Cea mai haioasa operatiune de salvare din acest an. Asa au catalogat pompierii clujeni interventia de ieri, cind, cu toate ca au fost chemati pentru a scoate un copil dintr-un canal, au sfirsit prin a salva vietile a doi purcelusi.

Unde dai si unde crapa!

Totul s-a petrecut la capatul Bulevardului Muncii, acolo unde familia Caprar isi creste animalele. Au mai multe scrofite care au dat nastere de curind, iar purcelusii obisnuiesc de multe ori sa pasca prin fata grajdurilor in care stau. La fel s-a intimplat si ieri. David, fiul de 9 ani, se plimba pe linga grajduri. La un moment dat, mama lui, Nadia, a auzit mai multe tipete.

L-a cautat pe copil si l-a gasit in cele din urma cazut intr-un canal. A sunat imediat la pompieri, insa a apelat si la doi boschetari din zona, care au reusit sa-l scoata pe baiat afara. „Au folosit o funie de-a mea pe care au aruncat-o in canal, dupa care l-au tras pe baiat afara.

N-avea nimic, mi-a zis ca e foarte bine si ca nu-l doare nimic, dar l-au dus domnii la spital pentru orice eventualitate“, povesteste femeia. N-a trecut mult timp si a aparut echipajul de pompieri solicitat de aceasta. Doar ca n-au mai avut pe cine scoate.

Dupa citeva momente de brambureala, mai multi muncitori de la o fabrica din apropiere au instiintat-o pe femeie de faptul ca doi purcelusi zac intr-un put de canal adinc de circa 7 metri. Ca urmare, pompierii au avut totusi de facut o interventie.

„Prinde-l de urechi, sa nu te muste“

Pregatiti pentru a face fata celor mai dificile situatii, pompierii clujeni au coborit plini de vitejie in putul cu pricina. Bineinteles, dupa o imbarbatare in toata regula. „Vezi cum ii prinzi, ca sa nu te muste, ca poate is bolnavi“, sunau cuvintele unui pompier ramas la suprafata.

In cele din urma, eroul zilei a iesit din nou la soare, impreuna cu cele doua animale speriate, care s-au pus imediat pe alergat. Fireste, inapoi la mama lor! Intr-un final, nimeni nu a fost ranit, iar pompierii au plecat cu zimbetul pe buze. Ieri au salvat doua vieti...