Suvenirurile oficiale ale Sibiului - Capitala Culturala Europeana au fost lansate in Piata Mica, intr-un pavilion din vecinatatea Turnului Sfatului. De la cadouri culturale, pina la accesorii de imbracaminte, toate cu sigla binecunoscuta. In curind vor mai fi deschise alte patru magazine de acest gen. Unul in Piata Mare, altul chiar pe Bulevardul Nicolae Balcescu, iar doua la Zoo. De asemenea, suvenirurile Capitalei Culturale se gasesc si pe Internet.

Primul magazin al suvenirurilor oficiale ale Sibiului - Capitala Culturala Europeana a aparut in Piata Mica, in vecinatatea Turnului Sfatului. Sub forma unui pavilion, magazinul suvenirurilor este dotat cu zeci de sortimente de cadouri care poarta emblema si insemnele oficiale ale Capitalei Culturale.

Iar purtatorul de cuvint al Asociatiei Sibiu 2007, Oana Ionita, a promis ca acesta este abia primul din cele cinci magazine de acest fel din Sibiu. Unul din magazinele de suveniruri oficiale va fi amplasat in Piata Mare, altul chiar pe Bulevardul Nicolae Balcescu, iar restul la Zoo, chiar la intrarea in parcul cu animale.

Personalizate „cultural european"

In primele doua zile, cele mai vindute produse au fost tricourile Capitalei Culturale Europene. Un asemenea tricou negru, simplu, dar purtind pretioasa sigla, costa 15,1 lei. Se vind foarte bine si ghidurile turistice, disponibile la preturi intre 5 si 10 lei. Albumele foto, mai ales cele cu turnurile Sibiului, sint si ele la mare cautare, desi pretul este unul mai piperat: 20 de lei.

Pentru a nu uita ca fiecare zi este una deosebita in 2007, zeci de sibieni si turisti au cumparat in ultimele 48 de ore calendare cu turnurile istorice ale urbei, la pretul de 13 lei.

Pragmatici la cumparaturi

Festivalul International de Teatru de la Sibiu, considerat evenimentul numarul unu al Capitalei Culturale, a atras mii de participanti si alte mii de spectatori, din toate colturile lumii, amatori si de suveniruri. Printre clientii magazinelor de suveniruri oficiale nu se numara doar turistii straini, ci si sibienii, care doresc sa aiba o amintire frumoasa si utila a acestui an istoric.

Unii clienti prefera amintiri bune la drumetii: cani termoizolante inscriptionate, la pretul de 20 de lei, ceasuri de perete, cu 23 de lei, ventilatoare de buzunar, cu 12 lei, sau brelocuri, pentru numai trei lei. Nu doar tricourile, ci si jachetele impermeabile, numai bune in caz de ploaie in timpul concertelor in aer liber, se cumpara foarte bine, desi au pretul de 66 de lei.

Rucsacii se pot achizitiona cu maxim 30 de lei. Cine prefera o geanta de plaja, trebuie sa scoata din buzunar 26 de lei. Impotriva caniculei exista evantaie ale Capitalei Culturale Europene, cu doar 7 lei, slapi si sepci. Accesoriile pentru mobile vor fi noutatile acestui sezon in Capitala Culturala Europeana, dar si odorizantele de masini, cu iz cultural european.

Cine vrea sa simta si in masina aerul Capitalei Culturale Europene, poate cumpara un astfel de odorizant cu 2,7 lei.

Suveniruri pe net

Deocamdata, nu se cunoaste cu exactitate numarul firmelor carora li s-a concesionat dreptul de a utiliza insemnele oficiale ale Capitalei Culturale Europene, insa primarul Klaus Johannis a declarat ca exista mai multe firme care sint interesate sa cistige bani din vinzarea de produse inscriptionate cu sigla Sibiu - Capitala Culturala Europeana, care se pare ca pina acum, in prima jumatate a

anului, a fost o marca de succes. Unii comercianti si-au pus oferta pe internet. www.sibiugift.ro este doar unul din magazinele virtuale de suveniruri speciale ale Capitalei Culturale Europene.