de circulatie sa mai opreasca nejustificat masinile in trafic, in asa-zisele controale de rutina, si le-a cerut acestora ca amenzile sa fie aplicate gradual in functie de gravitatea abaterilor.

Miercuri, intr-o videoconferinta, Fatuloiu a dispus tuturor unitatilor de politie rutiera din Romania sa renunte la controalele de rutina, iar controlul circulatiei sa fie facut numai in actiuni cu caracter tematic.

Practic, inspectorul general al Politiei Romane a ordonat agentilor de circulatie sa opreasca masinile aflate in trafic doar atunci cand observa incalcarea regulilor de circulatie ori cand exista informatii ca respectivele masini au fost implicate in comiterea unor infractiuni sau transporta bunuri furate ori persoane date in urmarire.

Mai mult decat atat, Fatuloiu a cerut agentilor de circulatie sa sanctioneze incalcarea Codului Rutier gradual, in functie de gravitatea faptelor comise de conducatorii auto.

Altfel spus, seful Inspectoratului General al Politiei Romane a cerut ca in cazul contravenientilor care au incalcat o regula de circulatie, dar nu au pus in pericol niciun alt participant la trafic, sa primeze avertismentul, iar in cazul conducatorilor auto care prin manevrele lor aduc atingere sigurantei rutiere amenzile sa fie usturatoare.

Actiunile politiei rutiere, a mai spus Fatuloiu, vor urmari in principal combaterea sistematica a unei cauze generatoare de tragedii rutiere, disciplinarea unei anume categorii de participanti la trafic ori conduita pe anumite sectoare de drum in care riscul producerii unor accidente este foarte mare.

De asemenea, actiunile in colaborare cu agentii constatatori din cadrul autoritatilor cu atributii in domeniul rutier vor continua, urmarindu-se in principal modul in care este respectata legea de cei care transporta marfuri si persoane.

Fatuloiu a precizat si ca a format mai multe echipe care vor supraveghea discret daca agentii de circulatie respecta dispozitiile sale.

Tema controalelor de rutina, din trafic, mai fusese discutata in urma cu aproximativ 2 luni de catre conducerea Directiei Politiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Politie Romane (IGPR).

Seful Politiei Rutiere Prahova, comisarul Costin Tatuc, spune ca in Prahova cel putin, nu exista notiunea de control de rutina. „Agentul de circulatie nu se apuca, nicidecum, sa controleze dupa capul lui. Daca un sofer este oprit in trafic, politistul o face cu un scop anume, bine determinat”, a precizat Tatuc.